GSP SPECIAL  »  SUPERREPORTAJE  »  EXCLUSIV PREŞEDINTELE LPF ÎN FAŢA UNUI ATAC FĂRĂ PRECEDENT

Dragomir nu e străin de nici o nenorocire din fotbalul nostru

Articol de - Publicat luni, 30 iunie 2008 00:00

Rechizitoriu şocant pentru cariera controversată a lui “Corleone”! Autor: Vasile Anghel, fostul preşedinte dinamovist din anii de glorie europeană şi omul care l-a adus pe Mitică în Bucureşti, la Victoria.

Vasile Anghel, 70 de ani, fos­tul preşedinte al “cîinilor” din vremea legendarelor me­ciuri cu Inter şi Hamburg, e un tip uns cu toate alifiile. De pe ga­zon, un­de şi-a legat numele de Dinamo şi de echipa naţională, a tre­cut în diplo­maţie, domeniu în care a făcut carieră, inclusiv ca func­ţionar al României la ONU, în tim­pul re­gimului Ceauşescu. A lu­crat în me­diu informativ, adică po­veştile supersecrete din spatele cor­tinei s-au derulat sub ochii săi, cu per­sonaje aflate şi acum în prim-pla­nul vieţii publice. Exemplul lui Dra­­ gomir şi Piţurcă, doi oa­­meni pe care amintirile lui An­ghel îi developează în culori pes­triţe! În special pe “Corleone”, al că­rui rechizitoriu structurat de fostul co­lonel MI taie, realmente, respi­raţia!

– Domnule Anghel, două vor­be despre România la Euro?
– O participare a exagerărilor. Înainte de competiţie se vorbea, ne­­buneşte, despre titlul con­tinen­tal, iar după eşecul cu Olanda nu mai ştiam cui să tăiem capul, uitînd că punctele acumulate cu Franţa şi Italia depăşiseră cu mult spe­ran­ţele noastre. Toată lumea l-a bles­­temat pe Mutu pentru acel penalty ratat, însă greşeala a por­nit de cînd i-am ridicat în slăvi pe Piţurcă şi pe jucători pentru o simplă calificare. Dacă ne şi pregăteam să le facem statui, ce mai urma dacă deveneau campioni europeni?

Ochit de Postelnicu
– Preşedintele Ligii, Dumitru Dragomir, oferise deja răspuns: “Dacă nu ieşim din grupe, am căzut de pe un cal frumos! Dacă ne calificăm, sîntem mari eroi!”
– Dragomir... Hm! Nici măcar nu-i aparţinea replica! A ciordit-o de la alţii, ca să vorbesc în limbajul lui! Mă uit acum şi nu-mi vine să cred cît tupeu are ca să-i jignească pe Lupescu şi pe Prunea, numindu-i analfabeţi, agramaţi, maimuţe. Nişte băieţi care au făcut istorie în echipa naţională, în timp ce el s-a remarcat poate pe la Avîntul Pitpalac! El, care are patru clase, şi toată viaţa lui n-a fost decît o sugativă în fotbal! El, care are un fond lexical de 60 de cuvinte şi o expresie preferată elevată: “A pus botu’!”! Îmi e jenă că l-am adus pe acest individ în Bu­cu­reşti, la avortonul Victoria, prin ‘87!

– Care e povestea venirii lui Dragomir în Capitală?
– Şeful Securităţii, Postelnicu, mi-a sugerat într-o zi să-mi iau încă un colaborator la Dinamo, unde lu­cram doar cu secretarul Paul Moga. Şi a rostit aşa, într-o doară, numele lui Dragomir, pe atunci preşedinte la Braşov! “Am auzit că e price­put!”, mi-a zis. Era clar: i-l re­co­man­dase cineva şi pusese ochii pe el ca viitor conducător la Victo­ria, care de-abia promovase în pri­ma ligă, din ambiţia lui Marin Băr­bulescu, cumnatul lui Ceauşescu, şi al generalilor Nuţă şi Mihale.

“Voiau să-l aresteze”
– Şi?
– Postelnicu m-a trimis apoi cu o maşină la Braşov să discut cu şeful Securităţii de acolo, colonelul Nicolicioiu, despre transferul lui Dra­gomir în Capitală. Bietul om nu ştia despre ce e vorba, fiindcă Postel­nicu îi spusese atît la telefon: “Acor­dă-i sprijinul colonelului An­ghel de la Dinamo!”. M-a primit elegant, dar şi cu teamă, pentru că te puteai aştepta la orice cînd îţi ve­nea pe cap, misterios, cineva din cen­trala de la Bucureşti! A răsuflat însă uşurat cînd a auzit tema, dar s-a mirat: “Cum, tova­răşe co­lo­nel? Toc­mai la ăsta v-aţi gîndit?! Păi, vreţi să-l luaţi la Dinamo şi eu aşte­pt să-mi iasă doar aprobarea de la pri­mul secretar ca să-l pri­po­nesc!”.
– Îi pregăteau o ares­tare?
– Exact! Voiau să-l ridice pentru nişte găinării cu pungi de plastic Şi fiin­dcă nimeni n-avea control asu­pra su­me­lor pe care Dragomir le ru­la la club. Îşi făcea de cap! Miliţia se sesizase, aveau sifonarii lor!, iar la Nicolicioiu ajunseseră probe su­ficiente pentru a începe procedura de a-l lega pe Mitică. Doar că tre­buia să mai existe un OK de la primul secretar, fiindcă Dragomir era membru de partid şi preşedinte la fotbal, adică o persoană publică.

“Doar interese personale”
– L-aţi salvat, practic, pe Dragomir dintr-o situaţie critică!
– Din păcate, i-am dat peste nas atunci lui Nicolicioiu, ofe­rin­du-i o salvare neaşteptată lui Dra­gomir, care, apoi, n-a trecut două zile pe la mi­ne pe la birou, că Postelnicu l-a şi instalat la Victoria! Din acel moment, singurul lui scop a fost s-o umilească şi s-o că­lărească pe Dinamo cu orice mijloa­ce, pentru a le face pe plac pro­tectorilor lui. Trebuia ca Dina­mo, cum-necum, să ajungă la mîna lui şi a lui Nuţă Şi-a creat centrul de operaţiuni la ho­telul “Naţional”, unde se întîlnea cu arbitrii, îi şpăguia, balerine, blaturi. Domne, de cînd a intrat pe funcţie de conducere, pe la Vîlcea, Scor­ni­ceş­ti, Braşov, Victoria sau LPF, omu’ ăsta nu e străin de nici o ne­no­rocire din fotbalul ro­mânesc, de ca­re doar s-a folosit în interes per­so­nal! Nici o vînzare de meci, nici o relaţie din Coo­pe­rativă, nici o găi­nărie la orice nivel, nici o bri­gadă cumpărată, nici un co­mi­sion dubios, nimic nu s-a fă­cut fără şti­rea sau imp­licarea lui! După Re­voluţie, chiar el a recu­nos­cut astea prin presă, mîn­drin­du-se cu fap­tele lui cu iz penal!

“Româneşte stricat”
– E şocant ce spuneţi! Îmi închi­puiam că, în relaţiile Dinamo - Victoria, aţi avut totuşi rapor­turi apropiate cu Dragomir!
– Au devenit oarecum mai apropiate doar cînd a simţit că trebuie să se folosească de mine după ce Victoria a început să joace prin cupele europene. Îi mai ajutam pe la tragerile la sorţi din Elveţia, că el şi toţi ai lui de la club, cu Coco Deleanu sau Oache Piscanu, ştiau doar o limbă străină, româneşte stricat! Plus că-i mai spri­ji­neam şi pe la arbitri, prin relaţiile pe care le aveam în Eu­ropa din perioada petrecută în diplomaţie.

– În ce măsură credeţi că păstrează de atîta vreme şefia Ligii pentru că-i are la mînă pe unii preşedinţi de club?
– Sînt convins că aşa e şi-mi amin­tesc doar cum a cîştigat pri­me­le alegeri la LPF, cu două vo­turi peste Mircea Pascu, după ce şi-a aran­jat sufragiile cu tovarăşii de blaturi de dinainte de ‘90! Ghi­nio­nul lui e însă că au început să apară şi alţii, pe care n-are cum să-i mai şantajeze şi care vor veni în scurt timp cu lucruri concrete despre mizeriile lui Dragomir!

Carte de vizită

Vasile Anghel

Născut pe 22.11.1937, Buzău

A jucat fotbal la Locomotiva Buzău (‘50-’54), Voinţa Bucureşti (‘54-’55), Progresul (‘55-’56), Dinamo (‘56-’63), Petrolul (‘63)

Echipa naţională: 5 meciuri/0 goluri

Preşedinte la Dinamo: ‘81-’88; ‘94-’95

Master în Relaţii Internaţionale la Universitatea din New York (‘69)

Funcţionar internaţional la ONU: a lucrat în Elveţia (‘71-’73) şi în Kenya (‘73-’75)

Director de cabinet al ministrului Justiţiei, Rodica Stănoiu (2001-2004)

“În ‘90, pe Dragomir l-au scăpat de puşcărie colonelul Stănică, fost şef al Cercetărilor Penale de la Miliţie, şi locotenent colonel Baciu, şeful Economicului. Erau prieteni de dinainte de Revoluţie, pe linie de bişniţă în cantităţi industriale!”

“Dragomir îi acuză pe Lupescu şi pe Prunea că nu meritau bani pentru Euro?! Păi, pe cînd lumea făcea mica bişniţă, el aducea tone de cafea, mii de blugi, sute de video şi grămezi de aur!”

5 titluri naţionale a cîştigat Vasile Anghel cu Dinamo: două ca jucător şi trei ca preşedinte al clubului

3 Cupe ale României a obţinut cu alb-roşii: una în calitate de fotbalist şi două în timpul mandatului de preşedinte

“Întrebaţi-l pe şeful Securităţii de la Braşov!”
Preşedintele LPF se afla ieri în străinătate cînd a aflat despre declaraţiile lui Vasile Anghel: “Vreau întîi să citesc interviul integral în ziar, să văd exact despre ce e vorba şi după aceea îmi voi putea exprima un punct de vedere. Vă sugerez însă de pe acum să încercaţi să vorbiţi cu fostul şef al Securităţii de la Braşov, Nicolicioiu, care încă trăieşte şi vă poate po­vesti direct des­pre ac­ti­vitatea mea de acolo. El ştie cel mai bine!”.

“Piţi a progresat la barbut, nu la antrenorat!”
Vasile Anghel crede că valul de critici aduse lui Piţurcă după Euro e inutil: “N-a comis nici o eroare. Greşim noi visînd un alt Piţurcă, deşi el e neschimbat de cînd a apărut în meserie! Poate a mai progresat la barbut, dar nu la antrenorat! E atît de limitat ca şi fotbalul pe care-l propune. Ce bine era dacă pe bancă avea acelaşi talent ca pe gazon! Regret şi acum că nu l-am adus la Dinamo, în ‘83. Am fost la un minut de transfer, dar Postelnicu şi-a adus aminte că Piţurcă fusese arestat pentru jocuri de noroc: «Lasă-mă, tovarăşe colonel, cu barbugiu’ ăsta! D-ăştia avem noi nevoie?»”

MÎINE, poveşti incredibile, niciodată spuse, petrecute la Dinamo la memorabilele partide din cupele europene cu Inter Milano, Dinamo Minsk şi Hamburg!

 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Alt caz major de dopaj în tenis! Depistat pozitiv, la 3 luni după triumful de la US Open » Pe cine a dat vina tenismenul
Tenis
Alt caz major de dopaj în tenis! Depistat pozitiv, la 3 luni după triumful de la US Open » Pe cine a dat vina tenismenul
Scandal imens! Logodnica unei vedete de la Arsenal s-a dus peste presupusa amantă: „Am fost terifiată! A bătut la ușa mea la ora 23:30”
Stiri extrasport
Scandal imens! Logodnica unei vedete de la Arsenal s-a dus peste presupusa amantă: „Am fost terifiată! A bătut la ușa mea la ora 23:30”
Dorinel Munteanu a început curățenia la Oțelul Galați » Primele două despărțiri
Superliga
Dorinel Munteanu a început curățenia la Oțelul Galați » Primele două despărțiri

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (37)
 •  02 Iulie 2008, 23:49

Chioru asa i se spunea lui Vasile Anghel pe cind juca la Dinamo.Tot Chioru a ramas si numele de cod pe care la avut ca securist si colaborator extern.Din cauza lui nu amers afara nici Dumitrache nici Dudu Georgescu.Asa ca ride ciob de oala sparta,Dragamir multumindu-se cu statutul de turnator.

 •  01 Iulie 2008, 21:44

Fotbalul romanesc va avea sanse de performanta cind vor disparea dinozaurii comunisti. Acelasi lucru se poate spune despre societatea romaneasca. Lucrurile se petrec cu viteza biologicului: disparitia lor fizica este singura posibilitate de progres in aceasta tara blestemata, uitata de Dumnezeu.

 •  01 Iulie 2008, 11:41

Iar ati sters neghiobilor ? De ce nu ati sters cand a fost jicnit acest securist si stergeti cand au fost spuse adevaruri despre stapanul vostru ce va cumparat, carpe nenorocite ce sunteti ?

Vezi toate comentariile (37)
Comentează