INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  MECIURI

5 meciuri de azi care merită urmărite » Bayern, Dortmund și City au reprezentație + Derby istoric în Italia

FOTO: Reuters
FOTO: Reuters

Articol de GSP - Publicat sambata, 11 martie 2017 06:56

După meciurile electrizante care au avut loc în Liga Campionilor în această săptămână, astăzi se desfășoară alte partide interesante din campionatele Europei.

GSP.ro propune 5 meciuri ce merită vizionate astăzi.

1. Bayern Munchen - Eintracht Frankfurt, 16:30, Eurosport

Bavarezii primesc în această după-amiază vizita lui Eintracht Frankfurt, echipă ce traversează un sezon bun, situându-se pe locul 6, cu 35 puncte.

Bayern vine după victoria incredibilă de pe terenul lui Arsenal, scor 5-1, și speră să obțină azi succesul care să o distanțeze și mai mult de principalele urmăritoare din clasament.

2. Hertha Berlin - Borussia Dortmund, 16:30, Eurosport 2

Un alt duel tare vine tot din Bundesliga, acolo unde Borussia Dortmund va juca pe terenul Herthei Berlin.

Echipa antrenată de Thomas Tuchel a reușit la rândul său să se califice în sferturile Ligi Campionilor, după ce miercuri a demolat-o pe Benfica, scor 4-0.

Borussia caută victoria care să o apropie de ocupanta locului doi, RB Leipzig, dar nu va avea deloc o misiune ușoară în deplasarea de la Berlin, echipă care se află pe locul cinci în campionat și care se situează pe primul loc într-un clasament al meciurilor disputate pe teren propriu, unde a strâns 9 victorii în 11 meciuri.

3. Middlesbrough - Manchester City (FINAL: 0-2)

Manchester City se deplasează pe terenul lui "Boro", într-un meci contând pentru sferturile de finală ale Cupei Angliei.

"Cetățenii" sunt în căutarea primului trofeu de la venirea lui Guardiola și speră să obțină calificarea încă din meciul de azi, pentru a nu mai fi puși în situația unei rejucări, așa cum s-a întâmplat în optimi cu Huddersfield.

4. Granada - Atletico Madrid, 21:45, TV Digi Sport 4

Echipa lui "Cholo" Simeone are un sezon mai slab decât precedentele, situându-se abia pe locul 4 în La Liga.

Atletico caută pe terenul Granadei victoria care să reducă din diferența de șapte puncte față de ocupanta locului 3, FC Sevilla, poziție ce asigură calificarea directă în grupele Ligii.

Granada este într-o situație complicată în clasament, aflându-se pe locul 18, la cinci puncte de prima poziție neretrogradabilă.

Totuși, aceștia au câștigat ultimele trei meciuri disputate pe teren propriu, astfel e de așteptat ca Atletico să aibă o misiune complicată diseară.

5.  Genoa - Sampdoria, 21:45, TV Digi Sport 3

Unul dintre cele mai încinse derby-uri din Italia, " Derby della Lanterna", își consumă în această seară un nou episod.

Cele două rivale nu traversează un sezon strălucit, Genoa aflându-se pe locul 13, în timp ce Sampdoria se află pe locul 10.

Meciul din această seară va fi a 96-a confruntare a principalelor echipe din orașul Genoa. Sampdoria are 36 victorii, 35 meciuri s-au terminat la egalitate, în timp ce Genoa s-a impus de 24 ori.

Citește și:
FCSB, la CCR » Înfățișarea care poate „dinamita” procesul prejudiciului de 37 milioane €: „Am putea redeschide speța anulării mărcii!”
Superliga
FCSB, la CCR » Înfățișarea care poate „dinamita” procesul prejudiciului de 37 milioane €: „Am putea redeschide speța anulării mărcii!”
I-au prins! Kim Kardashian se iubește cu unul dintre cei mai cunoscuți sportivi din lume
Stiri extrasport
I-au prins! Kim Kardashian se iubește cu unul dintre cei mai cunoscuți sportivi din lume
Reacția lui Gigi Becali, când a auzit că Ciubotaru vrea la FCSB: „Ei vor decide!”
Superliga
Reacția lui Gigi Becali, când a auzit că Ciubotaru vrea la FCSB: „Ei vor decide!”
„Mama a tras în 1990 un loz în plic și a câștigat o excursie la Campionatul Mondial din Italia” » Actorul Cătălin Babliuc, interviu sincer: „Am fost campion internațional la consum de alcool”
Special
„Mama a tras în 1990 un loz în plic și a câștigat o excursie la Campionatul Mondial din Italia” » Actorul Cătălin Babliuc, interviu sincer: „Am fost campion internațional la consum de alcool”
„Dacia Duster pentru bogați”. Noul SUV a atras atenția VIDEO&FOTO
Profit.ro
„Dacia Duster pentru bogați”. Noul SUV a atras atenția VIDEO&FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează