Articol de Daniel Scorpie - Publicat joi, 07 decembrie 2023 20:57 / Actualizat joi, 07 decembrie 2023 21:58
Getafe și Cadiz conduc în topul Europei, cu 66 de avertismente, respectiv cu 54, între care 5 roșii de fiecare parte. Pe locul al treilea se află Chelsea, 47 de galbene și trei eliminări. În primele zece găsim șase cluburi din LaLiga și patru din Premier League!
S-a dus mai bine de o treime din actualul sezon în campionatele de top al Europei și s-au înmulțit deja suspendările pentru cartonașele primite. The Sun a alcătuit un clasament al celor mai indisciplinate echipe și a dezvăluit astfel că în primele zece se află doar formații din LaLiga (6) și Premier League (4). Lider este, deloc surprinzător, Getafe, care deține un loc mereu fruntaș la capitolul faulturilor comise.
Clubul madrilen a încasat 66 de cartonașe galbene în 15 etape (o medie mai mare de patru pe meci), 61 de avertismente și 5 roșii! Fundașul Djene a luat deja 6 „galbene" și unu roșu, fiind suspendat de două ori. Colegul său Domingos Duarte are patru avertismente și o eliminare, stând și el două etape pe bară!
Cadiz are doi jucători cu 7 "galbene"!
Tot o echipă din LaLiga urmează în clasament, Cadiz. Care și-a procurat 54 de cartonașe, 49 de „galbene" și 5 „roșii", în acest campionat, dintre care se desprind cu 7 avertismente Rubén Alcaraz și Iván Alejo, ce se apropie de a doua „tură" de suspendare. Pe 3 apare Chelsea, colecționara a 50 de cartonașe în total, cu 47 de „galbene" și trei roșii.
Ultimul dintre ele încasat de Conor Gallagher, eliminat în meciul cu Brighton. Malo Gusto șui Reeice James fiind ceilalți posesori de „roșii". Pe 4 stă Wolverhampton, cu 45 de „galbene" și 3 „roșii", fiind urmată de „lanterna roșie" Sheffield United, cu 44 de avertismente și două eliminări.
Gerard Gumbau are și el 7 avertismente
La egalitate cu Sheffield Utd se află două cluburi din Spania. FC Sevilla are în total tot 46 de cartonașe în total, cu 43 de „galbene" și 3 "roșii, cu o „linie de clasament" identică fiind Villarreal. Pe a opta poziție este trupa lui Roberto De Zerbi, Brighton, cu 45 de cartonașe (43 de avertismente și două eliminări).
În fine, locurile 9 și 10 sunt ocupate, cu câte 44 de cartonașe, de Rayo Vallecano și de Granada (42 de „galbene" și două „roșii"). Echipa andaluză are un lider la acest capitol, Gerard Gumbau, cu șapte avertismente în 15 etape.
Citește și alte știri de fotbal internațional
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!