Articol de GSP - Publicat marti, 16 august 2011 00:00 / Actualizat marti, 16 august 2011 01:29
Doi membri ai echipajului românesc decedaseră după numai un an: Pascu intoxicat cu opium în India şi Negreanu prăbuşit în prăpăstiile Chinei.
Rămaşi cîteva zile în China, pentru a-şi îngropa camaradul pierit într-un accident dramatic, cei doi temerari români, Dumitru Dan şi Paul Pârvu, se întăresc pentru miile de kilometri rămase de parcurs. Pentru ei urmează Alaska, apoi străbaterea Americii de Nord şi Caraibelor. Întreruptă de Primul Război Mondial, călătoria e încheiată abia în 1923, la Paris.
CITEŞTE AICI PRIMA PARTE A POVEŞTII
CITEŞTE AICI PARTEA A DOUA A POVEŞTII
Drumul crîncen prin Siberia şi Alaska
Din zona Pekinului, capitala Beijing de astăzi, românii pleacă îndureraţi către portul siberian Nikolaevsk şi apoi în peninsula Kamceatka, la sfîrşitul toamnei lui 1912. În estul Siberiei cumplite, cei doi aveau să petreacă iarna acelui an, "1.150 de kilometri prin viscol şi geruri fără egal". Cînd zăresc dîre de fum într-una din zilele interminabile, verifică hărţile şi văd că nu există nici o localitate. În realitate, ajunseseră la strîmtoarea Bering, iar petele negre pe cer erau de la fumul unui vapor! "Trei zile am stat la bordul vasului olandez Sekeveningen, mai cu seamă pentru că eram flămînzi".
Încă din prima zi aici jurnalul lui Dan menţionează scurt: "Temperatură de minus 37 grade, mîini jupuite de frig, proviziile îngheţate". Printre sate de eschimoşi, românii avansează spre Skagway, Juneau şi se opresc la Vancouver. Dan observă primele probleme la Pârvu: "E prea tăcut, el, care rîdea şi de neajunsuri. Îmi spune că îl dor de ceva vreme picioarele".
După trei ani, în Europa
După ce participă la o vînătoare canadiană de urşi bruni, "în care capcana e legată de un buştean uriaş, astfel că animalul prins fuge tîrînd greutatea după el şi istovind iute", românii coboară spre Seattle, Portland şi San Francisco, refăcînd sumarul lor buget cu serii de spectacole folclorice. În cele trei zile petrecute la San Francisco, Dumitru Dan exclamă: "Cîtă diferenţă de la pîinea îngheţată la portocalele parfumate!". Străbătînd California, ajung în Mexic şi mai departe, pînă în Panama, de unde se îmbarcă pe un transatlantic cu destinaţia Gibraltar.
Prima întoarcere în Europa după mai bine de trei ani nu le lasă vreme de răgaz. Fără popasuri notabile, au "alergat şuierător" din Tanger la Tunis, Sicilia, Elveţia, Franţa şi Olanda, de unde au trecut cu vaporul în Anglia, la Dover. Capitala Londra avea să îi fascineze pe români: "De necrezut! Sînt aici mai mulţi scoţieni decît la Glasgow, mai mulţi irlandezi decît la Dublin şi mai mulţi catolici decît la Roma!".
Găzduiţi la Casa Albă
Ultimul spectacol al celor doi în Marea Britanie se ţine la Edinburgh, de unde află că o companie de transport, Allen Line, oferă 100 de locuri gratuite pentru cursa transatlantică: era semnul că scufundarea Titanicului, în aprilie 1912, încă zguduia oamenii. Timp de 10 zile, Pârvu şi Dan navighează de la Glasgow la Quebec, stîrnind hazul marinarilor cu cele 10-12 ore de mers pe puntea vasului. Din zona Marilor Lacuri, prin Cleveland, Toledo şi pînă la Detroit trec alte 20 de zile, iar vizitarea uzinelor Ford e umbrită de veştile din ţară.
Pe 30 iulie 1914, "titlul din ziarul Românul te lăsa fără grai: Europa sub arme". Pe 5 august, titlul avea să devină "Europa în flăcări".
Românii sînt primiţi de guvernatorii statelor Delaware şi Maryland, apoi sînt invitaţi să petreacă o zi chiar la Casa Albă, pe 24 decembrie 1914! Renumele lor era în creştere, iar spectacolele şi conferinţele lor sînt chiar aşteptate în Virginia, Kentucky, Tennessee şi Alabama.
Ultimul blestem, al singurătăţii
Ajuns în Jacksonville, Florida, Pârvu se prăbuşeşte: "Era la capătul puterilor, picioarele aveau răni groaznice, iar cei patru medici care l-au consultat mi-au spus că e grav şi trebuie să se oprească", notează Dan. Două săptămîni petrec împreună cei doi prieteni, fără să ştie că nu se vor mai vedea niciodată.
Pârvu îl roagă pe Dan să i-l lase alături pe Harap, credinciosul cîine care îi urmase încă din prima zi de drum, pe 1 aprilie 1910, şi îi transmite un mesaj răscolitor camaradului: "Măi frăţioare, am făcut mai bine de 90.000 de km. Am fost patru, apoi trei şi, iată, doi. Acum mă pierd şi eu. Nu trebuie să se spună că românii au abandonat, copleşiţi de greutăţi! Ştiam că vor fi, dar nu le-am prevăzut aşa de groaznice. Speram să revedem cu toţii pămîntul patriei, dar n-a fost cu putinţă. Trebuie să lupţi singur, să mergi neşovăielnic mai departe!".
Dumitru Dan îşi continuă drumul, singur şi zguduit. Peste cîteva luni, în mai 1915, Pârvu avea să moară cu ambele picioare amputate.
Primit de preşedintele Cubei
Ajuns singur în Havana, la 18 ianuarie 1915, după şase luni de periplu american, Dan e primit cu mare fast, întîlnind cea mai călduroasă atmosferă: "Sute de oameni mă aşteptau, mulţi sportivi şi jurnalişti care aveau să mă urmeze pe toată perioada şederii". O lună de zile i-a trebuit călătorului să se refacă după ultimul şoc, cel al singurătăţii.
Nici conferinţele pe care le-a susţinut aici, nici faptul că a fost invitat de preşedintele cubanez Mario Menocal la o întîlnire privată nu l-au entuziasmat prea mult: "Am dăruit un costum popular muzeului din Santiago de Cuba, am plîns şi am mers mai departe". Traseul continuă prin Haiti, Jamaica, Puerto Rico, Barbados şi Venezuela, pentru ca în aprilie 1915 Dan să se afle la bordul transatlanticului "Buenos Aires", cu care ajunge la Lisabona.
Victoria de după război
După o escală în Malta, Dumitru Dan e arestat la Salonic de un ofiţer britanic care îl consideră spion, după ce i-a găsit în bagaje reviste din toate colţurile lumii. Europa se afla în plin război, iar românul este expediat la Londra, pentru anchetă, unde ministrul plenipotenţiar al României şi cluburile sportive britanice fac presiuni şi e, în cele din urmă, eliberat şi retrimis la Salonic. De aici însă, Dan e obligat de mersul războiului să întrerupă traseul stabilit şi se întoarce în ţară, cînd mai avea doar 4.000 de km de parcurs din cei 100.000!
Abia în vara lui 1923, cînd Touring Club de France îi stabileşte un itinerariu pentru parcurgerea distanţei rămase, Dan pleacă din Bucureşti, pe ruta Belgrad-Skopje-Tirana-Zagreb, traversînd nordul Italiei şi Elveţia. Soseşte la Paris pe 14 iulie 1923, ziua naţională a Franţei şi cea în care călătorul temerar împlineşte 34 de ani. Află că fusese monitorizat în permanenţă de diplomaţii ambasadelor franceze şi de organizaţii sportive din toată lumea. După ce prezintă raportul călătoriei, e primit cu fast şi i se înmînează cei 100.000 de franci devalorizaţi, împreună cu titlul de campion mondial (facsimil).
40.000 euro însemnau în 1923 cei 100.000 de franci primiţi de Dumitru Dan pentru parcurgerea pe jos a celor 100.000 de km
500.000 euro ar fi fost astăzi valoarea premiului în 1908, cînd Touring Club de France a lansat concursul
Lumea în 1923
- din cauza inflaţiei, 1 dolar se schimbă cu 4.200.000.000.000 mărci germane
- în Suedia se comercializează primul frigider pentru uz casnic
- se inaugurează prima linie de cale ferată construită de români în Transilvania, pe ruta Salonta - Chişineu-Criş
- se înfiinţează clubul Rapid Bucureşti, iar "naţionala" dispută partida cu numărul 5 din istorie
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
)
)
)
)
)
)
)
