Oamenii care l-au cunoscut pe Marcel Duncan îl descriu ca pe un antrenor foarte pasionat şi un mare iubitor de copii: "Duncan a descoperit-o pe Nadia, Karoly a dus-o la perfecţiune"

A ajuns la Oneşti după ce, în Capitală, comuniştii l-au sancţionat pentru cosmopolitism şi încurajarea vedetismului în gimnastică. A creat Liceul sportiv din oraşul moldav, iar pe Nadia a pierdut-o cînd Karoly, sprijinit de federaţie, a cerut în mod special grupa la care lucra Comăneci

La sfîrşitul anilor '50, cînd gimnastica nu era decît apanajul unor "nebuni" ai meseriei, Marcel Duncan, antrenor la "Constructorul", în Capitală, a fost luat la ochi de comunişti. Acuzat că nu foloseşte "mijloace pentru consolidarea morală şi creşterea sănătoasă a tinerei generaţii", încurajînd "vedetismul, indisciplina şi cosmopolitismul", a fost retrogradat pe linie tehnică, iar salariul i s-a diminuat. Episodul e relatat într-o lucrare de doctorat 2010 la Universitatea din Illinois, sub semnătura Mihaelei Andra Wood ("Superputere: Gimnastica feminină românească în timpul războiului rece").

Iar fisura cu mediul sportiv de la Bucureşti se adînceşte constant, pînă cînd, în '64, i se iveşte oportunitatea spre întîlnirea divină cu talentul colosal al Nadiei. Ioan Sabău, 82 de ani, fost antrenor federal, îşi aminteşte că "Duncan intrase în conflict şi cu colegii de la clubul Olimpia, aşa că s-a oferit să plece la Oneşti cînd primarul de acolo, Valerian Ghineţ, a anunţat că vrea să facă un centru de gimnastică".

31 de mogîldeţe selectate în grădiniţe şi şcoli
A găsit acolo o sală micuţă. "Era aşa de strîmtă că alergările începeau în toaletă!", rememorează Gheorghe Braşoveanu, fostul director al Liceului sportiv din Oneşti. Dar, în ciuda condiţiilor precare, Duncan şi-a pus pasiunea în mişcare, vizitînd toate grădiniţele şi şcolile din oraş spre a găsi fete sprinţare pentru noul său proiect. "Cînd a apărut la mine în clasă, s-a interesat care e mai vioaie, mai energică, iar printre cele selectate m-am numărat şi eu", povesteşte Anca Grigoraş, actuala directoare tehnică a FRG şi fostă colegă cu Nadia în trupa de la Montreal '76.

Şi Duncan nu se uita doar la criteriile estetice, spun cei care l-au cunoscut. Le punea pe pitice să sară de pe loc, să execute mişcări uşoare de gimnastică, încercînd să intuiască potenţialul copiilor. S-a oprit pînă la urmă la 31 de mogîldeţe, între care se număra şi Nadia! "Am început să merg la sală încă de pe la trei ani, cînd Marcel Duncan a avut multă răbdare cu mine şi, prin joc, m-a învăţat primele exerciţii de gimnastică. Îi datorez foarte multe!", recunoaşte astăzi însăşi Comăneci.

Citeşte AICI şi "Gazeta face dreptate unui personaj decisiv, şters de comunişti din memoria sportului: A descoperit-o pe Nadia, dar l-au ras din cartea de istorie!"

"Bela apare în film abia prin '70"
Adică în '67, Nadia se afla deja pe mîna lui Duncan şi a Mariei Simionescu, ultima, după Olimpiada fără rezultate de la Tokyo '64, fiind detaşată la Oneşti, ca un supliciu, să supravegheze şi să lucreze la noul centru înfiinţat în Moldova! Uups! "Karoly apare în film abia prin '70", subliniază Gheorghe Braşoveanu, fără să vrea însă să ştirbească din meritele lui Bela: "Era un altfel de om, dur, citea enorm, se perfecţiona zilnic, era un as. Cert e însă că Duncan a deschis o uşă pe care puţini ar fi ghicit-o, iar Karoly a cunoscut gloria, alături de Nadia, pe acest culoar".

Prin urmare, înainte de a fi preluat de soţii Karoly, Nadia a lucrat aproape soi ani cu Marcel Duncan. Mai întîi, spun memoriile oamenilor vremii, ca o joacă, la sală, apoi apucînd, uşor, uşor, pe pista performanţei. "Sînt convins că dacă Oneştiul ar fi fost destinat scrimei, şi nu gimnasticii, selecţionerul ar fi descoperit în Nadia Comăneci o mare campioană de floretă. Pînă şi un nespecialist ar fi fost atras imediat de acest motor psiho-fizic foarte echilibrat şi mai ales de această rară prezenţă fizică, foarte personală, la care chiar din anii copilăriei se putea observa că totul e «mai altfel»", remarca acelaşi Gheorghe Braşoveanu în cartea "Nadia" a lui Ioan Chirilă.

Ciocolate pentru fetiţele silitoare
Iar într-un alt tom, "Nadia Comăneci - Perfect 10", editat în SUA sub semnătura lui David Bruce, Duncan apare ca un maestru al motivaţiei: "Cînd tinerele sale gimnaste evoluau corect, venea lîngă ele după exerciţii şi, cu mîinile la spate, întreba «Cine a lucrat bine astăzi?». Toţi copiii ridicau mîna în aer, «Eu, eu», iar Duncan scotea apoi punga cu ciocolate ascunse şi le oferea elevelor sale cîte una. Cînd treaba nu mergea însă, nu mai apărea nici o ciocolată!". Nadia şi colegele ei aveau, totuşi, grijă, chiar de pe vremea lui Duncan, să-şi îmblînzescă poftele pentru dulciuri. Braşoveanu: "Exista o fantă într-un zid, unde ascundeau bucăţi mici de ciocolată".

"Făcea gimnastică binişor cînd a luat-o Karoly"
Sub Duncan, Nadia oferă mugurii viitoarei campioane încă de prin '69, cînd s-a inaugurat noua sală de la Oneşti şi a început să funcţioneze Liceul sportiv de gimnastică, la care Comăneci intra direct în clasa a II-a. "Profesorii vorbeau de atunci că se aşteaptă la multe din partea Nadiei", zice Braşoveanu.

Asta în timp ce fostul preşedinte al FRG, Nicolae Vieru, punctează că "venit de la Petroşani, Bela pusese ochii de la început pe grupa Nadiei şi a făcut tot pentru a o prelua. A reuşit prin '70, iar un ajutor important a avut de la Francisc Lovy, secretarul general adjunct al federaţiei, care avea o afinitate faţă de Karoly. Dar fără îndoială că Duncan e cel care a descoperit-o şi i-a oferit primele lecţii de gimnastică Nadiei". "Da, ea deja făcea gimnastică binişor cînd a început să lucreze cu Bela", întăreşte şi Anca Grigoraş.

Uşuit la Galaţi pentru că n-avea studii superioare
Dar cum avea să se rupă, de fapt, legătura Duncan - Nadia? Antrenorul venit de la Bucureşti obţinuse doar derogare temporară la Oneşti, fiindcă nu avea studii superioare! "Ăsta a fost marele lui ghinion! De aceea a şi fost nevoit să plece curînd la Galaţi, unde a avut alte rezultate remarcabile", dezvăluie Braşoveanu.

Într-adevăr, părăsind minunea căreia i-a dat viaţă în vechiul Gheorghe Gheorghiu Dej, sală nouă, Liceu sportiv, gimnaste selecţionate cu ochi atent, Duncan a inventat şi pe malul Dunării o secţie de gimnastică. "A scos-o din anonimat şi a urcat-o între primele trei la nivel naţional", mărturiseşte ziaristul băcăuan Ştefan Olteanu, un apropiat al centrului de la Oneşti.

"Trăiască Partidul Comunist! Rămîn!"
Marginalizat şi izgonit, Duncan, evreu de origine, n-a mai rezistat însă mult în ţară. Şi, la sfîrşitul anilor '70, a ales exilul, profitînd de o deplasare în Italia, la un congres al gimnasticii. Olteanu povesteşte şi o legendă care a circulat atunci. Cunoscut ca un tip minuţios, Duncan realiza rapoarte exemplare către autorităţile vremii, de fiecare dată cînd se întorcea din străinătate. Pe toate le încheia cu formula "Trăiască Partidul Comunist Român!".

Se spune însă că în ultimul raport, trimis din Peninsulă, a încheiat altfel: "Trăiască Partidul Comunist! Rămîn!". Şi nu s-a mai întors, ajungînd apoi în Israel, unde şi-a adus şi familia, soţia, Rodica, şi fiica, Sînziana.

Comuniştii au interzis să-i mai apară numele
Evadarea lui Duncan a făcut ca, din acel moment, să dispară pur şi simplu din istoria gimnasticii româneşti. Numele lui nu mai putea fi pomenit, începuturile cu Nadia s-au pierdut. Ordin de la partid: urme şterse complet! Şi Ştefan Olteanu îşi aminteşte că, după Ionel Drîmbă, alt fugar din România comunistă, Marcel Duncan era al doilea pe lista celor care nu mai trebuiau să mai fie pomeniţi în presă.
Uşor, uşor, lumea l-a uitat, numai cei puţini care au avut ocazia să lucreze cu el mai deţin firimituri ale memoriei spre a reconstitui puzzle-ul Duncan - Nadia. Astăzi, nici cei mai apropiaţi dintre foştii săi colaboratori, încă în viaţă, nu mai ştiu nimic despre descoperitorul real al lui Miss Perfect. "Ar trebui să aibă aproape 90 de ani dacă mai trăieşte", spune Ioan Sabău, fost antrenor federal.

Pierdut între destin, Israel şi Canada
Frînturile de informaţii despre el sînt contradictorii, că ar fi decedat în urmă cu circa 3 ani în Israel, că ar mai trăi, de fapt, în Canada, fără să vrea nici acum să-şi spună povestea. Despre el nu există date nici prin ambasade, nici prin comunităţile româneşti din ţările respective, nici la asociaţiile evreieşti. E ca şi cum mîna lungă a comuniştilor ar lucra în continuare, bizar, împotriva lui. El mai trăieşte doar printr-o întîmplare fabuloasă a destinului său încurcat, o întîmplare rostită chiar şi azi de unii cu jumătate de gură: a găsit-o pe Nadia! El, Marcel Duncan!

"Duncan era un tip formidabil, atît ca profesor, cît şi ca organizator. Prin el s-au născut multe dintre performanţele gimnastelor. Avea un ochi formidabil în ce priveşte selecţia"
Gheorghe Braşoveanu, fost director Liceul sportiv Oneşti ('72-'90)

"Copiii îl iubeau foarte mult pe Marcel Duncan. Era genul de tip prietenos, foarte «tătic» în comportament, dar nu i te puteai urca în cap"
Anca Grigoraş, fostă gimnastă

A văzut-o pe furiş pe Nadia la Montreal!
Episod povestit de Nicolae Vieru, fostul preşedinte al FRG: "S-o ştiţi şi p-asta, Marcel Duncan a fost în tribună la Montreal '76, în toate zilele de glorie ale Nadiei! A stat în public, fiindcă nu avea acces lîngă delegaţie. Nu se număra printre oficiali. Dar în fiecare zi venea în spate, pe unde ieşeau fetele, ne saluta şi o urmărea îndelung pe Nadia cu privirea, admirativ, după performanţele de la Olimpiadă".

Dacă aveţi informaţii despre trecutul şi situaţia actuală a lui Marcel Duncan, le puteţi trimite pe adresa [email protected]