INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BELGIA

Scandal la o adversară a României din grupa de la Euro 2024. Conflictul se agravează: „Este un mincinos!”

Thibaut Courtois nu mai este numărul 1 al naționalei Belgiei / Foto: Guliver/GettyImages
Thibaut Courtois nu mai este numărul 1 al naționalei Belgiei / Foto: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat vineri, 15 martie 2024 12:09 / Actualizat vineri, 15 martie 2024 12:37

Thibaut Courtois (31 de ani), portarul naționalei Belgiei și al lui Real Madrid, l-a acuzat în termeni duri pe selecționerul Domenico Tedesco: „Mă surprinde că a ales să facă publice discuțiile noastre private. Nu spune adevărul despre mine”. Cearta a plecat de la banderola de căpitan, care i-a fost dată lui Lukaku la meciul cu Austria.

E scandal la naționala Belgiei, cu trei luni înaintea startului la Euro 2024. Căpitanul de drept al adversarei României din grupa E de la turneul final găzduit de Germania s-a contrat cu selecționerul Domenico Tedesco. „Am fost surprins să ascult conferința sa de presă, în care a făcut o relatare parțială și subiectivă a unei discuții private pe care am avut-o după meciul cu Austria.

„Nu e un capriciu să fi sau nu căpitanul naționalei!”

Vreau să precizez că nu este nici prima, nici ultima dată când am vorbit cu antrenorul pe aceste teme, însă e pentru prima oară când cineva a decis s-o povestească în public. Sunt profund dezamăgit de acest lucru, dar vreau să precizez că aprecierile selecționerului nu se potrivesc cu realitatea.

A fi sau a nu fi căpitanul echipei naționale nu e nici un capriciu și nici o decizie întâmplătoare. Trebuie să fie alegerea lui și asta am încercat să îi transmit. Din păcate, nu mi-am atins scopul”, se revoltă goalkeeperul lui Real Madrid citat de Marca.

Courtois nu s-a refăcut după operația de la genunchi

Discursul lui Courtois a continuat cu alte săgeți către antrenorul de 38 de ani, numit în locul lui Roberto Martinez pe 8 februarie 2023: „Insist asupra faptului că în niciun caz nu am cerut ceva și că am vorbit cu coechipierul meu, Romelu Lukaku, pentru a clarifica orice circumstanțe legate de această situație. În același timp, vreau să spun că nu am avut nicio discuție pe o problemă similară cu niciun coleg, așa cum s-a afirmat.

Știm „sferturile” Champions League: Real - Manchester City și PSG - Barcelona sunt marile șocuri + cum arată tabloul semifinalelor: putem avea El Clasico în finală
TRAGERE LA SORȚI
Știm „sferturile” Champions League: Real - Manchester City și PSG - Barcelona sunt marile șocuri + cum arată tabloul semifinalelor: putem avea El Clasico în finală

De asemenea, joi după-amiază am făcut un control pentru o problemă la genunchiul drept. Echipa medicală a clubului meu și a echipei naționale au fost permanent în contact, au analizat toate documentele medicale pentru a lua în privința mea decizia de a nu mă convoca în cantonament".

Tedesco: „Courtois a fost sincer și clar în decembrie”

Thibaut și-a exprimat decepția față de spusele lui Tedesco de la conferința de presă și online, postând trei emoticoane sugerând minciuna și un nas mare, ca al lui Pinocchio. Ce a spus italianul de 38 de ani?

„Este bine că Thibaut Courtois este din nou fit, însă el a comunicat foarte clar. Ne concentrăm pe jucătorii 100% apți de joc. Ne planificăm pregătirea în funcție de declarațiile lui. Am încercat totul pentru a-l duce la Euro în această vară, dar ultimul lucru pe care l-am auzit a fost că nu se simte pregătit să meargă. A fost clar și sincer", au fost cuvintele lui Tedesco pe care Courtois le-a negat.

Courtois: „Dacă voi avea noroc, voi reveni în luna mai”

În decembrie 2023, Courtois s-a decis să plece de la lot, înaintea unei partide cu Estonia din preliminarii, nemulțumit fiind că Tedesco i-a dat banderola lui Romelu Lukaku la meciul anterior cu Austria! Thibaut anunțase în decembrie că vrea să se concentreze pe Real Madrid.

„Din cauza accidentării la genunchi, pentru mine nu va exista un Euro 2024. Mai întâi trebuie să mă recuperez 100% și e mai bine să nu-mi stabilesc o dată. Dacă voi avea noroc, voi putea juca în mai. Dar niciodată nu voi fi pregătit 100% pentru un turneu așa mare".

România se află la Euro 2024 în grupa E, unde le va întâlni pe Belgia, Slovacia și câștigătoarea barajului ce se va disputa între Bosnia și Herţegovina / Ucraina - Israel / Islanda.

102meciuri are Thibaut Courtois în poarta naționalei Belgiei, pentru care a debutat pe 15 noiembrie 2011, cu Georges Leekens selecționer

Citește și alte știri de fotbal internațional:

Un fost dublu campion în Serie A vine în locul lui Maurizio Sarri. Cifrele și durata acordului!
ITALIA
Un fost dublu campion în Serie A vine în locul lui Maurizio Sarri. Cifrele și durata acordului!
Răzvan Lucescu rămâne cu picioarele pe pământ: „Azi ești Dumnezeu, mâine ești prostul lumii”
PAOK - DINAMO ZAGREB 5-1
Răzvan Lucescu rămâne cu picioarele pe pământ: „Azi ești Dumnezeu, mâine ești prostul lumii”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează