Articol de Adrian Duţă - Publicat miercuri, 30 august 2023 16:31 / Actualizat miercuri, 30 august 2023 18:56
Ansu Fati (20 de ani), extrema stânga de la FC Barcelona, e tot mai aproape de Tottenham.
Tânărul spaniol și-a dat în cele din urmă acceptul să plece de la Barcelona, după ce a devenit rezervă în acest sezon. Catalanii se află în negocieri avansate cu Tottenham pentru un împrumut în stagiune 2023/2024, potrivit Marca.
Ansu Fati e aproape de Tottenham
Ansu Fati s-ar afla în discuții cu mai multe cluburi și a fost propus inclusiv la Chelsea, însă negocierile cu Tottenham sunt cele mai avansate. Spaniolul vrea în Premier League, însă cluburile trebuie să se înțeleagă în privința salariului lui Ansu.
Barcelona vrea ca englezii să îi plătească inetegral salariu în sezonul viitor, iar discuțiile continuă. Fereastra de transferuri în Premier League și La Liga se încheie în dimineața zilei de 2 septembrie.
Fati, nemulțumit de statutul de la Barcelona
Ansu Fati a decis în cele din urmă să plece de la Barcelona, nemulțumit că a ajuns să joace tot mai puțin. A fost rezervă în primele 3 etape din La Liga, iar în total a bifat doar 47 de minute.
Xavi l-a preferat în tridentul ofensiv pe Lamine Yamal, un adolescent de doar 16 ani promovat din academia clubului blaugrana. Fati, care a început furtunos carierea la Barcelona, debutând la 16 ani, a fost tras în spate de accidentările grave din ultimele sezoane.
Nu și-a mai revenit niciodată la forma care îi făcea pe fanii Barcelonei să spere că va fi următorul mare star al echipei, iar în această vară va ajunge cel mai probabil la Tottenham, unde ar avea un rol mai important decât la echipa antrenată de Xavi.