INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BOSNIA

10 suporteri ai lui FK Sarajevo au fost condamnaţi la închisoare din cauza huliganismului

Articol de GSP - Publicat luni, 21 noiembrie 2011 00:00 / Actualizat luni, 21 noiembrie 2011 23:00

Zece suporteri ai echipei bosniace FK Sarajevo au fost condamnaţi la închisoare, ei primind pedepse de trei până la zece luni pentru violenţele provocate înaintea unui meci din 2009, soldate cu un deces.

"Ei făceau parte dintr-un grup de sute de suporteri şi sînt vinovaţi de provocarea incidentelor. Au atacat cu pietre, cărămizi şi alte obiecte mai mulţi poliţişti însărcinaţi cu asigurarea securităţii la meci", a declarat judecătorul Franjo Ravlija, de la un tribunal din Siroki Brijeg, citat de Mediafax.

Incidentele în care au fost implicaţi suporteri musulmani şi fani croaţi au avut loc în octombrie 2009, în Siroki Brijeg, înaintea meciului Siroki - FK Sarajevo, din campionatul bosniac. Un fan al echipei oaspete, în vârstă de 24 de ani, a fost ucis de un glonţ şi 30 de persoane, între care şi 16 poliţişti, au fost rănite.

Suporterii echipei Siroki sunt în mare parte croaţi, iar susţinătorii formaţiei FK Sarajevo sînt musulmani bosniaci. Presupusul ucigaş al suporterului de 24 de ani a fugit în Croaţia şi este în continuare căutat de autorităţile locale.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB
Superliga
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere
Campionate
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere
Logodnica lui Darius Olaru, mesaj scurt chiar înainte ca Gigi Becali să anunțe transferul de 5 milioane de euro: „S-a încheiat!”
Stiri extrasport
Logodnica lui Darius Olaru, mesaj scurt chiar înainte ca Gigi Becali să anunțe transferul de 5 milioane de euro: „S-a încheiat!”

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează