Află adevărata poveste a naşterii lui Dinamo!

Doar doi au supravieţuit. Constantin Anghelache, 91 de ani, şi Teodor Marinescu, 88 de ani, foşti coechipieri la Unirea Tricolor, vorbesc în premieră despre momentele dramatice din '47-'48, cînd clubul a trecut sub controlul Ministerului de Interne comunist

Dilema a divizat generaţii întregi de fani: gloria de azi a lui Dinamo, incontestabilă, a crescut într-adevăr peste cenuşa unei grupări persecutate, Unirea Tricolor? Sau totul e o legendă umflată, aşa cum susţin fanii dinamovişti?

I-am găsit pe ultimii doi jucători în viaţă ai formaţiei din Obor. Ultimii oameni care au trăit, ca fotbalişti la Unirea Tricolor, acele vremuri.

Constantin Anghelache, 91 de ani, locuieşte acum într-un apartament modest din Bacău. Teodor Marinescu, 88 de ani, stă într-un bloc select din Capitală, lîngă Arcul de Triumf, pe Bulevardul Kiseleff. Îi despart 300 de kilometri şi destine opuse, dar îi apropie legenda Unirii Tricolor, precursoarea lui Dinamo.

Un legionar şi un diplomat comunist
Ambii au jucat pentru echipa de lîngă Gara de Est pînă după al doilea război mondial. Apoi, au urmat trasee demne de o carte. Anghelache a înfundat un timp puşcăriile comuniste, ducînd în spate povara de legionar. În schimb, Marinescu a făcut carieră politică, devenind unul dintre cei mai longevivi diplomaţi români la Moscova: ambasador în URSS timp de 6 ani, '66-'72. Şi apoi reprezentantul ţării la ONU: '78-'86.
Ei sînt oamenii care, la senectute, au acceptat să vorbească deschis despre un subiect fragil şi confuz: istoria neromanţată a evenimentelor care au dus la naşterea clubului din Ştefan cel Mare, în '47-'48, din fosta Unire Tricolor, catalogată drept echipa legionarilor.

O avalanşă de amintiri, momente şi personaje predate nedrept uitării, care reconstituie acum, prin experienţele proprii ale unor martori, un puzzle împrăştiat de trecerea vremii. O poveste a spiritului boem al unei iubite echipe interbelice, îngemănată cu secvenţele legate de brusca ei dispariţie învăluită şi azi în mister.

"Sînt deţinătorul acestei mari amintiri numite Unirea Tricolor. Cu acest club trăiesc în minte mereu şi mereu. N-am nici un sentiment faţă de Dinamo. Nici ură, nici simpatie, nici blestem. Îmi sînt total indiferenţi"
Constantin Anghelache

Unirea Tricolor: O istorie de 22 de ani
- a apărut în 1926, prin fuziunea dintre formaţiile Tricolor şi Unirea
- a cîştigat titlul naţional în 1941
- a jucat două finale de Cupa României, '36 şi '41, ambele pierdute
- stadionul era lîngă Gara de Est, zona Obor, capacitate: 4.000 locuri
- jucători importanţi: Titus Ozon, Constantin Anghelache, Marin Apostol, Gioni Dumitrescu
- antrenori importanţi: Ştefan Cîrjan, Virgil Economu
- dispare în mai '48, cînd fuzionează cu Ciocanul, rezultînd clubul Dinamo

Constantin Anghelache descrie evenimentele care au dus la transformarea Unirii Tricolor în Dinamo. Şi explică de ce a preferat să ajungă în închisorile comuniste în loc să joace pentru noul club intrat sub tutela Ministerului de Interne

Născut în mai '20, Constantin Anghelache a jucat pentru unirişti din '33 pînă în '47, cu o întrerupere de circa doi ani, cît a stat pe frontul din Răsărit. A trecut de la pitici pînă la echipa mare: "Eu eram din Bucureştii Noi, dar m-a văzut maestrul Steinbach, antrenorul, la un meci de copii şi aşa am ajuns tocmai în Obor". Iar aici a făcut carieră: opt sezoane în prima formaţie a "galben-albaştrilor", a gustat şi amarul ligii secunde, dar şi mierea unicului titlu, cucerit în '41.

Peste toate însă, e ultimul martor al evenimentelor care au dus la transformarea Unirii Tricolor în Dinamo, în '48. Sub oblăduirea ministrului Teohari Georgescu şi prin vrerea Internelor de sorginte bolşevică, linie instaurată la Bucureşti după al doilea război mondial. Anghelache deapănă povestea sacadat, se întrerupe, "E dificil să vorbesc despre asta!", dar soţia îl mai ajută să reia firul frazelor.

"Nelegiuirea putea fi oprită"
Amintirile se leagă mai greu: "N-aş vrea să fie oameni care să zică ce-au zis tot timpul, că am fost legionar. Complet neadevărat!".

Trece însă repede peste acest obstacol mental: "Eu eram la Unirea şi jucător, şi secretar general în conducere. Şi ştiu exact că a existat o persoană din interior care putea opri nelegiuirea. Dacă zicea «Nu!», se bloca totul. Dar n-a făcut-o! S-a raliat curentului! N-o să-i spun însă niciodată numele".

Ziua în care a transpirat vestea o derulează parcă s-ar fi întîmplat ieri: "Aveam meci cu Tîrgu Mureş, în Bucureşti, pe ANEF. Conduceam la pauză cu 1-0, dar, brusc, în vestiar a apărut ştirea că în acea dimineaţă se petrecuse o nenorocire. Fără să ştie nimeni, se întrunise un fel de Adunare Generală restrînsă, la care au venit oameni din Ministerul de Interne, şi au tranşat împreună moartea acelui minunat club. Era iarna lui '47. Ne-am prăbuşit cu toţii în cabină! Am luat cinci goluri în repriza a doua! A fost, practic, ultima partidă a Unirii Tricolor".

"Ne momeau cu bogăţii"
Detaliile curg: "Fuseseră prezenţi mulţi funcţionari din MI la acea şedinţă, iar interesul era să ne distrugă din cauza temerilor lor că acolo exista un cuib de legionari. Doreau, vezi Doamne, să creeze o echipă a poporului! Unirea Tricolor dispărea astfel printr-un mizerabil subterfugiu politic, cu rădăcini sovietice! I-au pus întîi la denumire, în coadă, un MAI, apoi au transformat-o în Dinamo, în '48. O titulatură importată de la Moscova, fără legături cu România".

Continuă: "Totul se întîmplase fulgerător, într-o ceaţă perfectă, pe care artizanii acelei manevre au avut grijă s-o făurească şi s-o întreţină. Pregătiseră mişcarea cu luni bune înainte. Veneau pe la echipă tot felul de emisari de la Interne ca să ne convingă şi pe noi, ca jucători, că e bine să acceptăm această trecere, momindu-ne cu bogăţii. Vroiau să se asigure că tranzacţia se va face în linişte, fără tulburări. Şi chestorul Capitalei a avut influenţă mare. Discuta personal cu cei din lot să ne explice ce mari beneficii vom avea de pe urma preluării de către Interne. Şi unii s-au bucurat într-adevăr de privilegii serioase, nu glumă!".

Puşcărie la Aiud şi Jilava
Momentul a însemnat o cotitură în destinul lui Anghelache. El şi antrenorul Ştefan Cîrjan au fost singurii care şi-au dat demisia după această poveste. "Ne-a chemat imediat ministrul adjunct de Interne, un avocat de la Constanţa, nu-i mai reţin numele, şi ne-a zis aşa: «Ştim că, fără voi doi, n-am luat, de fapt, Unirea Tricolor»", mărturiseşte nea Costică. Gestul avea să-i coste pe ambii libertatea!

În '49, au fost condamnaţi de noua putere de la Bucureşti. Anghelache a ajuns să înfunde puşcăria doi ani, iar Cîrjan zece ani! Au luat la rînd temniţele comuniste: Securitate, Jilava, Aiud. Asta şi fiindcă, pe lîngă păcatul dezertării de la noua echipă a MI, Anghelache mai ducea în spate alte două stigmate: înainte de război, fusese pentru cîteva luni instructorul de schi al Regelui Mihai şi era suspectat de legături cu mişcarea legionară!

Preşedintele zidit într-un perete de închisoare
"Eram cîte şase oameni în celulă, fără pat, dormeam pe caldarîm. Iar bătaia era la ordinea zilei. E drept, eu am încasat-o doar o dată, soră cu moartea! La Jilava. Dar pe merit, domne! M-au văzut cum discutam cu unul pe fereastră şi m-au chemat imediat la «pedeapsă». Cînd m-am întors în încăperea mea, eram plin de vînătăi. Colegii se uitau speriaţi la mine. Dar le-am retezat-o imediat: «Ce vă holbaţi, băi, aşa! I-am înnebunit!»", şochează Anghelache cu amintirile din închisoare.

Completează: "Alţii, săracii, au păţit-o mult mai rău. Puşi să mănînce fecale, torturaţi, să vă ferească Dumnezeu! Iar avocatul Vică Negulescu, fost preşedinte al Unirii Tricolor pînă în '41, a murit zidit de viu într-un perete de cărămidă de la Jilava. A plătit scump fiindcă fusese membru activ al Mişcării Legionare".

De numele lui Negulescu e legat, de asemenea, primul şi ultimul titlu din istoria Unirii Tricolor, în '41. Anghelache: "Un conducător de excepţie! Am luat atunci campionatul cu vreo două, trei etape înainte de final şi, cînd ne întorceam cu trenul de la Brad, mi-a zis pe culoar, aproape plîngînd de emoţie: «Asta a fost dorinţa noastră dintotdeauna, să fim cei mai buni din România!». Dacă nu venea războiul, echipa aia făcea legea mai departe în campionat. Am plecat însă cu toţii pe front, iar mulţi au dispărut fără urmă, departe de casă".

"Ce legătură să avem cu groapa zarzavagiilor sîrbi?"
Şi finalul, nea Costică? "Începutul şi sfîrşitul era la noi cu un cîntec minunat. Imnul echipei, pe care-l fredonam în vestiar, la fiecare partidă. «Şi nedespărţiţi fiind vreodată / Ca şi furtuna de sub nori / Să ne amintim că sîntem membri / Ai Unirii Tricolor!». Asta-i tot ce-a rămas! Acea parte din viaţa mea e acum îngropată în zona Gării de Est, lîngă Obor, unde era micul nostru stadion de 4.000 de locuri. Zac acolo nişte blocuri comuniste, cîte unul ridicat pe linia de centru şi a careurilor. Păi, echipa aceea ce poate să aibă în comun cu Dinamo, un club care trăieşte în groapa unde, între războaie, îşi vindeau marfa zarzavagii sîrbi?!".

"În puşcărie făceam farfurii şi jucării. Parcă-l văd şi acum pe nea Fane Cîrjan cum stătea cu ţigara în colţul gurii în timp ce lucra de zor"
Constantin Anghelache

"Din păcate, au existat la Unirea Tricolor persoane din interior care au lucrat mînă în mînă cu Internele pentru această manevră. Au fost luaţi de val: putere, influenţă, bani"
Constantin Anghelache

"Nu ştiu cum a apărut Steaua, dar sînt convins că au pus în practică un scenariu asemănător cu cel de la Dinamo"
Constantin Anghelache

După revoluţie, Dinamo a vrut să revină la vechea denumire: Procuroru' s-a opus
Imediat după Revoluţie, sub presiunea fanilor şi a legăturilor istorice cu Miliţia şi Securitatea, conducerea lui Dinamo a încercat să-şi schimbe denumirea în Unirea Tricolor. Cornel Dinu, atunci secretar de stat, s-a opus mişcării: "Ştiam adevărul istoric de la profesorul Anghelache, care face parte dintr-o generaţie apusă de oameni de onoare. Unirea Tricolor şi Dinamo n-au nici o legătură, în afara unui anumit spirit de luptă al echipei de la Obor şi faptul că suporterii erau din aceleaşi zone ale Capitalei. Unirea Tricolor a dispărut dintr-o ambiţie a direcţiei politice din cadrul Ministerului de Interne şi au fost oameni care au preferat să facă puşcărie decît să pactizeze cu planurile bolşevice".

Contemporani cu Ozon şi Baratki
"Ozon era copil de oameni despărţiţi! Un tip haios, peltic şi cu nasul mare. La un meci la Lugoj, l-a apostrafat la pauză nea Fane Cîrjan, antrenorul: «Stai în aia mă-tii pe extremă!». N-avea stare pe tuşă, îl lua frigul şi îmi striga mereu: «Bre, nea Costică, dă şi mie o minge, că m-apucă somnu'!»". - Constantin Anghelache

 "Baratki? Cel mai mare fotbalist care a jucat în România. Dar îi plăcea şi şpriţul! Era singurul de la Rapid care lipsea de la antrenamente din cauza chefurilor. Petrecea doar ziua! Chema prieteni de pe la toate echipele şi apărea la cîrciumă cu buzunarele pline cu sticle de vin" - Constantin Anghelache

"Pe Ozon l-au prins o dată că adusese nasturi din Grecia. Era la Rapid. L-au dat afară de la echipă şi i-au interzis să mai joace. Disperat, omul i-a ieşit în cale lui Gheorghiu Dej pe un traseu oficial şi i-a spus necazul lui. Aşa i s-a ridicat sancţiunea!" - Teodor Marinescu

1.000 de lei era prima de victorie la Unirea Tricolor, bani cu care îţi puteai lua în acele vremuri un costum bun de haine. Egalul se plătea cu 500 de lei

Marinescu acuză: "Nedreptate istorică"
Teodor Marinescu a plecat de la Unirea Tricolor doar cu puţine luni înainte de transformarea în Dinamo: "S-a produs atunci o nedreptate istorică. S-a trecut fără raţiune peste legenda unei echipe care trăia din banii negustorimii oborene. Şi, din păcate, au trebuit să plătească scump oameni precum antrenorul Fane Cîrjan, un tip inteligent, care o luase înaintea vremurilor sale. Ca să vă daţi seama ce om era, aflaţi de la mine că, în paralel cu Unirea Tricolor, pregătea o echipă mică, SOCEC, unde era plătit în cărţi!".

Instructorul de schi al Regelui Mihai
Anghelache a făcut armata la Predeal: vînători de munte. Aşa a ajuns să-l cunoască pe Regele Mihai şi să-i devină instructor de schi pentru o iarnă, '44-'45: "Nu l-am văzut niciodată să cadă. Dar eu am nimerit o dată cu capul într-un pom după un viraj brusc. Regina m-a luat şi a mers cu mine la spital, unde i-a rugat pe medici să se ocupe de mine. La prima vizită la Peleş, am fost invitat la masa de prînz, însă am rămas flămînd, că nu m-am adaptat la politeţurile Palatului. M-am dus la bucătărie şi am mîncat acolo liniştit! Iar colegii mai făceau mişto de mine cînd mă vedeau în maşină cu Regele: «Cine era, bă, ăla de lîngă Costică?»".

"Dinu are spiritul Unirii Tricolor"
Singurul dinamovist despre care Anghelache acceptă să discute e Cornel Dinu. Sînt amici de mulţi ani: "A căutat mereu să se apropie de mine. E unul dintre puţinii oameni care cultivă şi are în sînge spiritul Unirii Tricolor. E un demn urmaş al echipei de la Obor. A aflat în timp substratul atîtor antecedente care l-au făcut apt să se poată simţi egal cu cei de dinaintea lui. Atîta vreme cît există Dinu, nu e chiar totul pierdut pentru Dinamo!". "Să-i dea Dumnezeu sănătate! O personalitate fabuloasă!", a comentat Mister