Articol de Cristina Negrilă - Publicat sambata, 10 septembrie 2022 01:40 / Actualizat sambata, 10 septembrie 2022 02:10
Sunt Cristina Negrilă, editor GSP.ro, și vă aduc săptămânal povești care mi-au atras atenția.
Argentinianca Lu doboară bariere
Lourdes Suriano are 30 de ani, dintre care 15 i-a dedicat Taekwondo-ului. A intrat în istoria acestui sport fiind prima și singura femeie cu sindromul Down din Argentina care a obținut centura neagră și a ajuns la al treilea DAN (în total sunt 9).
- foto: ViaPais
A mers la numeroase turnee la care participă tineri cu nevoi speciale, iar în august, Lourdes a călătorit pentru prima dată în străinătate, la Amsterdam, unde a participat la Mondialul de Taekwondo adaptat. S-a întors de acolo cu 3 medalii (aur, argint și bronz), obținute cu multă muncă, pasiune și iubire pentru sport. Pentru că Lu, așa cum o alintă apropiații, nu a lăsat niciodată dizabilitatea să o țină pe loc.
Performanța lui Lu în competiție a fost una dintre cele mai bune pe care le-a avut vreodată, pentru că a reușit să execute tot ceea ce am lucrat. La început a fost frustrată pentru că își dorea să câștige, dar după ce a vorbit cu antrenorii și coechipierii ei a fost calmă și și-a arătat intenția de a se perfecționa.
- Hernán Frinatti, antrenorul lui Lourdes
Lourdes muncește într-o fabrică și, în timpul „liber”, reprezintă Argentina la cel mai înalt nivel. A început să practice taekwondo când era adolescentă, pentru că părinții și-au dorit ca fiica lor să ducă o viață cât se poate de normală.
Sportul înseamnă incluziune, iar Lu a avut parte de colegi și profesori minunați, care au ajutat-o să se autodepășească. Dând dovadă de un talent natural, Lu și-a setat ca motto două cuvinte simple: EU POT!
Pentru Mondialul din acest an a obținut în turneele premergătoare cel mai bun punctaj la toate probele: specialitațile ei sunt Taekwondo adaptat și Abilități mixte. Prima probă cuprinde o secvență de mișcări care simulează o luptă împotriva unuia sau mai multor adversari, iar la a doua, care cuprinde o rutină în care concurentul poate arăta tot ceea ce știe, participă alături de antrenorul ei, Hernán.
„Pregătim rutine astfel încât să poată arăta tot ce știe să facă. Folosim bastoane, scuturi, spărgătoare de lemne, un cuțit cu teaca pusă și blocată”, spune Hernán pentru ViaPais.
- Lu alături de Hernán (foto: ViaPais.)
Oriunde merge, Lourdes are dorința de a câștiga, de a se bucura de experiența în sine, de a căuta provocări noi.
Acum, ea se pregătește de alte competiții mai mici, cu gândul la obiective mai mari, la două evenimente internaționale: Panamericanul din Chile (2024) și, un an mai târziu, Campionatul Mondial care va avea loc în Uruguay.
Sportul poate schimba vieți, iar Lourdes e exemplul cel mai bun.
În ciuda problemelor, Lu a reușit să triumfe. Încercăm zi de zi să depășim preconcepțiile, dar e greu. Societatea îngreunează de multe ori totul. În cazul sportului pe care-l practică, am avut noroc. Antrenorul cu care colaborează a primit-o și a tratat-o întotdeauna minunat, fără să facă diferențe.
- mama lui Lourdes
Clauza caritabilă din contract
Santiago Mele, 25 de ani, portarul de la Union Santa Fe (Argentina), și-a făcut un obicei din a impune o clauză atunci când semnează un contract cu o nouă echipă. O numește „clauză caritabilă” și servește pentru a-i ajuta pe cei care au mai mare nevoie. Concret, se asigură că echipa la care se transferă se va implica, prin intermediul lui, in diverse inițiative caritabile.
De fiecare dată când portarul, campion în 2017 cu naționala U20 a Uruguayului, apără un penalty, clubul e obligat să organizeze un eveniment dedicat unei cauze speciale.
Recent, portarul care a jucat și în Uruguay, Spania și Turcia a organizat un meci între Santa Fe și „Los Búhos FC”, o echipă formată din nevăzători.
În cadrul evenimentului, jucătorii celor două echipe au făcut un antrenament împreună, iar Los Búhos FC au primit la final mingi și alte obiecte esențiale pentru a se pregăti de competițiile la care participă.
- Santiago la o acțiune caritabilă de pe vremea când juca în Uruguay (foto: twitter/@PlazaColonia)
Pe lângă cariera de fotbalist, Santiago studiază biodecodarea, un instrument de psihologie pe care l-a descoperit când juca în Turcia.
Biodecodarea, psihogenealogia și multe alte instrumente mi-au permis să devin conștient că sunt protagonist și responsabil de ceea ce se întâmplă și, ca atare, pot și eu să fac ceva pentru a schimba lucrurile. Consider că biodecodarea este foarte utilă în lumea fotbalului, deoarece te ajută să înțelegi că leziunile pe care le ai sunt, în mare parte, repercusiuni ale unui stres emoțional pe care nu îl conștientizezi.
- Santiago Mele, pentru El Observador
Dorința lui de a-și ajuta semenii n-a trecut neobservată. Întrebat despre evenimentele caritabile la organizarea cărora contribuie, Mele a declarat: „Mă împlinește, mă mulțumește și mă motivează să ajut, vreau să mă implic în lucruri care să contribuie la binele altor oameni.
Ne dorim să oferim copiilor un pic de distracție, să se bucure de joacă. Ca fotbalist și ca om mi-am dat seama că pot face mult bine cu foarte puțin. Plus că bucuria e reciprocă, eu îi ajut, dar și ei îmi fac mult bine. Când vezi anumite situații îți dai seama că problemele tale sunt mici în comparație cu cele pe care le întâmpină acești oameni”.
Într-un interviu acordat cotidianului argentinian Olé, Santi a povestit cum i-a venit această idee frumoasă pe vremea când se afla în Turcia, la Osmanlıspor, unde nu prea juca.
Să-i ajut pe ceilalți e un lucru foarte important pentru mine. Așa m-au învățat părinții de mic. Îmi amintesc că mama mă ducea des la un centru pentru copii orfani pentru a ne juca, pentru a petrece timp împreună. Din fericire, mulțumesc lui Dumnezeu, am avut o copilărie minunată, nu mi-a lipsit nimic, dar știu că nu toți au acest privilegiu și îmi doresc să ajut cum pot.
Trei ani de coșmar pentru John Wall
John Wall, 32 de ani, unul dintre starurile din NBA, a făcut o confesiune-șoc: a vrut să se sinucidă.
Pentru baschetbalist, ultimii doi-trei ani au fost un coșmar. Pe plan personal, a pierdut două persoane dragi, mama și bunica. În același timp, pe plan profesional a suferit o accidentare groaznică, poate cea mai grea din cariera unui sportiv: la călcâi. A urmat o operație, apoi i s-a infectat locul inciziei, după care a suferit o ruptură a tendonului lui Ahile, după ce a alunecat în casă și a căzut.
Problemele medicale l-au făcut să rateze ceva mai mult de două sezoane în NBA, iar psihic a fost la pământ.
John are o avere de aproximativ 110 milioane de dolari, conform Sports Rush, și mulți ar fi tentați să creadă că are o viață de vis. Numai că nu e deloc așa.
Americanul, care a semnat recent un contract cu LA Clippers, a mărturisit că s-a gândit să-și pună capăt zilelor. Problemele au venit una după alta. John le-a depășit, în cele din urmă, iar acum vorbește despre vulnerabilitatea sa și despre chestiunile de sănătate mintală cu care s-a confruntat.
Nimeni n-are o viață ușoară, toți avem suișuri și coborâșuri. Cred însă că puțini ar rezista așa cum am făcut-o eu. Am apelat la un terapeut. Mulți cred că nu au nevoie de ajutor, că pot trece singuri peste probleme oricând. Dar trebuie să fii sincer cu tine însuți și să ceri ajutor, să găsești calea cea mai bună pentru a ieși iar la suprafață, iar eu am făcut asta.
În 2019, John a aflat că mama lui suferă de cancer la sân. La început, s-a încurajat singur, ca să poată să fie puternic în fața ei. Și-a spus că totul va fi bine, că trec ei și peste asta.
- John și Frances, mama lui (foto: instagram/johnwal)
Frances a început ședințele de chimioterapie și John n-a lipsit nicio clipă de lângă ea, pentru că n-a conceput să o lase să treacă singură prin tot chinul. Și-a pus toată încrederea în tratamentul dur, dar care era unica fărâmă de speranță pe care o aveau.
- John poarta la gât un medalion cu poza mamei lui (foto: instagram/johnwal)
Mama baschetbalistului avea 58 de ani. N-a avut norocul să învingă boala, s-a stins încet, încet și până la final John a stat lângă ea: „Am mers cu ea la fiecare ședință, am stat lângă ea trei zile pe canapea îmbrăcat în aceleași haine, am văzut-o dându-și ultima suflare”, rememorează sportivul.
Un an mai târziu, în plină pandemie COVID-19, John și-a pierdut și bunica. A suferit enorm: „A fost cea mai neagră perioadă din viața mea. La un moment dat, m-am gândit chiar să mă sinucid”.
- John e pasionat de tatuaje. Când mama lui a aflat că are cancer, el și-a tatuat pe ceafă chipul ei alături de cuvintele „dragă mamă”. În 2020, după decesul lui Frances, și-a tatuat fața mamei și pe gât, alături de data nașterii și a morții ei.
Vorbește alert și detașat și le spune și altora că, oricât de mult suferi, viața nu se oprește în loc. Și-a spus povestea pentru că s-a gândit că-i poate inspira și pe alții să depășească greutățile cu care se confruntă. Mesajul e simplu: nu sunteți singuri.
„Cei care cer ajutor atunci când se confruntă cu depresia nu se vindecă așa, ca prin magie. E nevoie de răbdare, implicare. E nevoie de timp.
Mi-am zis că dacă pot depăși toate astea, pot trece peste orice în viață. Nu vreau să mă laud, pentru că nimănui nu-i e ușor, dar nu cred că mulți ar putea să treacă peste problemele peste care am trecut eu. Pentru mine, să fiu din nou unde vreau să fiu, să pot juca baschet, să-i văd pe fani că-și doresc să fiu pe teren, tot sprijinul ăsta pe care-l primesc înseamnă enorm”, spune cel care a fost de 5 ori all-star.
Până la următoarea întâlnire pe mail, vă aștept pe GSP.ro pentru știrile de zi cu zi. Iar dacă aveți ceva să-mi spuneți, poate chiar o poveste sensibilă de semnalat, îmi puteți scrie oricând la adresa de mail [email protected].
)
)
)
)
)
)
)
)
