INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ARABIA SAUDITĂ

Bani din cer! Saudiții se îndreaptă spre miliard cu transferurile și salariile din fotbal » Dar„paradisul” e contestat: „Pâine, circ și spălarea imaginii”

Arabia Saudită se îndreaptă spre miliard cu transferurile și salariile din fotbal. Foto: Instagram
Arabia Saudită se îndreaptă spre miliard cu transferurile și salariile din fotbal. Foto: Instagram

Articol de - Publicat joi, 13 iulie 2023 16:50 / Actualizat joi, 13 iulie 2023 16:55

În șase luni, autoritățile Arabiei Saudite au investit 780 de milioane de euro în achiziționarea jucătorilor și în salariile lor anuale. E vorba numai de 10 staruri la 4 cluburi, toate controlate de stat: Al-Hilal, Al-Nassr, Al-Ittihad și Al-Ahli.

Șirul transferurilor din Arabia Saudită pare fără oprire. În goana după staruri, încercând să întărească liga de fotbal pentru a promova în lumea întreagă imaginea unei țări care investește sume colosale în sport, autoritățile de la Riad răspândesc oferte cu multe zerouri în toată Europa. Și planul lor a dat rezultate.

Răsturnare de situație la Rapid! Anunțul liderului de galerie, după mesajul lui Nicu Gheară
RAPID
Răsturnare de situație la Rapid! Anunțul liderului de galerie, după mesajul lui Nicu Gheară

Sergej Milinkovic-Savic, ultimul transfer în Arabia Saudită

Pe lângă jucătorii care refuză, de genul lui Luka Modric, croatul respingând o propunere uriașă, deși are 37 de ani a ales să rămână la Real Madrid, mai sunt și cei care acceptă, ca Sergej Milinkovic-Savic

La 28 de ani, forțează plecarea de la Lazio, renunță la Serie A pentru a juca la Al-Hilal, în Saudi Pro League. Lazio a primit 40 de milioane de euro, iar el a semnat un contract pe trei sezoane, cu 25 de milioane salariu net. În total, 75 de milioane, dacă rămâne până în 2026.

Salarii de 600 de milioane în Arabia Saudită!

Cu Milinkovic-Savic, saudiții au ajuns la cifre incredibile. În șase luni, numai cele patru cluburi patronate de stat prin Fondul său Public de Investiții (PIF), Al-Hilal, Al-Nassr, Al-Ittihad și Al-Ahli, au plătit 183,5 milioane de euro pentru transferuri

Și au promis prin contracte salarii anuale totale de 595,5 milioane pentru doar zece jucători! Adunate, 779 de milioane. Se îndreaptă spre miliard!

Cluburile puterii: Al-Hilal, Al-Nassr, Al-Ittihad, Al-Ahli

  • Al-Hilal Riad: Ruben Neves (26 de ani; cumpărat de la Wolverhampton cu 55 de milioane; salariu anual 25 de milioane), Kalidou Koulibaly (32 de ani; 23 de milioane de la Chelsea; salariu 30 de milioane), Sergej Milinkovic-Savic (28 de ani; 40 de milioane de la Lazio; salariu 25 de milioane).
  • Al-Nassr Riad: Cristiano Ronaldo (38 de ani; adus gratis de la Manchester United; salariu 200 de milioane), Marcelo Brozovic (30 de ani; 18 milioane de la Inter Milano; salariu 30 de milioane).
  • Al-Ittihad Jeddah: Karim Benzema (35 de ani; gratis de la Real Madrid; salariu 200 de milioane), N'Golo Kante (32 de ani; gratis de la Chelsea; salariu 25 de milioane), Jota (24 de ani; 29 de milioane de la Celtic Glasgow; salariu 11,5 milioane).
  • Al-Ahli Jeddah: Roberto Firmino (31 de ani; gratis de la Liverpool; salariu 19 milioane), Edouard Mendy (31 de ani; 18,5 milioane de la Chelsea; salariu 30 de milioane).

Steven Gerrard vrea să refacă Liverpool la Al-Ettifaq, în Arabia Saudită

Nu doar cele patru mari grupări au bani. Și cele din jur cumpără jucători. Exemplul Al-Ettifaq, care l-a angajat ca antrenor pe englezul Steven Gerrard, plătit cu 9,2 milioane de euro anual. 

Gerrard e aproape de a-l transfera pe căpitanul lui Liverpool, Jordan Henderson (33 de ani), atras cu un salariu de peste patru ori mai bun decât pe Anfield Road: 42,5 milioane! 

Nu vrea să se oprească la Henderson, vrea să-i reunească și pe foștii colegi ai lui Liverpool, Sadio Mane (31 de ani, Bayern) și Philippe Coutinho (31 de ani, Aston Villa).

Protest: „Nu este vorba de sport în Arabia Saudită, ci de influență”

Organizații internaționale, precum Amnesty International sau Human Rights Watch, care luptă pentru drepturile omului, protestează împotriva avântului saudit. Nu doar aceste organizații, ci și persoane care știu ce se întâmplă cu adevărat la Riad, scrie The Athletic.

Khalid Aljabri, doctor cardiolog saudit stabilit la Washington, este fiul lui Saad Aljabri, fost ministru și membru al serviciului de informații saudit care trăiește în exil în Canada din 2017, acuzat de corupție fără probe, arestat și apoi expulzat, după ce Mohammed bin Salman a venit la putere. Controversatul prinț moștenitor, cunoscut drept MBS, cel care conduce regatul ca prim-ministru, vrea să schimbe imaginea țării în interesul său.

„Nu este vorba de sport aici, ci de influență”, a spus Khalid Aljabri. „Cum vor fi profitabile aceste investiții? Dacă vrei să mă convingi de retorica superficială a diversificării economice, arată-mi un model de profit! Dorința lui MBS nu e de a obține dividende financiare, ci un mix de influență globală, rebranduire și spălare a imaginii în exteriorul țării. Plus distracție în interior. Pâine, circ și spălarea imaginii prin sport”.

VIDEO. Damian Djokovic, comparație între campionatele din România și Arabia Saudită

Citește și:

Dan Petrescu nu se joacă! Transferă o altă vedetă de la CFR Cluj

E oficial, Hagi și-a vândut puștiul-minune în Premier League

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Mircea Lucescu i-a dat replica lui Rednic: „Chiar mă gândeam la el. L-aș întreba ceva”
Nationala
Mircea Lucescu i-a dat replica lui Rednic: „Chiar mă gândeam la el. L-aș întreba ceva”
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
Diverse
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?

Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee

Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!


Comentarii (2)
anti_fcsb_bayern_real_juve
anti_fcsb_bayern_real_juve  •  13 Iulie 2023, 20:04

Nu imi place deloc proiectul lui MBS dar totusi trebuie sa remarcam ca urla invidia in Premier League ca nu mai sint ei cel mai bogat campionat.

benuttodel
benuttodel  •  13 Iulie 2023, 18:43

600 de milioane salarii dintre care 400 ronaldo si benzema. deci doar 2.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close