Articol de Daniel Scorpie - Publicat vineri, 08 februarie 2019 12:56
Tragediile se ţin lanţ la început de an în fotbalul mondial. O veste cutremurătoare vine în această dimineaţă din Brazilia.
Un incendiu de proporţii a cuprins, la ora 5:17 dimineaţa, Centrul de pregătire al lui Flamengo, din Rio de Janeiro, distrugând o parte importantă. Conform unui bilanţ provizoriu, 10 morţi şi 3 răniţi (unul în stare gravă) ar fi căzut victime flăcărilor ucigaşe. Baza de antrenament, denumită "George Helal" după unul dintre foştii preşedinţi, este folosită şi ca loc de cantonament pentru echipele de juniori ale clubului brazilian.
Speranţe ucise la 14-17 ani
Pompierii au anunţat la Globo TV că toţi sunt tineri între 14 şi 17 ani, "talente adunate din alte oraşe pentru a studia şi a învăţa fotbalul, cu speranţa că vor ajunge cândva profesionişti, în tricoul roş-albastru al lui Fla". La două ore după semnalarea incendiului s-a reuşit stingerea lui de către echipele de intervenţie. Centrul a fost construit în 2014 şi extins în 2018 până la o suprafaţă totală de 5.000 de metri pătraţi. Avea două zone independente, una rezervată juniorilor şi antrenorilor, celalaltă pentru ziariştii ce urmăresc pregătirile echipei mari, fiind dotată cu 14 bazine de hidroterapie, piscină, săli de forţă, vestiare, două săli de conferinţe, tribune şi un magazin. Antrenamentul lui Flamengo a fost anulat, iar derbyul de mâine cu Fluminense va fi amânat.
Aerials show damage from fire that kills 10 people at Flamengo training groundhttps://t.co/CmKYV84M5T pic.twitter.com/Zzsx32XKNe
— Yeni Şafak English (@yenisafakEN) February 8, 2019
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”