Articol de Daniel Scorpie - Publicat duminica, 22 septembrie 2024 15:25 / Actualizat duminica, 22 septembrie 2024 19:57
Cu trei zile și jumătate înaintea închiderii comercializării online de pachete pentru Europa League, FCSB continuă să-și alimenteze conturile cu mulți bani ♦ În ultimele 54 de ore de la ultimul update făcut de GSP.ro, campioana României a mai realizat încasări de 532.366 de euro și a ajuns în prezent la 3.394.160 ♦ Deși numărul locurilor disponibile la cele patru meciuri de pe Arena Națională a crescut (grație „redisponibilizării” a 1.820 de pachete, probabil blocate și apoi necumpărate) la peste 15.000 (total acontate sunt în prezent 34.330).
Mai sunt doar 82 de ore până când fanii lui FSCB mai au șansa să-și procure posibilitatea de a fi prezenți pe Arena Națională, la cele patru partide din grupa de Europa League ale favoriților și să ia pachetele scoase la vânzare online, la prețuri începând de la 150 RON (30 de euro) la Peluze și mergând până la 1.650 RON (330 de euro) la Loje, și n-au mai rămas disponibile decât puțin peste 15.000 de locuri.
1820e numărul pachetelor reintroduse în sistem de conducerea lui FCSB, astfel explicându-se de ce, față de vineri la ora 19:00, locurile libere sunt mai multe și totalul tichetelor deja repartizate suporterilor „roș-albaștrilor” a scăzut la 34.330!
Sold out la inelul 2 al Tribunei I și la inelul 2, respectiv 3, la Peluze
Față de situația prezentată vineri seara, campioana României a repus la vânzare circa 800 de pachete la Peluza Nord (2), deși acum 43 de ore respectiva zonă a stadionului, unde stă galeria echipei lui Elias Charalambous, era deja SOLD OUT! S-a ajuns la o sumă totală din încasări de 3.394.160 de euro!
La fel stau lucrurile și în alte sectoare de pe Arena Națională, care va găzdui partidele împotriva celor de la Rigas FC (pe 26 seprembrie), Midtjylland (7 noiembrie), Olympiacos (28 noiembrie) și Manchester United (30 ianuarie): peste 700 la Tribuna I, mai mult de 400 la Tribuna a II-a și depășind în total 700 la Peluze.
4milioane și 508.840 de euro poate încasa maximum FCSB dacă ar vinde pachete în toată Arena Națională (49.423). Oricum, pentru locurile neocupate până joi la 0:00 vor putea fi cumpărate bilete la casele de la stadion în ziua fiecărui meci. Astfel că veniturile pot crește spre 5 milioane dacă prețurile fixate de Gigi Becali vor fi mai mari decât costă pachetele
LOCURI DISPONIBILE LA TRIBUNE/PELUZE
VIP 1 (LOJE) 1.650 RON (330 €): 25
VIP 2 (270): 101
VIP 3 (200): 403
---------------------------
TRIBUNA I, Inel 2 (100): SOLD OUT
TRIBUNA I, Inel 3 (90): 6.182
---------------------------
TRIBUNA II, Inel 1 (110): 331
TRIBUNA II, Inel 2 (100): 398
TRIBUNA II, Inel 3 (90): 6.612
---------------------------
Peluza 1, Inel 1: ÎNCHISĂ
Peluza 1, Inel 2: 184
Peluza 1, Inel 3: SOLD OUT
---------------------------
Peluza Nord, Inel 1 (50): 56
Peluza Nord, Inel 2 (42): SOLD OUT
Peluza Nord, Inel 3 (30): 801
Prețurile pachetelor la jocurile de acasă în Europa League
Pachetele de bilete pentru meciurile din UEFA Europa League, pe care FCSB le va disputa pe National Arena, sunt disponibile online începând de vineri, 13 septembrie, ora 19:00. Acestea pot fi achiziționate EXCLUSIV pe platforma de ticketing a clubului!
Cele patru partide incluse în pachet sunt cele împotriva FC RFS (26 septembrie, 22:00), FC Midtjylland (7 noiembrie, 19:45), Olympiacos (28 noiembrie, 22:00) și Manchester United (30 ianuarie, 22:00). Prețurile sunt următoarele, în ordine crescătoare:
PELUZE - INEL 3 - 150 RON;
PELUZE - INEL 2 - 210 RON:
PELUZE - INEL 1 - 250 RON;
TRIBUNA 2 - INEL 3 - 450 RON;
TRIBUNA 1 - INEL 3 - 450 RON:
TRIBUNA 2 - INEL 2 - 500 RON;
TRIBUNA 1 - INEL 2 - 500 RON;
TRIBUNA 2 - INEL 1 - 550 RON;
VIP 3 - 1.000 RON;
VIP 2 - 1.350 RON;
VIP 1 - 1.650 RON.
Menționăm faptul că biletele se vând DOAR sub formă de pachet, programul caselor de bilete de la Arena Națională urmând să fie anunțat ulterior!
Comunicat FCSB
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”