Articol de Remus Dinu - Publicat sambata, 04 februarie 2023 17:06 / Actualizat sambata, 04 februarie 2023 17:24
Arsenal, liderul din Premier League, a cedat pe terenul lui Everton, scor 0-1, iar Manchester City se poate apropia la doar două puncte în cazul în care se impune duminică, în deplasarea de la Tottenham. „Tunarii” păstrează în acest moment un avantaj de cinci puncte, unul care poate deveni și mai fragil la finalul etapei.
Din 22 octombrie nu mai câștigase Everton în campionat, 1-0 cu Crystal Palace. De atunci, „caramelele” au fost într-o criză profundă în campionat, l-au demis pe antrenorul Frank Lampard și au ajuns în subsolul clasamentului din Premier League. Culmea, Everton s-a trezit chiar în meciul cu liderul Arsenal, formația care pierduse un singur meci tot campionatul, și acela pe 4 septembrie.
Arsenal a clacat pe terenul lui Everton, iar Manchester City poate „aprinde” lupta la titlu
Chiar dacă a dominat covârșitor partida, având o posesie de 70%, Arsenal a contat rar spre deloc la poarta lui Pickford. Neinspirați pe faza de construcție, la fel cum și Mikel Arteta a fost neinspirat la schimbări, londonezii s-au împotmolit de fiecare dată în preajma careului lui Everton.
În cele din urmă, gazdele au schimbat tabela: în minutul 60, fundașul James Tarkowski a înscris cu capul la capătul unei faze fixe. Avea să fie unicul gol al partidei, în ciuda faptului că Arsenal a atacat cu toate liniile în final.
7.50era cota oferită de casele de pariuri pentru un succes al „caramelelor”
Clasamentul actualizat din Premier League
Citește și alte știri din fotbalul internațional:
Uluitor! Real Madrid a refuzat cel mai bun fundaș lateral din Premier League » Care este motivul