Articol de GSP - Publicat sambata, 19 decembrie 2020 18:06 / Actualizat sambata, 19 decembrie 2020 18:35
Al Rayyan, unul dintre stadioanele din Qatar care vor găzdui meciuri la Cupa Mondială din 2022, a fost inaugurat vineri.
- Cupa Mondială din 2022 se va desfășura între 21 noiembrie și 18 decembrie 2022.
Vineri, pe 18 decembrie, chiar de ziua națională a Qatarului, a fost inaugurat stadionul Al Rayyan, care are o capacitate de 40.000 de locuri. Jumătate dintre acestea au fost ocupate de către suporteri, care au asistat la a 48-a finală a Cupei Qatarului.
Xavi și Al Sadd au câștigat Cupa Qatarului
Al Sadd, echipa antrenată de Xavi, a învins-o pe Al Arabi cu 2-1 și a ajuns la 17 triumfuri în această competiție. Algerianul Baghdad Bounedjah, cu o „dublă”, a adus victoria echipei lui Xavi Hernandez, ex-Barcelona. Pentru Al Arabi a înscris islandezul Aron Gunnarsson.
„Este un stadion de fotbal superb. Atmosfera este incredibilă, locurile fiind extrem de aproape de teren. Sunt sigur că această arenă va fi perfectă în 2022, când va găzdui meciuri în timpul Cupei Mondiale”, a declarat Gianni Infantino, președintele FIFA.
7 meciuride la Cupa Mondială se vor juca pe stadionul Al Rayyan. Toate până în faza optimilor de finală
Stadionul va fi casa echipei Al Rayyan, din prima ligă qatareză.
Stadioanele pentru Cupa Mondială din 2022:
- Lusail Stadium
- Al Bayt Stadium
- Al Janoub Stadium
- Al Rayyan Stadium
- Khalifa International Stadium
- Education City Stadium
- Ras Abu Aboud Stadium
- Al Thumama Stadium
Khalifa International, Al Janoub și Education City, alături de Al Rayyan, sunt stadioanele care au fost inaugurate până acum.
Citește mai multe știri din fotbalul internațional:
Jucătorul Barcelonei riscă să-și încheie cariera la 22 de ani, după ce s-a izbit de bară!
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro