A murit Ioan Anton, fostul mare portar al Farului Constanța » Povestea zguduitoare spusă pentru GSP: „Mai aveam 500 de metri până acasă. Și m-am trezit peste o săptămână”

Reporterii Gazetei Andrei Crăițoiu și Remus Răureanu au vorbit cu Ioan Anton în 2016 când acesta și-a povestit viața de film pe care a trăit-o: un accident de mașină l-a scos din fotbal și a ajuns să care saci ca să supraviețuiască.

Povestea zguduitoare a lui Ioan Anton

*articolul integral din 2016

"Uite, aici îl blocam p-ăsta, aici o scoteam peste poartă ... Şi luam gol, până la urmă. Ce faţă de supărat aveam!".

Pozele pe hârtie arată ca relicvele unui arheolog încântat că a găsit şi a păstrat ceva. Faţa de supărat nu e un emoticon, e o faţă de om amărât, developată şi păstrată 24 de ani şi în afara camerei obscure.

"Am retrogradat cu Vaslui din B în C, dar am fost cel mai bun portar din competiţie şi m-a luat Farul. La Constanţa am jucat din 88 până în 92. În prima ligă! Cu Bărbora şi cu Mustacă. Tehnici amândoi! Cu Gică Butoiu, un atacant fâşneţ, cu Marian Dinu, care rupea oase în apărare. După ce m-am retras eu, Cristi Munteanu a intrat în poartă. Da, Babicu! L-am prins şi pe el, era mic".

Când s-a retras, Ioan Anton avea 30 de ani. O vârstă OK pentru un portar. Încă cinci sau şase ani la nivel bun, deci ca un jucător de câmp la 26-27. Cam aşa. Şi atunci de ce s-a retras?

O săptămână în comă

"23 august 1992. Am câştigat 3-0 cu Reşiţa acasă. Fusese ziua lui Eugen Neagoe şi ne-a invitat pe toţi la Popas Cişmeaua, la câţiva kilometri de Constanţa. M-am dus singur. Venise cumnată-miu la mine şi le-am zis în familie că nu întârzii mult, merg la ziua colegului şi vorbim după. Era toată echipa, lumea din conducere. Am băut bere, vin. La ora plecării, unii au luat taxiuri. Eu am urcat în maşina lui Neagoe, cu el şi cu Butoiu. Mai aveam 500 de metri până acasă şi... Şi m-am trezit după o săptămână".

Maşina a luat bordura şi s-a oprit într-un copac. Neagoe: arcada spartă. Butoiu: trei dinţi rupţi. Anton: fractură de femur şi traumatism cranian.

"Când a venit salvarea, Neagoe şi Butoiu m-au văzut în ce hal eram şi au leşinat, aşa că prima maşină i-a luat pe ei şi a doua m-a ridicat pe mine. Maşina se făcuse covrig. Petre Buduru, care era preşedintele Farului, a decis să rămân la Constanţa atunci când medicii au explicat că s-ar putea să mor pe drumul spre Bucureşti. După o săptămână, am ieşit din comă".

"Acum sunt șomer"

Într-un pub din Vaslui, Anton trage de un ceai cu lămâie. Zâmbeşte când povesteşte despre accidentul care i-a încheiat cariera de fotbalist! Poţi să te obişnuieşti cu orice, şi cu fantomele? "În iarna lui '93 am plecat cu Farul în cantonament, dar făceam antrenamentele mai lejer. Fractura de femur e mai gravă decât dubla fractură de tibie şi peroneu! Antrenor era Gheorghe Constantin, "Profesorul". Recuperarea? Am făcut-o după mintea mea şi după ce mai auzeam, că nu existau specialişti, nu erau atâtea clinici ca azi.

Nu puteam să mai îndoi genunchiul, atât de rău era! M-au trimis la Portul, în Divizia B. Am vorbit cu Adi Porumboiu să mă ajute şi m-a trimis la Galaţi, că era prieten cu Marius Stan. Oțelul m-a dat la Dunărea, tot în B. Şi atunci am renunţat, m-am întors acasă, la Vaslui".

Ce face Anton la douăzeci şi ceva de ani după ce s-a retras din cauza accidentului? "Am lucrat în panificaţie". Cum adică în panificaţie? "Am cărat saci cu făină, acum sunt şomer".

Cum l-a derutat pe Rică

Nu e scena cu Rocky antrenându-se la hălcile de carne! Fostul portar căra sacii fără să se pregătească pentru vreo competiţie. "E greu. Mai antrenez o grupă de copii de la Atletico Vaslui, echipa din Divizia C. Nu ca angajat. Prestez servicii. Adică ajut din când în când".

Accidentul i-a încheiat cariera de jucător, viaţa l-a lăsat să privească poze care nu există pe Google. Amintirile lui sunt dintr-o altă viaţă şi din altă lume. Gesticulează ciudat, ca un om speriat o dată ce a fost transportat în timp.

"Semănam cu Duckadam în poza din paşaportul ăsta ceauşist. A fost frumos. M-am făcut portar când am auzit de Rică Răducanu, pentru el am ţinut cu Rapid dintotdeauna. Am câştigat un meci cu Rapid şi am apărat atât de bine, că Rică m-a întrebat «tu de unde eşti, mă?». «De la Moara Grecilor». «Mă iei la mişto?». «Vaslui». «Aaa, păi zi, mă, aşa!». Anton a plecat de la Moara Grecilor şi accidentul l-a întors acolo.

Eroul de acum 30 de ani al Vasluiului

"După ce m-am lăsat de fotbal, nu ştiam să fac nimic. Băiat de la ţară... Am avut noroc, că puteam să mor. Bine, e și ghinion, că m-am lăsat devreme de fotbal. Acum patru ani mi-au găsit epilepsie, probabil tot de la accident. Fac tratament și sper să scap curând de simptome. Urmăresc campionatul, mă uit la toate meciurile.

Ce îmi place în fotbalul de azi e cum s-a schimbat jocul portarilor. Toți știu cu piciorul la fel ca jucătorii de câmp, altfel nu mai merge! Pe vremea mea, primeam pasă de la un coechipier și aveam voie să prind mingea. Să ştii că-mi place Niţă mult, ar trebui chemat la naţională. Poate în locul lui Pantilimon, că nu văd de ce să aduci doi portari din străinătate. Tătărușanu ar fi de ajuns, cu rezerve din campionatul românesc. În rest, eu îmi caut serviciu în continuare".

Într-un pub, Anton şi-a uitat pe masă ceaiul cu lămâie. Le-a atras atenţia celorlalţi clienţi doar cu nişte poze pe hârtie în care apăreau el, Prunea și alți fotbaliști din anii '90. Și cu un paşaport în care semăna cu Duckadam. Și-a adunat la plecare hârtiile pe care le întinsese pe masă, le-a împachetat înapoi în dosarul-dovadă, singura legătură dintre viața de fotbalist și cea de om dezamăgit că a rămas în șomaj și nu mai poate să care sacii cu făină.

"Primisem un apartament când am semnat cu Farul. În momentul în care m-au dat afară, după accidentul de mașină, m-am trezit că era trecută pe numele clubului casa, nu era a mea"

"Am făcut parte din staff cât a fost Mircea Rednic antrenor principal la Vaslui. E un antrenor foarte bun și un om deosebit, care m-a ajutat din toate punctele de vedere. Mai sunt în relații bune și cu Grigoraș"
Ioan Anton, fost portar al Farului

Dumnezeu să-l ierte!