GSP SPECIAL  »  TRAGEDIE  »  S-A STINS O LEGENDĂ

Răpus de cancer » Ştefan Sameş s-a stins la nici 60 de ani adormind de mînă cu nepotul său!

Ştefan Sameş a fost cel mai bun fotbalist român în 1979 +2   FOTO
Ştefan Sameş a fost cel mai bun fotbalist român în 1979

Articol de - Publicat luni, 18 iulie 2011 00:00 / Actualizat duminica, 17 iulie 2011 23:37

Fundaşul de fier al Stelei şi al ”naţionalei”, desemnat cel mai bun fotbalist român în 1979, a încetat din viaţă în zorii zilei de ieri. Ştefan (13 ani) era febleţea marelui jucător, iar puştiul, deşi traumatizat de boala bunicului, îl vizita aproape zilnic la spital.


Sîmbătă dimineaţă, în ultima sa zi, Ştefan Sameş s-a trezit bine dispus. Soţia lui, Lorena, povesteşte că "îi dispăruseră durerile de cap. Glumea cu mine, tot îmi cerea hîrtie şi pix să scrie. Nu începea nici o zi fără să scrie despre noi. Ne-am iubit necondiţionat. Noi nu ne-am certat decît din cauza televizoarelor, că toate erau date mereu pe canale de sport. Voia să fie informat, să ştie tot. Îmi scria şi despre familie, mai ales despre nepotul nostru, Ştefan, care era sufletul lui. «Aveţi grijă. Să mă simtă Ştefan mereu prin voi!», îmi transmitea. Apoi au venit medicii. I-au spus că s-a vindecat locul de unde se rupsese prima bucată de tumoare şi că îi vor scoate canula. De a doua zi urma să primească hrană solidă. A şi glumit, a scris un bilet în care spunea că ar vrea să mănînce limbă cu măsline".

"Guten Abend, Oti!"
Spre seară, au venit în vizită fiica lui Sameş, Ruxandra, împreună cu soţul ei şi cu fiul lor, Ştefan. Cel mic şi-a salutat bunicul, ca de obicei, în limba germană, pe care o stăpîneşte la perfecţie. La iniţiativa bunicului, cel mic a început şcoala şi studiază şi acum la Colegiul German Gothe. S-a lipit de el. "Guten Abend, Oti!". Ochii lui Sameş s-au luminat. Au stat aşa foarte mult timp. La un moment dat, Sami i-a luat mîna celui mic, să-l simtă mai aproape. Aşa a adormit, cu mîna lui Ştefan în a lui. "Aşa s-au şi despărţit", rememorează Lorena Sameş.

Sfîrşitul
În miez de noapte, Lorena Sameş l-a auzit pe soţul ei cum se îneca din ce în ce mai tare. La un moment dat, pe canulă a început să iasă şi sînge, iar pe gît îi veneau bucăţi rupte din tumoare. Medicii au încercat să intervină, dar n-au mai putut face nimic. La ora 1:53, fostul mare fotbalist părăsea această lume. "Mi-a scris mai demult că şi de acolo, din Ceruri, n-o să-i uite pe cei de la Steaua care şi-au bătut joc de el. Şi că, dacă o să poată, o să-i urmărească de acolo", a adăugat îndurerată Lorena Sameş.


Azi va fi adus la Biserica Sfînta Treime din Dudeşti
Prietenii, foştii colegi sau admiratorii vor putea să-şi ia rămas bun de la Ştefan Sameş de astăzi, de la ora 10:00, cînd corpul său va fi depus în biserica Sfînta Treime din Dudeşti, din apropierea Pieţei Alba Iulia. Familia a decis ca înmormîntarea să aibă loc mîine, la cimitirul Izvorul Nou, în jurul orei 13:00. "Mi-a scris că şi-ar dori să vină la îmormîntare toţi colegii lui. Zicea că vrea să vină fotbaliştii, că şi el a fost fotbalist, nu jucător de fotbal", a mărturisit soţia sa.

Sameş era bulgar
Fostul mare internaţional era de origine bulgară, el născîndu-se pe 14 octombrie 1951 în satul Dobroieşti, dominat de această etnie. Cum este obiceiul la ei, el s-a căsătorit cu Lorena, şi ea tot de origine bulgară, care s-a născut în Dudeşti Cioplea. Lorena Sameş povesteşte: "Sami vorbea mult mai bine decît mine. Nu sîntem catolici, ci ortodocşi. Pe vremea aceea, în zonă nu prea erau biserici catolice, aşa că am trecut la ortodoxie". Cei doi au o fiică, pe Ruxandra (37 de ani).

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cât de gravă este accidentarea lui Radu Drăgușin » Ange Postecoglu a oferit primele detalii
Stranieri
Cât de gravă este accidentarea lui Radu Drăgușin » Ange Postecoglu a oferit primele detalii
Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland
Campionate
Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland
„Atenție!” » Internaționalul român, așteptat să semneze! S-a dat alerta
Stranieri
„Atenție!” » Internaționalul român, așteptat să semneze! S-a dat alerta

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (15)
geovanny82
geovanny82  •  18 Iulie 2011, 22:27

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace ! Nu a avut decat o fata, pentru ca toti sportivii, toti copiii pe care ne-a " crescut ", generatii la rand i-am fost ca si copii, nu il vom uita niciodata,il vom iubi mereu. A fost un adevarat " OM". Sincere condoleante familiei !

mihnea80
mihnea80  •  18 Iulie 2011, 16:44

si totusi n-a spus nimic de rau de Gigi, ci de Argaseala, culpabilizandu-l direct de concedierea sa de la Steaua. Sper sa aiba obraz macar acum si sa nu apara la inmormantarea lui! Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

sibelius
sibelius  •  18 Iulie 2011, 16:26
Postat de forumeer pe 18 Iulie 2011, 03:30

Dumnezeu sa-l odihneasca! Sper ca scursura numita george becali sa aiba un sfarsit de 10 ori mai dureros si mai trist decat cel al lui Fane Sames!

Pe langa ciobanul sef sunt multi alti asa-zis stelisti care nu au miscat un deget. E trist daca alaturi de Iordanescu SINGURII care au facut ceva au fost doar Oli si Mirel Radoi.

Vezi toate comentariile (15)
Comentează