Articol de GSP - Publicat sambata, 13 martie 2021 09:07 / Actualizat sambata, 13 martie 2021 09:24
Brazilianul Adriano Leite Ribeiro, considerat unul dintre cei mai impresionanți atacanți de la începutul anilor 2000, trăiește acum într-un hotel.
Ajuns la 39 de ani, fostul atacant de la Inter, Sao Paulo sau Flamengo, încearcă să treacă peste problemele care i-au măcinat viața în ultimii ani. Căzut în patima alcoolului în 2009 și acuzat un an mai târziu de trafic de droguri, acuzație de care a fost scăpat în 2014, Adriano vrea acum s-o ia de la început.
FOTO Adriano, trăiește într-un hotel de lux
Astfel, presa din Brazilia scrie că fostul atacant și-a vândut casa pe care o avea în Rio de Janeiro, pentru 1,3 milioane de euro, lăsându-i tot noului proprietar, cu excepția trofeelor.
De atunci, „Împăratul” s-a mutat într-un hotel de lux și plătește 12.000 de euro în fiecare lună pentru un apartament prezidențial, de 145 de metri pătrați, cu vedere la ocean. Acesta își caută o casă nouă, dar până acum nu a găsit nimic care să fie pe gustul lui.
„Am intrat în depresie după decesul tatălui meu, şi numai alcoolul putea să mă vindece. Eram fericit atunci când beam şi nu mă opream deloc. Beam orice găseam, vin, whisky, bere, multă bere. Lumea zicea că sunt nebun că am renunțat la un contract de multe milioane de euro, dar adevărul este că niciun ban nu poate compensa afecţiunea familiei”, spunea Adriano în 2009.
Adriano s-a retras în 2016, de la Miami United. A juca la Flamengo, Inter, Fiorentina, Parma, Sao Paolo, AS Roma, Corinthians, Atletico Paranaense și Miami United.
VIDEO Cele mai tari goluri marcate de Adriano la Inter
Vezi și:
Fostul mijlocaș al lui Real Madrid și Bayern s-a „reinventat” la 46 de ani » Arată spectaculos!
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”