GSP SPECIAL  »  TRAGEDIE  »  ROMÂNIA ÎN DOLIU

Fotbalul românesc a reacționat la tragedia din clubul groazei » Steliștii și dinamoviștii și-au dat mîna și vor dona sînge

Articol de GSP - Publicat luni, 02 noiembrie 2015 11:28

Nicolae Dică, antrenorul secund al Stelei, a anunțat că echipa sa nu va rămîne impasibilă după dezastrul produs în clubul Colectiv din București, unde au murit 30 de persoane.

Oficialul campioanei spune că va merge alături de jucători pentru a dona sînge și recunoaște că se aștepta ca partida cu CFR să nu se joace după ce a fost anunțat doliu național. Steaua a pierdut pe terenul ardelenilor, scor 0-2.

"Vom încerca și noi să ajutăm cu ce putem. Dacă e nevoie vom dona sînge fără nici o problemă. Noi credeam că nu vom juca. Știam că dacă e doliu național nu se joacă, dar nu sînt eu în măsură să comentez această decizie", a spus Nicolae Dică la o conferință de presă.

Nici jucătorii lui Dinamo nu s-au lăsat mai prejos. Rotariu și Anton au decis și ei să doneze sînge, mai ales că sînt suspendați pentru etapa viitoare cu ACS Poli Timișoara.

Vineri seară, în clubul Colectiv din Bucureşti, a avut loc un incendiu care a provocat moartea a nu mai puţin de 30 de persoane. Mai mult, în acest moment sînt peste 150 de răniţi în spitalele din Capitală, mulţi dintre ei în stare critică.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dan Petrescu, invidios pe rivali: „FCSB cumpără pe bandă rulantă toți jucătorii buni din România” » Ce a spus despre succesul de la PAOK
Superliga
Dan Petrescu, invidios pe rivali: „FCSB cumpără pe bandă rulantă toți jucătorii buni din România” » Ce a spus despre succesul de la PAOK
Noi reacții în scandalul Sinner » Medvedev, Wawrinka, Kyrgios și Kafelnikov atacă: „WADA e cea mai coruptă organizație! Poți ajunge la orice înțelegere vrei, chiar dacă ești vinovat”
Tenis
Noi reacții în scandalul Sinner » Medvedev, Wawrinka, Kyrgios și Kafelnikov atacă: „WADA e cea mai coruptă organizație! Poți ajunge la orice înțelegere vrei, chiar dacă ești vinovat”
Spaniolii scriu din nou despre transferul lui Andrei Rațiu la Barcelona » Cât vor să achite catalanii pentru el + Ce alte cluburi îl mai urmăresc
Stranieri
Spaniolii scriu din nou despre transferul lui Andrei Rațiu la Barcelona » Cât vor să achite catalanii pentru el + Ce alte cluburi îl mai urmăresc

Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul

ULUITOR: A jucat în două finale de Liga Campionilor și acum va evolua pentru Adunații Copăceni! » Cum a ajuns în campionatul județean din Giurgiu


Comentarii (4)
caminero
caminero  •  02 Noiembrie 2015, 14:52
Postat de tiberiu33 pe 02 Noiembrie 2015, 13:25

Nenea ala din dreapa ..este mort ???

Nu ... am văzut io cum îi flutura vata în nas cînd rostea în mod repetat memorabila replică "Şi eu ce fac, nea Mircea?"

thelegend.
thelegend.  •  02 Noiembrie 2015, 14:22
Postat de tiberiu33 pe 02 Noiembrie 2015, 13:25

Nenea ala din dreapa ..este mort ???

Neah, e doar impaiat. L-au uitat stewarzii acolo pe banca, in loc sa-l bage la Muzeu l-au pus 90 de min pe o banca tehnica. Cica in tinerete luase bacu ca deh, Mirel nu-l are si nu poate sta Muahahahahaha.

zecs93
zecs93  •  02 Noiembrie 2015, 14:12
Postat de tiberiu33 pe 02 Noiembrie 2015, 13:25

Nenea ala din dreapa ..este mort ???

la luat somnu alaturi de porumbeii pe care ii hraneste pe banca aia tehnica cu coltisoare de paine ca in parcuri !!!

Vezi toate comentariile (4)
Comentează