GSP SPECIAL  »  TANARUL SAPTAMANII  »  TENIS

VIDEO Jaqueline Cristian vorbeşte despre pasiunea ei: "Asta e joaca mea, tenisul!"

Jaqueline, epuizată după un antrenament
Jaqueline, epuizată după un antrenament

Articol de - Publicat joi, 02 februarie 2012 00:00 / Actualizat joi, 02 februarie 2012 09:17

Numărul 1 european la U 14, românca spune că "nu mi-aş dori o viaţă de copil normal. Îmi place aşa de mult ceea ce fac şi vreau să ajung într-o zi în topul WTA".

E 5:30, dimineaţă. În casa familiei Cristian sună, ca o alarmă, un ceas. Zgomotul care îţi face creierii terci vine din camera lui Jaqueline. Aşa începe, de ani mulţi, fiecare zi pentru micuţa jucătoare de tenis care, recent, a cîştigat cel mai important tureneu mondial, Les Petits As. Jaqueline povesteşte amuzată: "M-am obişnuit, mă trezesc foarte uşor. Mă duc la baie, înfulec în grabă un sandwich sau mănînc cereale cu lapte şi fug la maşină, să ajung la primul antrenament de tenis. Între 6:30 şi 7:00 e încălzirea, alergare, gimnastică, exerciţii speciale. Apoi, două ore şi jumătate joc tenis, cu domnul profesor, Corneliu Enache, cu sparringul meu, Valentin Popescu, un fost jucător, care are 20 de ani".

Mai fură reprize de somn pe drum
După antrenament, sare iar în maşină. Trebuie să ajungă în Herăstrău sau la " Lia Manoliu", "depinde de anotimp, unde mă aşteaptă Ana Maria Finta, preparatorul meu fizic. O oră şi jumătate facem pregătire, alte exerciţii, scări, jaloane, alergare, sală de forţă. E important, fără asta nu poţi să reuşeşti în tenis". Pe drumul spre casă, "mai aţipesc puţin în maşină", recunoaşte Jaqueline. S-a făcut deja ora 13:00. "Mă spăl, mănînc, stau un pic întinsă în pat. La ora 14:00 trebuie să plec, am al doilea antrenament, încă două ore şi jumătate. Ajung acasă abia pe la ora 18:00". Aşa ajunge un copil de 13 ani să joace tenis 6 ore pe zi, plus încă două ore de pregătire fizică. Şase zile din 7!

Meditaţii la română, mate şi engleză
În fiecare săptămînă, de la ora 18:30, Jaqueline are meditaţii la română, matematică şi limba engleză. E în clasa a VIII-a la Liceul cu program sportiv "Mircea Eliade", unde s-a transferat în acest an. La vară are examenul de admitere în clasa a IX-a şi nici nu concepe să nu-l ia. Pînă anul trecut a fost elevă la un liceu mult mai pretenţios, "Eugen Lovinescu", unde reuşea să înveţe totuşi, în ciuda programului, foarte bine. "Acum tenisul a devenit însă prioritar. Nu mai puteam face faţă acolo şi m-am mutat la «Eliade». Profesorii sînt mai îngăduitori, mai ales cînd lipsesc din cauza concursurilor", recunoaşte Jaqueline. Se duce totuşi la şcoală de 2-3 ori pe săptămînă, atunci cînd nu face pregătirea fizică dintre antrenamente. "Încerc să le fac pe amîndouă cît mai bine, şi şcoala, şi tenisul", spune puştoaica de 13 ani.

VIDEO Vezi aici ultimul game cîştigat de Jaqueline în finala de la CM de tenis Under 14

"Mă culc mereu la 21:30"
Aşa decurge fiecare zi din viaţa lui "Jachetă" sau "Zuzu", cum îi spun colegii. "Nu trebuie să-i spunem noi nimic. Se duce la culcare singură, la 21;30, ştie ce o aşteaptă a doua zi şi niciodată nu a făcut nazuri, de 10 ani încoace", povesteşte mama, Luminiţa. Uneori, cînd mai găsesc o jumătate de oră, mai citesc, mai văd un film. Îmi plac în special cele cu vampiri sau horror. Mă fascinează cum se transformă, poate fiindcă şi eu fac la fel pe teren, sînt cu totul alta", adaugă Jaqueline.

Sute de servicii pe zi
Una dintre principalele arme ale lui Jaqueline este serviciul. În finala de la Les Petits As, împotriva americancei Alicia Black, pe care a spulberat-o cu 6-2, 6-3, media serviciului a fost de 170 de km/oră. Şi e doar o puştoaică de 13 ani, care are deja 1,73m! "Am muncit foarte mult, ani de zile, sute de repetiţii la fiecare antrenament, ca să ajung aici. Şi încă mai am atîtea de pus la punct, mai ales scurta şi lobul", spune Jaqueline. "Repetăm pe teren, analizăm video, iar corectăm, iar repetăm, iar video", confirmă şi antrenorul Enache.

"Duminica e Crăciunul meu!"
Singura zi liberă pentru Jaqueline e duminica. "Nu joc tenis, nu alerg, nu mai fac nimic. Mă mai joc pe calculator, mai merg la Mall cu fizioterapeuta mea şi cu sparringul. Ei sînt cu mine în fiecare zi. E ziua în care, după o săptămînă în care mă «torturează», mă răsfaţă de dimineaţa pînă seara. Pentru mine e Crăciunul", spune Jaqueline, care în ultimii trei ani a fost doar 10 zile în vacanţă cu părinţii, în septembrie trecut, în Antalya.

"Ştiu că ăsta e preţul pentru a deveni o jucătoare de top. Dar îmi place tenisul şi n-o să mă opresc pînă nu ajung acolo unde mi-am propus, în topul celor mai bune din lume" (Jaqueline Cristian, numărul 1 european la U 14)

"Ştiu că pare ciudat pentru o fată de 13 ANI, dar nu am prieteni! Nici nu vreau, poate că nu m-ar înţelege! Prietenii mei sînt din lumea tenisului. Şi mama, cea mai bună prietenă a mea!" (Jaqueline Cristian, numărul 1 european)

"Toţi marii campioni au trecut prin ceea ce trece Jaqueline. Fără un astfel de program, n-ai nici o şansă. Dar ea n-a chiulit niciodată. Cel mai bun exemplu: marţi avea febră 40, dar ieri a plecat cu lotul la Europenele din Austria" (Corneliu Enache, antrenorul lui Jaqueline)

191 km/h a fost cel mai rapid serviciu expediat de Jaqueline în finala Les Petits As, fiind recordul competiţiei

9,40 a fost media anuală a lui Jaqueline în anul şcolar precedent, cînd era elevă în clasa a VII-a la "Eugen Lovinescu"

Vezi mai jos ultima minge şi festivitatea de premiere

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”
Special
Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”
Se știe cine e primul plecat de la FCSB în iarnă: „Se duce la U Cluj, așa am auzit”
Superliga
Se știe cine e primul plecat de la FCSB în iarnă: „Se duce la U Cluj, așa am auzit”
Fără precedent! Discurs DEVASTATOR după un meci din Liga Națională: „Suntem neplătiți de 9 luni! Ne trezim noaptea și plângem. Distrugeți atâția oameni!”
Handbal
Fără precedent! Discurs DEVASTATOR după un meci din Liga Națională: „Suntem neplătiți de 9 luni! Ne trezim noaptea și plângem. Distrugeți atâția oameni!”

Ioan Ovidiu Sabău s-a „autodenunțat” după remiza cu Sepsi: „E adevărat că sunt pisălog”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”


Comentarii (13)
cestrasius
cestrasius  •  15 Februarie 2012, 10:43

Fata va fi jucatoare...asta e sigur dar ati cam exagerat.Adica da serviciu la fel de tare ca si surorile Wiliams?hai sa fim seriosi 191KM pffff poate 151Km mai merge Voi verificati informatile inainte sa le scrieti!!!! e imposibil sa aiba media 170km media,cu cat da serviciu 2?cele mai bune jucatoare din lume au serviciul doi pana in 145km Dar echipa de specialisti in tenis de la GSP...scriu orice...ramaneti la subiectul ciobanu...e mai simplu

valyboss40
valyboss40  •  02 Februarie 2012, 17:22

Succes pe mai departe ! Sper sa ajungi unde ti-ai propus ! Sa joci finale de grand slem , sa le castigi si toata Romania sa se bucure de succesele tale !

danmarius
danmarius  •  02 Februarie 2012, 14:11

Sunt fericit sa aud ca are vointa si munceste atat de mult. In mod normal trebuie sa vina si performanta atata timp cat exista si resurse fizice. Totusi, fara suparare, as spune ca se inscrie intr-un sablon pentru tenis la nivel intelectual. De ce sa nu incerce de pe acum o relatie cu un psiholog care sa-i explice ca lumea se compune si din altceva decat mall si firme cu vampiri? De ce sa nu incerce progrese si pe plan intelectual? Sper sa citesca si Jaqueline comentariul si sa inteleaga ca intotdeauna o carte citita poate aduce enorm pentru spiritul ei, pentru capacitatea de a face lucruri minunate la un moment dat. Felicitari inca o data!

Vezi toate comentariile (13)
Comentează