Messi l-a făcut să plângă în timpul interviului. Mesajul răscolitor al unui tenisman: „Am reușit, mamă!” + Benzema și măreția de a străluci din umbră

„Îți mulțumesc din toată inima, Leo!”

Pablo Giralt e un celebru jurnalist sportiv din Argentina, cu peste 20 de ani de experiență. A realizat nenumărate interviuri, a comentat Campionate Mondiale și Europene și, de curând, a reușit să-și îndeplinească cel mai mare vis: o discuție față în față cu Leo Messi, cel pe care-l consideră cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor. 

Sportul generează fel și fel de reacții, emoții, senzații. Iar jurnaliștii, chiar și cei mai experimentați, se simt uneori copleșiți de figura din fața lor. I s-a întâmplat argentinianului de 48 de ani de la DirecTV Sports. La finalul interviului cu Messi, Pablo, gâtuit de emoție, abia a mai putut lega câteva cuvinte. A plâns sub privirea uluită a căpitanului naționalei „pumelor”, care nu a știut inițial cum să reacționeze. 

Leo, un fotbalist uriaș, un talent recunoscut în întreaga lume, părea că se află pentru prima dată în fața unui om fascinat de măreția lui. Printre lacrimi, jurnalistul i-a spus:

„Tot ce-ți doresc e să fii foarte, foarte fericit. Să-ți meargă totul bine în viață, meriți tot ce e mai bun. Am o admirație profundă pentru tine...” Apoi, a făcut un semn către colegii săi, ca și cum le-ar fi spus că nu mai poate continua. Tăcerea a continuat timp de câteva secunde lungi. 

Messi, cu timiditatea și inocența unui copil, a părut încurcat. I-a zâmbit cu o oarecare neîncredere, și-a trosnit degetele mâinilor, ca și cum i-ar fi fost imposibil să-și imagineze că poate genera o asemenea emoție unui bărbat în toată firea. Apoi i-a întins mâna și i-a mulțumit cu modestia caracteristică: „Îți sunt recunoscător”.

Iar jurnalistul a încercat să se adune: „Sunt un băiat din Venado Tuerto (n.r. - oraș situat în sud-vestul provinciei Santa Fe, Argentina) care a visat la asta toată viața, dar n-am crezut niciodată că voi avea acest noroc. Îți mulțumesc din toată inima”. 

Messi, cu același zâmbet încurcat, s-a lăsat pe spate în fotoliu. Și-a găsit cu greu cuvintele, parcă nu realiza ca el poate genera asemenea trăiri unui alt om.

Apoi, s-a ridicat și l-a luat de mână, parcă pentru a-l convinge că nu e doar un vis: „Și eu îți mulțumesc. Mă emoționează să ajung așa la sufletul oamenilor și știu că sunt mulți acasă, în Argentina, dar și în lumea întreagă, care mă susțin, care mă admiră pentru ceea ce sunt ca om, pentru ceea ce văd prin intermediul acestor interviuri. Sunt recunoscător pentru iubirea pe care am primit-o de-a lungul întregii mele cariere”.

„Am reușit, mamă!❤️”

• Li Tu alături de mama lui (foto: instagram.com/tuballz)

Cu resurse nebănuite de curaj și înțelepciune, mamele găsesc cumva întotdeauna calea de a te ajuta să crezi în tine și să-ți urmezi chemarea. E si povestea succesului, unul muncit si udat cu lacrimi, obținut de Li Tu.

Li Tu a câștigat primul său titlu ATP, la Seul, și a urcat peste 100 de locuri în clasamentul mondial, până pe 190, cea mai bună clasare din carieră! Venit din calificări, australianul a câștigat în fața a doi conaționali mult mai bine clasați (Christopher O'Connell, #107 ATP, în sferturi, și James Duckworth, #108 ATP, în semifinale). În finală s-a impus în fața chinezului Wu Yibing (#115 ATP) în două seturi, 7-6, 6-4, și s-a prăbușit pe teren. A început să plângă de fericire, dar și de tristețe. Un moment înălțător într-o mare de suferință sfâșietoare.

Reușita i-a dedicat-o unei singure persoane: mamei lui, care a murit în septembrie. Femeia a fost parte esențială în succesul australianului. Datorită ei a continuat să se antreneze, pentru că ea l-a încurajat să-și urmeze visul. La doar o zi după înmormântare, Li Tu a plecat în Coreea de Sud pentru a juca tenis și a făcut-o mai bine ca niciodată.

În august 2022, a participat la turneul Challenger de la Chicago, unde a pierdut în primul tur. Ajunsese în top 300. Apoi a dispărut timp de două luni și nimeni nu știa ce s-a întâmplat cu el, se prăbușise din nou în clasament și era pe cale să piardă tot progresul pe care-l înregistrase. Nimeni n-a știut de drama prin care trecea.

Nu a spus nimănui din afara familiei despre lupta mamei sale cu cancerul sau despre moartea acesteia. A dus o dublă luptă, cu adversarii pe teren, și cu durerea pierderii celei mai dragi ființe, pe tot parcursul turneului, fără niciun sprijin.

• Li Tu alături de mama lui (foto: instagram.com/tuballz)

După meci, pe contul de Instagram, Li Tu a postat un mesaj răscolitor, alături de poze cu mama lui și un video cu el. A rostit câteva cuvinte lângă sicriul celei care i-a dat viață:

Au fost cele mai grele două luni din viața mea. Văzându-te cum te-ai luptat cu cancerul, cum te-ai zbătut și ai luptat în fiecare zi în timp ce îți pierdeai încet-încet simțurile. Am continuat antrenamentele de tenis pentru că tu erai neclintită în convingerea că trebuie să continui și-mi spuneai că te faci bine. Am fost alături de tine când ți-ai dat ultima suflare pe 24/09/22, înconjurată de familia noastră care te iubește atât de mult.

Cu câteva zile înainte de a te stinge din viață, mi-ai spus «Ne vedem în Coreea» și am izbucnit în lacrimi. Venind în Coreea a doua zi după înmormântarea ta, nu eram sigur că voi reuși, dar înainte de fiecare meci, mă uitam la cer și nu mă puteam abține să nu zâmbesc când te vedeam. 
Am reușit, mamă! ❤️

Povestea lui Li Tu e una impresionantă. Cândva un junior foarte bine cotat, din aceeași generație cu nume precum Thanasi Kokkinakis și Nick Kyrgios, a decis la 16 ani să se retragă. Fost junior în Cupa Davis, el a renunțat la tenisul profesionist pentru a studia. A absolvit o facultate, și-a luat diploma în marketing, după care a decis să îmbine cele două pasiuni. A pus bazele unei academii de tenis și a devenit antrenor de juniori.

Anul 2020 avea să fie unul de cotitură în viața lui Li Tu, unul în care și-a regândit prioritățile. În plină pandemie, australianul a decis să dea o nouă șansă sportului pe care-l iubește. Rezultatele uimitoare obținute în turneele Tennis Australia în timpul pandemiei COVID-19 l-au determinat să revină în rândul profesioniștilor. Wild-card-ul acordat inițial de Australian Open fostului număr 1 mondial Andy Murray a fost redirecționat către el, după ce britanicul s-a retras pentru că fusese testat pozitiv la coronavirus. Li Tu a pierdut chiar în primul tur la prima sa participare la un Grand Slam, în fața lui Feliciano Lopez, dar a reușit să-i ia un set spaniolului într-un meci intens (7-6, 4-6, 6-7, 4-6).

Înainte de victoria decisivă de la Seul, lucra ca antrenor de tenis în Adelaide și în urmă cu un an și jumătate nu se afla în clasamentul ATP! Acum, el a urcat vertiginos 100 de poziții în clasamentul mondial, ajungând pe locul 190 în lume.

• Li Tu alături de mama lui (foto: instagram.com/tuballz)

„M-am chinuit foarte mult, mi-a fost greu să plec, să călătoresc, ca să fiu sincer. Au fost multe lacrimi în timpul zborurilor, nu știam dacă voi reuși, dar am avut un sentiment destul de bun, dintr-un motiv oarecare, că mama va fi acolo să mă susțină, iar săptămâna aceasta, chiar înainte de fiecare meci, îmi amintesc că mă uitam la cer și îi vedeam fața.

M-a ajutat să mă calmez și să am acea încredere interioară. Chiar și uneori, în timpul meciurilor, când simțeam că am nevoie de un pic de energie sau de un pic de sprijin suplimentar, îmi amintesc că la schimbarea terenului mă uitam mereu în sus”, a declarat Tu pentru The First Serve.

Ziua în care a venit rândul lui Karim să fie aplaudat

Karim Benzema și-a văzut, în sfârșit, visul îndeplinit: a câștigat Balonul de Aur și a intrat pe o listă selectă cu fotbaliști uriași. În toți anii de când joacă la Real Madrid, francezul a fost exemplar față de coechipieri și mai ales față de echipă. Karim a strălucit mereu, chiar și din umbra colegilor săi, din umbra lui Cristiano Ronaldo, a lui Modric sau Kroos. A strălucit, dar a făcut un pas în spate și i-a aplaudat, lăsându-i pe ei în lumina reflectoarelor. Și, cu un fair-play nedisimulat, Karim a zâmbit și a aplaudat ca și cum ar fi fost fanul lor numărul unu, al fiecăruia în parte. 

• foto: Imago

A continuat să muncească, pentru că „munca grea bate talentul dacă talentul nu muncește suficient”. A alergat, a marcat și a continuat să fie om de echipă. Și, cea mai frumoasă lecție pe care o lasă în spate, a părut că va continua să celebreze succesul celor alături de care joacă și dacă nu ar fi cucerit trofeul. Iar dăruirea și spiritul sportiv i-au fost răsplătite în 2022. A primit Balonul de Aur din mâinile unui alt gigant al fotbalului: Zinedine Zidane, idolul său. Benzema a părut intimidat, și-a păstrat modestia în momentul de vârf al carierei sale și a câștigat respectul lumii fotbalului.

Cel mai bun compliment pentru Karim e că Ronaldo era înnebunit după el la Real Madrid. Ca să te aprecieze Cristiano, tu fiind jucător ofensiv, trebuie să faci enorm pentru el, iar Karim face enorm pentru fiecare jucător de atac din jurul lui. E, probabil, singurul #9 pe care-l știu care nu e egoist în joc.

- Jose Mourinho pentru The Sun

• Benzema alături de Zidane la Gala Balonului de Aur (foto: Guliver/Getty Images)

La decernarea trofeului, Karim a venit fără celebrul bandaj pe care-l poartă din 2019 la mâna dreaptă pentru a-și proteja degetul fracturat într-un meci cu Betis. 

• foto: Imago

Atacantul a refuzat să se opereze la acel moment, pentru că perioada de recuperare, două luni, ar fi însemnat să piardă prea multe meciuri la primul sezon de la plecarea lui Cristiano Ronaldo, când Madridul își punea toate speranțele în Benzema să fie locomotiva echipei. 

A fost supus unei intervenții chirurgicale la finalul acelei ediții de campionat, dar n-a respectat perioada de recuperare, dorindu-și să nu piardă antrenamentele madrilenilor și s-a lovit din nou la deget. De atunci joacă doar cu mana bandajată și nu pare că e dispus să piardă timpul cu o altă intervenție chirurgicală care i-ar rezolva problema, dar l-ar ține prea mult departe de fotbal.

Aproape la fiecare ediție, de când se decernează Balonul de Aur (1956), au fost controverse. La început, premiul se acorda doar jucătorilor europeni care evoluau în Europa și abia din 1995 s-a extins către toate naționalitățile care evoluează în Europa. Acesta este și motivul pentru care Pele sau Maradona nu au trofeul în palmares.

În final, aș vrea să vă întreb: care este fotbalistul pe care-l considerați cel mai nedreptățit pentru că nu a câștigat un Balon de Aur? 

Aștept răspunsurile voastre pe adresa de mail [email protected], iar până săptămâna viitoare, vă aștept pe GSP.ro pentru știrile de zi cu zi.