Articol de Daniel Nanu - Publicat vineri, 16 aprilie 2010 00:00
Pereţii apartamentului în care locuieşte fostul antrenor vorbesc din toţi porii despre Guadalajara
Angelo Niculescu are 88 de ani şi jumătate plus o memorie fabuloasă. Antrenorul care a calificat echipa Romaniei la Mondialul din Mexico '70 locuieşte în Bucureşti aproape de Piaţa Rosetti, pe strada Vasile Lascăr, într-un bloc cu mireasmă de vremuri apuse. La intrarea în imobil ochii ţi se fixează pe inscripţia cu litere din bronz: "PRĂVĂLII, APARTAMENTE ŞI GARSONIERE".
Ilustrate mexicane din catifea
În fotbalul nostru dominat de expresia "domn' Profesor", Angelo Niculescu chiar şi-a meritat titulatura. A absolvit Academia Naţională de Educaţie Fizică din Bucureşti imediat după cel de-al doilea Război Mondial. Venise de la Craiova.
"Terminasem stagiul militar. În 1946. Am stat 4 ani în armată, din 1942, exact anii războiului. Nu ştiai niciodată cînd te poate trimite pe front. Am jucat pentru FC Craiova, am şi cîştigat campionatul din '42 - '43, dar nu ni s-a acordat. Cică, vezi Doamne!, n-au participat ehipele din Ardeal, care era sub ocupaţie, dar au uitat că participase U. Cluj. Clujenii se refugiaseră la Sibiu...", rememorează venerabilul antrenor amintiri din tinereţe.
Fiecare perete al apartamentului spaţios vorbeşte despre Guadalajara. La intrarea în living, un tablou aparte. "E pictat pe scoarţă de copac. L-am luat de la un magazin de lîngă stadionul <Jalisco>. Mi-a plăcut fiindcă am considerat că aduce cu picturile lui Picasso".
O plachetă cu silueta Cupei Jules Rimet, cîteva sombrero în miniatură. Sub o ramă, cîteva cărţi poştale cu emblema Mexico '70. "Profesorul" o ia de pe perete şi o desface cu mîndreţe în glas: "Stai, să vezi cum sînt. Uite şi dumneata ce au făcut mexicanii acum patru decenii!". Ilustratele sînt, într-adevăr, inedite. Pe cartonul clasic au fost lipite embleme de catifea care amintesc peste ani de Campionatul Mondial.
Iarba de pe "Wembley"
Pe alt perete, o imagine emoţionantă. Angelo Niculescu în anii '70, lîngă statuia lui Isus Christos de la Rio de Janeiro. "Ce amintiri vă sînt cele mai dragi?". "Oo, în atîţia ani cîte nu s-au adunat!? Fotografia asta... Uite, eu şi statuia lui Isus, la Corcovado. E la vreo 60 de metri înălţime, pe un vîrf de munte... M-a impresionat mult şi Maracana. Dacă intri pe stadion fără ghid, te rătăceşti pe culoarele stadionului... Şi Wembley-ul. Am jucat acolo, la acel 1-1 contra Angliei, pe 15 ianuarie 1969. La noi, încă nu se terminaseră porcii de mîncat. Iar la ei am găsit un gazon de un verde pe care nu l-am mai întîlnit nicăieri!".
"Guadalajara?". Angelo Niculescu oftează ca după un lucru drag. "Acolo orice lucru a fost o experienţă. Turneul, organizarea, ţara, primirea făcută... Totul! A, o chestie! Mircea Angelescu şi-a serbat ziua. Era preşedintele federaţiei. Aflînd, mexicanii ne-au dus pe o insulă, Chapala se numeşte. Cred că era nelocuită pe-atunci. Ne-am aşezat la masă şi, de după un copac, au apărut chitariştii cu pălăriile acelea imense. De după altul, trompeţii! Şi tot aşa...", continuă antrenorul de la Guadalajara poveştile sale despre o lume astăzi definitiv apusă.
CV
Angelo Niculescu
- născut pe 1 octombrie 1921, la Craiova
- a jucat la Griviţa Craiova (1937-1939), FC Craiova (1939-1944), Carmen (1945-1947), Ciocanul (1947-1948) şi Dinamo (1948-1950)
- a jucat 93 de jocuri şi a marcat 3 goluri în Liga I
- a antrenat pe Dinamo (1953-1956, 1964-1966, 1979-1980), CCA (1958), Tractorul Braşov (1958), echipa naţională a României (1967-1972), Sportul (1973-1977), Poli Timişoara (1977-1979), SC Bacău (1980-1981), U Cluj (1981-1982), Oţelul (1983-1984)
Palmares ca antrenor:
- două titluri de campion al României cu Dinamo (1955, 1965)
- a calificat echipa naţională la turneul final al CM 1970 şi în "sferturile" CE 1972
"La noi se confundă centrarea cu degajarea"
## ♦ Angelo Niculescu e de părere că mulţi dintre jucătorii actuali nu fac diferenţa între centrare şi degajare
## ♦ Venerabilul antrenor crede că dacă Messi ar lovi cu dreptul la fel de bine ca şi cu stîngul, ar fi supraom
- Cum se vede fotbalul românesc la cei 89 de ani pe care-i aveţi, domnule profesor?
- Dumneata cum îl vezi?
- Aşa şi aşa.
- Eu nici măcar nu îl mai văd. De cînd cu televiziunile astea noi... Cum le spune celor care transmit meciurile noastre?
- GSP şi DigiSport.
- E, eu nu le am. La început am fost supărat că am pierdut contactul cu echipele noastre din prima divizie, dar apoi m-am bucurat.
Cînd amatorii erau profesionişti. Şi invers
- V-aţi bucurat?
- Păi, sigur că m-am bucurat. În felul acesta nu mai am comparaţie cu ce se joacă la alţii. Şi zău că e mai bine. Diferenţa este foarte mare. Privesc mult la meciurile din Liga Campionilor de la postul naţional şi la Eurosport. E altceva, domnilor!
- Bine, asta vedem şi noi. E diferenţă mare de valoare, nu-i aşa?
- Nu e numai acest aspect. E vorba de cultură şi de educaţie. Fotbaliştii noştri de azi nu sînt suficient de preocupaţi de meseria lor. În mod ciudat, nu-i aşa?, pe vremea mea jucătorii erau amatori, dar mulţi dintre ei, majoritatea, se comportau ca nişte profesionişti. Acum e exact pe dos. De-asta jucătorii care vin din străinătate, mai ales cei de culoare, sînt căutaţi.
"Azi, la noi, e ca în tîrg. Cumperi şi vinzi. Atît!"
- Antrenorii au şi ei o parte de vină?
- Eu nu particip la antrenamentele vreunei echipe... Nici n-aş avea cum... Cred că sînt vreo două decenii de cînd nu mai iau parte la aşa ceva... Dar văd ce e în teren. Măiestria antrenorilor lipseşte. La noi, se confundă centrarea cu degajarea. Vreau să spun că jucătorii lovesc mingea la fel de rudimentar şi într-un caz, şi în altul!
Multora dintre tehnicienii de acum le lipseşte şi pasiunea. Încearcă să rezolve totul prin transferuri. Nu vedeţi? E ca la tîrg. Cumperi şi vinzi jucători. Cine mai promovează tineri? Cine se mai ocupă să crească fotbalişti? Ce frumoase erau în alţi ani meciurile de copii şi juniori din deschiderea partidelor dintre echipele mari! Dar ştiţi cum se spune, ce semeni, aia culegi. Am ajuns să importăm de la bulgari şi de la ţările fostei Iugoslavii.
- Cine a fost cel mai valoros fotbalist român? E o întrebare tocită, dar...
- O fi tocită, dar la felul în care ai formulat-o e şi nepotrivită.
- ?
- Nu, nu trebuie să te mire. Fiecare a avut perioada lui. Îmi ceri să-l compar pe Bodola cu Hagi? Pe Dobay cu Balaci?
- Tocmai pentru că aţi fost contemporan cu ei. Să-i luăm pe rînd.
- Păi, cred că în anii tinereţii mele, cel mai complet a fost Bodola. Baratki era mai tehnic, era omul execuţiilor. La Bodola era şi travaliu. În schimb, Dobay şuta necruţător. Fantastic şuta! Şi îintea mai ales părţile laterale ale spaţiului porţii. Apoi a venit epoca lui Bazil Marian, a fraţilor Zavoda, a lui Petschovski. Extraordinar a fost şi Iosif! Conducea mingea cu o siguranţă teribilă, plus că putea juca pe orice post. Chiar orice!
"Prea puţini l-au urmat pe Hagi"
- Dobrin, Balaci...
- Au ars prea repede, prea uşor! Gicu Dobrin e printre cei mai buni...
- Printre?
- Da, domnule, el juca mult prea mult pentru public. Era dominat de execuţii în slujba lui şi a fanilor. Nu întîmplător astea îi şi reuşeau la meciurile de pe teren propriu şi mult mai puţin la cele din deplasare. El se concentra asupra propriei persoane şi nu foarte mult asupra jocului. Asta plăcea spectatorului, dar nu la fel de mult echipei sau tehnicienilor. De cine ai mai spus?
- Balaci.
- A promis foarte mult. S-a accidentat repede, cînd făcea pasul către maturitate... A, Hagi! Ce să spun? A jucat la cele mai mari echipe ale lumii: Real Madrid şi Barcelona. Din păcate pentru noi, prea puţini fotbalişti români i-au urmat paşii. De fapt, cam nimeni. Poate Chivu şi Mutu. Uite, sîrbii au avut continuitate. Au dat jucători foarte mari în toate perioadele.
- Messi?
- Acum ce facem? Am trecut la Messi? E fabulos. Păcat că nu are ambele picioare de aceeaşi valoare. Stîngul e perfecţiune. Dacă şi pe dreptul l-ar fi avut la fel, ar fi fost supraom, nu suprafotbalist!
"La Gigi Becali îmi place cînd tace"
- Vă pot întreba de Gigi Becali? Se poartă.
- E, la noi se poartă totul. Ce să-ţi spun de domnul Becali Gigi? E o poezie... Îmi place mult cînd tace, iar el nu tace deloc, nu?
- Cînd v-a fost mai bine, domnule profesor? În comunism sau mai apoi, într-o lume liberă?
- Domnule, eu am apucat într-adevăr lumea liberă. Dumneata, nu ştiu... Sînt născut în 1921 şi, apropo, vezi că în octombrie voi împlini 89 de ani! Nu-i am încă... Adolescenţa mi-am petrecut-o în ceea ce numeşti dumneata lumea liberă... Ce pot să-ţi răspund? Pînă în 1989 am avut o societate rigidă, în care nu aveai voie nici să gîndeşti, nici să vorbeşti. Un singur lucru regret de atunci, în afară de libertatea individului. Şi anume, disciplina. Atunci, cel puţin în fotbal, luptai pentru un ideal, pentru un loc de muncă şi pentru performanţă. Azi, idealul e contul din bancă.
"Dacă n-aş fi făcut ANEF-ul, eram un antrenor de duzină. E o facultate completă. Înveţi şi materie, faci şi sport. Iarna ne obligau la schi, vara la înot"
"Dan Petrescu promite mult ca antrenor. Dar nu-mi place cum se comportă pe bancă. Rezultatele îl recomandă, dar ce cîştigă pe partea asta pierde pe cealaltă"
A fost şi ziarist la "Sportul popular"
Angelo Niculescu are sute de fotografii atent puse în plicuri. Aproape pe fiecare dintre ele antrenorul a scris cîte ceva. "Mi-a plăcut să scriu, să notez, să fac conspecte. De altfel, prin 1958 am fost şi ziarist la <Sportul Popular>. Era iarnă, fusesem demis de la Dinamo şi pînă în vară am scris la ziar. Cronici, comentarii, analize ale meciurilor... Mi-a plăcut".
Campion al Africii cu Club Africain Tunis
În 1991, Angelo Niculescu a cucerit Cupa Campionilor Africii cu gruparea Club Africain Tunis din postura de director tehnic, cu Ilie Balaci antrenor principal. Stagiul tunisian i-a pricinuit însă şi neplăceri. "Mîncarea acolo era foarte piperată, aşa că prin 1996 m-am trezit cu o tumoare la colon. Am fost operat şi am depăşit cu bine momentul", spune nea Angelo.
"Mircea Lucescu a fost dotat de la natură cu darul de a creşte jucători. A avut rezultate formidabile pentru că a şi iubit atît de mult fotbalul!"
"<Atîta pot, atîta dau>, repeta, maşinal, Dobrin"
În 1974, Angelo Niculescu a scris cartea "Corabia cu 11 pasageri". Pe mai multe pagini, el a încercat să lămurească una dintre cele mai controversate dileme ale fotbalului nostru: de ce nu a jucat Dobrin în Mexic
La Campionatul Mondial din Mexico '70, cel mai valoros fotbalist român al acelor ani, Nicolae Dobrin, n-a evoluat nici măcar un minut. Mai mult, din cauza comportamentul său, antrenorii "tricolorilor" şi conducerea federaţiei au hotărît ca "Magul din Trivale" să fie exclus din lot. Dobrin a urmărit meciurile din tribună. Precum un simplu spectator. "Colinda barurile şi venea <grizat> la hotel, mult după miezul nopţii", scria atunci Angelo Niculescu. Gazeta vă prezintă cîteva fragmente spectaculoase din capitolul intitulat "Conflictul".
... "Ne odihnim destul de bine şi, a doua zi după-amiază , la ora 16, susţinem întîlnirea cu FC Lagune. Termometrul indică plus 40 de grade la umbră. Un adevărat infern pentru jucători şi chiar pentru noi, cei de pe banca rezervelor... Jucătorii sînt adormiţi, abia se mişcă, iar Dobrin parcă pluteşte pe altă lume. Îi spun la pauză:
- Măi, Gică, repriza asta mai mult a alergat Răducanu-n poartă decît tine...
Nici o tresărire nu se clinteşte pe chipul său. Tace cu privirea pierdută-n gol, departe. Oare acesta să fie Dobrin?
Ne întoarcem la hotelul din Torreon, luăm masa şi ne culcăm. Dar eu nu pot dormi. Ies pe balcon şi încep să reflectez, torturat de temeri, la situaţia creată. Mă bizuiam pe formaţia din meciul cu iugoslavii de la Bucureşti (cu Dan Coe şi Dobrin), care îmi dăduse mari speranţe pentru Mexic. La 6 mai jucase foarte bine. Şi iată că acum, după 11 zile, Dobrin era pur şi simplu de nerecunoscut.
...
Soseşte la Guadalajara şi Mircea Angelescu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal... Discutăm din nou cu Dobrin. Îi cerem explicaţii pentru evoluţia sub orice critică. El răspunde:
- Atîta pot, atîta dau.
- Acesta nu-i un răspuns, Dobrine, îl întrerup eu. Spune, ce se întîmplă? Poate eşti bolnav...
- Atîta pot, atîta dau, repetă el maşinal.
... Au intrat în acţiune, căutînd să-l readucă la sentimente mai bune, Mircea Angelescu, preşedintele Federaţiei, Ştefan Covaci şi doctorul Tomescu. Dar tentativele lor au eşuat rapid în momentul cînd Dobrin i-a "contrat" plin de insolenţă... Ajunsesem la concluzia că nu mai puteam conta pe Dobrin, tocmai pe el., în care îmi pusesem atîtea speranţe, considerînd că aveam şi noi "brazilianul" nostru!...
Dar lucrurile nu se opreau aici! Se ivise peste noapte această atitudine de sfidare a noastră, a tuturor, acest amestec de rea-voinţă şi ostilitate care înveninau în permanenţă atmosfera... După cină se întovărăşea cu cineva dintre rezervele "de tribună", colinda barurile şi venea "grizat" la hotel, mult după miezul nopţii.
...
... A fost o noapte albă pentru mine şi ori de cîte ori auzeam paşi pe coridor, tresăream. Aş fi dorit atît de mult ca cineva să pună mîna pe clanţa uşii, s-o deschidă încetişor, să se aşeze lîngă mine (chiar mirosind a whisky) şi să-mi spună cu un pic de regret în glas:
- Domn' profesor, să uităm ce-a fost. Ştiu c-am jucat mizerabil pînă acum... Dar, vă rog, mai daţi-mi o şansă! Vreau să fac tot ce e posibil ca să joc cu englezii!... Doar de asta am venit în Mexic, să arăt ce pot. Să vadă lumea cine e Dobrin!
... Dar această uşă nu s-a deschis nici în noaptea aceea, şi nici în celelalte, cît am mai rămas pe pămîntul mexican".
"După Mexic n-am mai discutat cu Dobrin pe subiectul nefolosirii sale. El ştia că eram un tip mai sever, plus că acolo el ar fi trebuit să se dăruiască total. Doar nu era să stau toată ziua să mă rog de el, în detrimentul celorlalţi. Se plîngea mereu că e cald. I-am zis: <Dobrine, fotbalist cu umbrelă nu s-a născut"
Pereţii apartamentului în care locuieşte fostul antrenor vorbesc din toţi porii despre Guadalajara
Angelo Niculescu are 88 de ani şi jumătate plus o memorie fabuloasă. Antrenorul care a calificat echipa Romaniei la Mondialul din Mexico '70 locuieşte în Bucureşti aproape de Piaţa Rosetti, pe strada Vasile Lascăr, într-un bloc cu mireasmă de vremuri apuse. La intrarea în imobil ochii ţi se fixează pe inscripţia cu litere din bronz: "PRĂVĂLII, APARTAMENTE ŞI GARSONIERE".
Ilustrate mexicane din catifea
În fotbalul nostru dominat de expresia "domn' Profesor", Angelo Niculescu chiar şi-a meritat titulatura. A absolvit Academia Naţională de Educaţie Fizică din Bucureşti imediat după cel de-al doilea Război Mondial. Venise de la Craiova.
"Terminasem stagiul militar. În 1946. Am stat 4 ani în armată, din 1942, exact anii războiului. Nu ştiai niciodată cînd te poate trimite pe front. Am jucat pentru FC Craiova, am şi cîştigat campionatul din '42 - '43, dar nu ni s-a acordat. Cică, vezi Doamne!, n-au participat ehipele din Ardeal, care era sub ocupaţie, dar au uitat că participase U. Cluj. Clujenii se refugiaseră la Sibiu...", rememorează venerabilul antrenor amintiri din tinereţe.
Fiecare perete al apartamentului spaţios vorbeşte despre Guadalajara. La intrarea în living, un tablou aparte. "E pictat pe scoarţă de copac. L-am luat de la un magazin de lîngă stadionul <Jalisco>. Mi-a plăcut fiindcă am considerat că aduce cu picturile lui Picasso".
O plachetă cu silueta Cupei Jules Rimet, cîteva sombrero în miniatură. Sub o ramă, cîteva cărţi poştale cu emblema Mexico '70. "Profesorul" o ia de pe perete şi o desface cu mîndreţe în glas: "Stai, să vezi cum sînt. Uite şi dumneata ce au făcut mexicanii acum patru decenii!". Ilustratele sînt, într-adevăr, inedite. Pe cartonul clasic au fost lipite embleme de catifea care amintesc peste ani de Campionatul Mondial.
Iarba de pe "Wembley"
Pe alt perete, o imagine emoţionantă. Angelo Niculescu în anii '70, lîngă statuia lui Isus Christos de la Rio de Janeiro. "Ce amintiri vă sînt cele mai dragi?". "Oo, în atîţia ani cîte nu s-au adunat!? Fotografia asta... Uite, eu şi statuia lui Isus, la Corcovado. E la vreo 60 de metri înălţime, pe un vîrf de munte... M-a impresionat mult şi Maracana. Dacă intri pe stadion fără ghid, te rătăceşti pe culoarele stadionului... Şi Wembley-ul. Am jucat acolo, la acel 1-1 contra Angliei, pe 15 ianuarie 1969. La noi, încă nu se terminaseră porcii de mîncat. Iar la ei am găsit un gazon de un verde pe care nu l-am mai întîlnit nicăieri!".
"Guadalajara?". Angelo Niculescu oftează ca după un lucru drag. "Acolo orice lucru a fost o experienţă. Turneul, organizarea, ţara, primirea făcută... Totul! A, o chestie! Mircea Angelescu şi-a serbat ziua. Era preşedintele federaţiei. Aflînd, mexicanii ne-au dus pe o insulă, Chapala se numeşte. Cred că era nelocuită pe-atunci. Ne-am aşezat la masă şi, de după un copac, au apărut chitariştii cu pălăriile acelea imense. De după altul, trompeţii! Şi tot aşa...", continuă antrenorul de la Guadalajara poveştile sale despre o lume astăzi definitiv apusă.
CV
Angelo Niculescu
- născut pe 1 octombrie 1921, la Craiova
- a jucat la Griviţa Craiova (1937-1939), FC Craiova (1939-1944), Carmen (1945-1947), Ciocanul (1947-1948) şi Dinamo (1948-1950)
- a jucat 93 de jocuri şi a marcat 3 goluri în Liga I
- a antrenat pe Dinamo (1953-1956, 1964-1966, 1979-1980), CCA (1958), Tractorul Braşov (1958), echipa naţională a României (1967-1972), Sportul (1973-1977), Poli Timişoara (1977-1979), SC Bacău (1980-1981), U Cluj (1981-1982), Oţelul (1983-1984)
Palmares ca antrenor:
- două titluri de campion al României cu Dinamo (1955, 1965)
- a calificat echipa naţională la turneul final al CM 1970 şi în "sferturile" CE 1972
"La noi se confundă centrarea cu degajarea"
### Angelo Niculescu e de părere că mulţi dintre jucătorii actuali nu fac diferenţa între centrare şi degajare
### Venerabilul antrenor crede că dacă Messi ar lovi cu dreptul la fel de bine ca şi cu stîngul, ar fi supraom
- Cum se vede fotbalul românesc la cei 89 de ani pe care-i aveţi, domnule profesor?
- Dumneata cum îl vezi?
- Aşa şi aşa.
- Eu nici măcar nu îl mai văd. De cînd cu televiziunile astea noi... Cum le spune celor care transmit meciurile noastre?
- GSP şi DigiSport.
- E, eu nu le am. La început am fost supărat că am pierdut contactul cu echipele noastre din prima divizie, dar apoi m-am bucurat.
Cînd amatorii erau profesionişti. Şi invers
- V-aţi bucurat?
- Păi, sigur că m-am bucurat. În felul acesta nu mai am comparaţie cu ce se joacă la alţii. Şi zău că e mai bine. Diferenţa este foarte mare. Privesc mult la meciurile din Liga Campionilor de la postul naţional şi la Eurosport. E altceva, domnilor!
- Bine, asta vedem şi noi. E diferenţă mare de valoare, nu-i aşa?
- Nu e numai acest aspect. E vorba de cultură şi de educaţie. Fotbaliştii noştri de azi nu sînt suficient de preocupaţi de meseria lor. În mod ciudat, nu-i aşa?, pe vremea mea jucătorii erau amatori, dar mulţi dintre ei, majoritatea, se comportau ca nişte profesionişti. Acum e exact pe dos. De-asta jucătorii care vin din străinătate, mai ales cei de culoare, sînt căutaţi.
"Azi, la noi, e ca în tîrg. Cumperi şi vinzi. Atît!"
- Antrenorii au şi ei o parte de vină?
- Eu nu particip la antrenamentele vreunei echipe... Nici n-aş avea cum... Cred că sînt vreo două decenii de cînd nu mai iau parte la aşa ceva... Dar văd ce e în teren. Măiestria antrenorilor lipseşte. La noi, se confundă centrarea cu degajarea. Vreau să spun că jucătorii lovesc mingea la fel de rudimentar şi într-un caz, şi în altul!
Multora dintre tehnicienii de acum le lipseşte şi pasiunea. Încearcă să rezolve totul prin transferuri. Nu vedeţi? E ca la tîrg. Cumperi şi vinzi jucători. Cine mai promovează tineri? Cine se mai ocupă să crească fotbalişti? Ce frumoase erau în alţi ani meciurile de copii şi juniori din deschiderea partidelor dintre echipele mari! Dar ştiţi cum se spune, ce semeni, aia culegi. Am ajuns să importăm de la bulgari şi de la ţările fostei Iugoslavii.
- Cine a fost cel mai valoros fotbalist român? E o întrebare tocită, dar...
- O fi tocită, dar la felul în care ai formulat-o e şi nepotrivită.
- ?
- Nu, nu trebuie să te mire. Fiecare a avut perioada lui. Îmi ceri să-l compar pe Bodola cu Hagi? Pe Dobay cu Balaci?
- Tocmai pentru că aţi fost contemporan cu ei. Să-i luăm pe rînd.
- Păi, cred că în anii tinereţii mele, cel mai complet a fost Bodola. Baratki era mai tehnic, era omul execuţiilor. La Bodola era şi travaliu. În schimb, Dobay şuta necruţător. Fantastic şuta! Şi îintea mai ales părţile laterale ale spaţiului porţii. Apoi a venit epoca lui Bazil Marian, a fraţilor Zavoda, a lui Petschovski. Extraordinar a fost şi Iosif! Conducea mingea cu o siguranţă teribilă, plus că putea juca pe orice post. Chiar orice!
"Prea puţini l-au urmat pe Hagi"
- Dobrin, Balaci...
- Au ars prea repede, prea uşor! Gicu Dobrin e printre cei mai buni...
- Printre?
- Da, domnule, el juca mult prea mult pentru public. Era dominat de execuţii în slujba lui şi a fanilor. Nu întîmplător astea îi şi reuşeau la meciurile de pe teren propriu şi mult mai puţin la cele din deplasare. El se concentra asupra propriei persoane şi nu foarte mult asupra jocului. Asta plăcea spectatorului, dar nu la fel de mult echipei sau tehnicienilor. De cine ai mai spus?
- Balaci.
- A promis foarte mult. S-a accidentat repede, cînd făcea pasul către maturitate... A, Hagi! Ce să spun? A jucat la cele mai mari echipe ale lumii: Real Madrid şi Barcelona. Din păcate pentru noi, prea puţini fotbalişti români i-au urmat paşii. De fapt, cam nimeni. Poate Chivu şi Mutu. Uite, sîrbii au avut continuitate. Au dat jucători foarte mari în toate perioadele.
- Messi?
- Acum ce facem? Am trecut la Messi? E fabulos. Păcat că nu are ambele picioare de aceeaşi valoare. Stîngul e perfecţiune. Dacă şi pe dreptul l-ar fi avut la fel, ar fi fost supraom, nu suprafotbalist!
"La Gigi Becali îmi place cînd tace"
- Vă pot întreba de Gigi Becali? Se poartă.
- E, la noi se poartă totul. Ce să-ţi spun de domnul Becali Gigi? E o poezie... Îmi place mult cînd tace, iar el nu tace deloc, nu?
- Cînd v-a fost mai bine, domnule profesor? În comunism sau mai apoi, într-o lume liberă?
- Domnule, eu am apucat într-adevăr lumea liberă. Dumneata, nu ştiu... Sînt născut în 1921 şi, apropo, vezi că în octombrie voi împlini 89 de ani! Nu-i am încă... Adolescenţa mi-am petrecut-o în ceea ce numeşti dumneata lumea liberă... Ce pot să-ţi răspund? Pînă în 1989 am avut o societate rigidă, în care nu aveai voie nici să gîndeşti, nici să vorbeşti. Un singur lucru regret de atunci, în afară de libertatea individului. Şi anume, disciplina. Atunci, cel puţin în fotbal, luptai pentru un ideal, pentru un loc de muncă şi pentru performanţă. Azi, idealul e contul din bancă.
"Dacă n-aş fi făcut ANEF-ul, eram un antrenor de duzină. E o facultate completă. Înveţi şi materie, faci şi sport. Iarna ne obligau la schi, vara la înot"
"Dan Petrescu promite mult ca antrenor. Dar nu-mi place cum se comportă pe bancă. Rezultatele îl recomandă, dar ce cîştigă pe partea asta pierde pe cealaltă"
A fost şi ziarist la "Sportul popular"
Angelo Niculescu are sute de fotografii atent puse în plicuri. Aproape pe fiecare dintre ele antrenorul a scris cîte ceva. "Mi-a plăcut să scriu, să notez, să fac conspecte. De altfel, prin 1958 am fost şi ziarist la <Sportul Popular>. Era iarnă, fusesem demis de la Dinamo şi pînă în vară am scris la ziar. Cronici, comentarii, analize ale meciurilor... Mi-a plăcut".
Campion al Africii cu Club Africain Tunis
În 1991, Angelo Niculescu a cucerit Cupa Campionilor Africii cu gruparea Club Africain Tunis din postura de director tehnic, cu Ilie Balaci antrenor principal. Stagiul tunisian i-a pricinuit însă şi neplăceri. "Mîncarea acolo era foarte piperată, aşa că prin 1996 m-am trezit cu o tumoare la colon. Am fost operat şi am depăşit cu bine momentul", spune nea Angelo.
"Mircea Lucescu a fost dotat de la natură cu darul de a creşte jucători. A avut rezultate formidabile pentru că a şi iubit atît de mult fotbalul!"
"<Atîta pot, atîta dau>, repeta, maşinal, Dobrin"
În 1974, Angelo Niculescu a scris cartea "Corabia cu 11 pasageri". Pe mai multe pagini, el a încercat să lămurească una dintre cele mai controversate dileme ale fotbalului nostru: de ce nu a jucat Dobrin în Mexic
La Campionatul Mondial din Mexico '70, cel mai valoros fotbalist român al acelor ani, Nicolae Dobrin, n-a evoluat nici măcar un minut. Mai mult, din cauza comportamentul său, antrenorii "tricolorilor" şi conducerea federaţiei au hotărît ca "Magul din Trivale" să fie exclus din lot. Dobrin a urmărit meciurile din tribună. Precum un simplu spectator. "Colinda barurile şi venea <grizat> la hotel, mult după miezul nopţii", scria atunci Angelo Niculescu. Gazeta vă prezintă cîteva fragmente spectaculoase din capitolul intitulat "Conflictul".
... "Ne odihnim destul de bine şi, a doua zi după-amiază , la ora 16, susţinem întîlnirea cu FC Lagune. Termometrul indică plus 40 de grade la umbră. Un adevărat infern pentru jucători şi chiar pentru noi, cei de pe banca rezervelor... Jucătorii sînt adormiţi, abia se mişcă, iar Dobrin parcă pluteşte pe altă lume. Îi spun la pauză:
- Măi, Gică, repriza asta mai mult a alergat Răducanu-n poartă decît tine...
Nici o tresărire nu se clinteşte pe chipul său. Tace cu privirea pierdută-n gol, departe. Oare acesta să fie Dobrin?
Ne întoarcem la hotelul din Torreon, luăm masa şi ne culcăm. Dar eu nu pot dormi. Ies pe balcon şi încep să reflectez, torturat de temeri, la situaţia creată. Mă bizuiam pe formaţia din meciul cu iugoslavii de la Bucureşti (cu Dan Coe şi Dobrin), care îmi dăduse mari speranţe pentru Mexic. La 6 mai jucase foarte bine. Şi iată că acum, după 11 zile, Dobrin era pur şi simplu de nerecunoscut.
...
Soseşte la Guadalajara şi Mircea Angelescu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal... Discutăm din nou cu Dobrin. Îi cerem explicaţii pentru evoluţia sub orice critică. El răspunde:
- Atîta pot, atîta dau.
- Acesta nu-i un răspuns, Dobrine, îl întrerup eu. Spune, ce se întîmplă? Poate eşti bolnav...
- Atîta pot, atîta dau, repetă el maşinal.
... Au intrat în acţiune, căutînd să-l readucă la sentimente mai bune, Mircea Angelescu, preşedintele Federaţiei, Ştefan Covaci şi doctorul Tomescu. Dar tentativele lor au eşuat rapid în momentul cînd Dobrin i-a "contrat" plin de insolenţă... Ajunsesem la concluzia că nu mai puteam conta pe Dobrin, tocmai pe el., în care îmi pusesem atîtea speranţe, considerînd că aveam şi noi "brazilianul" nostru!...
Dar lucrurile nu se opreau aici! Se ivise peste noapte această atitudine de sfidare a noastră, a tuturor, acest amestec de rea-voinţă şi ostilitate care înveninau în permanenţă atmosfera... După cină se întovărăşea cu cineva dintre rezervele "de tribună", colinda barurile şi venea "grizat" la hotel, mult după miezul nopţii.
...
... A fost o noapte albă pentru mine şi ori de cîte ori auzeam paşi pe coridor, tresăream. Aş fi dorit atît de mult ca cineva să pună mîna pe clanţa uşii, s-o deschidă încetişor, să se aşeze lîngă mine (chiar mirosind a whisky) şi să-mi spună cu un pic de regret în glas:
- Domn' profesor, să uităm ce-a fost. Ştiu c-am jucat mizerabil pînă acum... Dar, vă rog, mai daţi-mi o şansă! Vreau să fac tot ce e posibil ca să joc cu englezii!... Doar de asta am venit în Mexic, să arăt ce pot. Să vadă lumea cine e Dobrin!
... Dar această uşă nu s-a deschis nici în noaptea aceea, şi nici în celelalte, cît am mai rămas pe pămîntul mexican".
"După Mexic n-am mai discutat cu Dobrin pe subiectul nefolosirii sale. El ştia că eram un tip mai sever, plus că acolo el ar fi trebuit să se dăruiască total. Doar nu era să stau toată ziua să mă rog de el, în detrimentul celorlalţi. Se plîngea mereu că e cald. I-am zis: <Dobrine, fotbalist cu umbrelă nu s-a născut"
)
)
)
)
)
)
)
