Articol de Daniel Scorpie - Publicat vineri, 10 noiembrie 2023 12:02 / Actualizat vineri, 10 noiembrie 2023 12:21
Valentin Mihăilă (24 de ani) nu a prins decât de trei ori un loc în formația de start a liderului din Serie B. Fosta extremă a lui CS Universitatea Craiova ar putea profita de leziunea musculară suferită de colegul său de la națională, după cum anunță presa italiană.
Tocmai când era pe val în Serie B și a fost ales jucătorul lunii octombrie în liga cadetă, Dennis Man va rata următoarele trei meciuri la Parma și la echipa națională. De accidentarea lui ar putea profita celălalt român de la squadra lui Fabio Pecchia.
Agenția Sport Parma anunță că Valentin Mihăilă are mari șanse să figureze în primul unsprezece al liderului din Serie B. Până acum în acest sezon, fosta extremă olteană a prins doar trei apariții ca titular la echipa gialloblu, din cauza deselor sale probleme medicale, și nu s-a făcut remarcat.
Mihăilă, exclus din lot la meciul cu Sudtirol!
„Stagiunea lui Mihăilă n-a pornit în cel mai bun mod și a fost afectat de mai vechi accidentări care au încetinit recăpătarea formei optime și au generat un randament insuficient.
Dar internaționalul român ridică pretenții la titularizare cu Lecco și acest joc poate fi o ocazie să-și arate calitățile, după ce în etapa trecută, cu Sudtirol (2-0), a rămas în afara lotului, din rațiuni tehnice. Accidentarea amicului Man, ce va lipsi 2-3 săptămâni, îi crește speranțele de a începe cu Lecco. Nu a mai fost titular decât cu Pisa, Reggiana și Bari în acest sezon.
Fabio Pecchia se gîndește la acest scenariu, având în vedere că l-a elogiat public în mai multe situații pentru implicare și ambiție, dar este clar că randamentul lui e sub așteptările clubului, pierdut în incertitudini. Duminică, în deplasarea cu Lecco, poate sparge gheața".
Mihăilă este un jucător care trebuie regenerat și, în consecință, sperăm că răspunsurile jucătorului vor fi, în sfârșit, pe aceeași linie cu aștepătirle staffului tehnic și ale clubului. Iată de ce duelul cu Lecco poate fi marea lui șansă
- Sport Parma, agenție italiană
9goluri și 7 assisturi are Valentin Mihăilă în 61 de partide disputate la Parma. A mai bifat și 7 apariții în Serie A la Atalanta
Citește și
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”