INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

Apocalipsa DANA a luat și viața unui fotbalist » Mijlocașul central avea 28 de ani

Așa arată acum Utiel, primul oraș lovit de furtuna DANA // FOTO: Imago
Așa arată acum Utiel, primul oraș lovit de furtuna DANA // FOTO: Imago

Articol de - Publicat vineri, 01 noiembrie 2024 09:00 / Actualizat vineri, 17 ianuarie 2025 11:05

Jose Castillejo (28 de ani), format în academia „liliecilor” și trecut apoi pe la Eldense în sezonul 2015-2016, echipa la care evoluează și Ricardo Grigore, a fost luat de puhoaie. Trupul său neînsuflețit a fost descoperit azi-noapte, trecându-se pe lista celor 156 de decedați doar în comunitatea valenciană.

După ce președintele federației locale de fotbal și-a pierdut miercuri fiica, în ceea ce reprezintă cea mai mare catastrofă naturală produsă în Spania acestui secol, o altă veste tragică a lovit teribil lumea sportului iberic.

Apocalipsa DANA a luat și viața unui fotbalist » Mijlocașul central avea 28 de ani
Jose Castillejo, una dintre cele 156 de victime descoperite până vineri, după dezastrul DANA

Un jucător, produs al pepinierei clubului Valencia, de unde a plecat în 2015 la Paterna, și dat dispărut de două zile de familie, a fost găsit fără suflare. Știrea a fost publicată chiar în această dimineață de cotidianul Marca.

Este vorba de José Castillejo, 28 de ani și 8 luni, legitimat timp de o jumătate de an din 2016 la Eldense.

Real Madrid sare în ajutorul victimelor din Valencia
INUNDAȚII
Real Madrid sare în ajutorul victimelor din Valencia

Eldense și Valencia deplâng dispariția lui Jose Castillejo

„Vești teribile venite după catastrofa DANA. #CDEldense regretă profund moartea, la vârsta de 28 de ani, a lui José Castillejo, fost jucător azulgrana în sezonul 2015-2016.

Transmitem cele mai profunde condoleanțe familiei și prietenilor săi. Odihnește-te în pace!”, e mesajul postat pe pagina oficială de X (fostul Twitter) de către clubul la care a mai jucat Florin Andone și unde se află Ricardo Grigore.

Ex-mijlocașul central, care s-a retras în 2020 din activitatea fotbalistică, s-a aflat la clubul din Alicante în fosta Segunda B (liga a treia spaniolă) sub comanda antrenorului José Galiana Riquelme.

Fotbalistul a avut mai multe experiențe la cluburi din comunitate, printre care Paterna, Torre Levante, Buñol și Recambio Colón de Valencia, precum și la CD Roda de Castellón.

Eldense va dona încasările meciului amânat cu Huesca

Meciul dintre Eldense și Huesca (programat duminică seară în Liga Adelante, în etapa a 13-a) a fost amânat din cauza celor trei zile de doliu declarate de Comunitatea Valenciană, în memoria celor 156 de morți (așa arată ultimul bilant raportat doar în această zonă).

După această decizie, clubul-gazdă a anunțat prin vocea președintelui Pascual Pérez, într-un comunicat de presă, că încasările, în plus față de bilete și de banii proveniți de la cantina grupării din Nuevo Pepico Amat, vor fi destinate tuturor sinistraților afectați de DANA, apocaliptica furtună care a îngenuncheat provincia Valencia.

Citește și:
Ce finală avem la Transylvania Open! Sorana Cîrstea, victorie CATEGORICĂ, în ultimul an ca jucătoare de tenis! O înfruntă pe Emma Răducanu
Tenis
Ce finală avem la Transylvania Open! Sorana Cîrstea, victorie CATEGORICĂ, în ultimul an ca jucătoare de tenis! O înfruntă pe Emma Răducanu
Alexandru Băluță a fost prezentat oficial la noua echipă: „A semnat!”
Superliga
Alexandru Băluță a fost prezentat oficial la noua echipă: „A semnat!”
Incredibil! Ioan Varga și-a „amanetat” jucătorii pentru a plăti salariile
Superliga
Incredibil! Ioan Varga și-a „amanetat” jucătorii pentru a plăti salariile
Francezii au prezentat noul model Dacia și au anunțat: „Semnătură unică! E o premieră”
Noutati auto
Francezii au prezentat noul model Dacia și au anunțat: „Semnătură unică! E o premieră”
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Profit.ro
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează