Conform sportal.bg, investigațiile și examinările ulterioare efectuate de specialiști au confirmat că accidentarea va necesita o intervenție chirurgicală, care va fi efectuată în zilele următoare. La scurt timp după operație, Kai va începe programul său de recuperare și reabilitare, care se așteaptă să se extindă pe întreaga perioadă a pregătirii de presezon pentru următoarea ediție a campionatului.
Accidentarea gravă a lui Havertz îl pune pe managerul Mikel Arteta într-o poziție extrem de dificilă în ceea ce privește opțiunile ofensive, mai ales că Gabriel Jesus este, de asemenea, indisponibil până la sfârșitul sezonului. În plus, Gabriel Martinelli și Bukayo Saka sunt și ei accidentați, deși cel din urmă a reluat recent antrenamentele ușoare.
Arsenal
Demers inedit al lui Arteta, la o zi după eșecul cu Newcastle » În plin sezon, Arsenal a plecat într-un cantonament extern: destinația aleasă
Arsenal se poate orienta spre un atacant care este liber de contract. Câteva nume s-au vehiculat deja: Diego Costa, Maximiliano Gomez, Mariano Diaz, Carlos Vela, Lucas Perez, precum și Wissam Ben Yedder și Kemar Roofe.
Mikel Arteta s-a arătat dezamăgit de perioada de transferuri din iarnă: „Trebuie să înfruntăm realitatea”
Conform premierleague.com, tehnicianul „tunarilor”, Mikel Arteta, s-a arătat dezamăgit de faptul că Arsenal nu și-a putut bifa achizițiile pentru posturile cu probleme: „Am avut o intenție clară de a îmbunătăți lotul cu jucători care să aducă un impact. Nu am reușit asta, iar de aceea sunt dezamăgit de această situație. Trebuie să înfruntăm realitatea exact așa cum este ea”.
Arsenal a fost eliminată din ambele competiții interne, FA Cup și Cupa Ligii Angliei. În Premier League, jucătorii lui Arteta sunt pe poziția secundă, cu 50 de puncte după 24 de etape, la 7 lungimi în spatele liderului, Liverpool.
În Liga Campionilor, Arsenal își așteaptă adversara din optimi. Formația de pe Emirates a terminat pe locul 3 în grupa unică a competiției, poziție ce i-a permis să evite play-off-ul.
| | Echipa | M | V | E | Î | Golaveraj | Forma | Pct |
---|
1 | ) | Liverpool | 33 | 24 | 7 | 2 | 75 – 31 | 20 aprilie 2025Leicester 0:Liverpool 1 13 aprilie 2025Liverpool 2:West Ham 1 06 aprilie 2025Fulham 3:Liverpool 2 02 aprilie 2025Liverpool 1:Everton 0 08 martie 2025Liverpool 3:Southampton 1 | 79 |
2 | ) | Arsenal | 34 | 18 | 13 | 3 | 63 – 29 | 23 aprilie 2025Arsenal 2:Crystal Palace 2 20 aprilie 2025Ipswich 0:Arsenal 4 12 aprilie 2025Arsenal 1:Brentford 1 05 aprilie 2025Everton 1:Arsenal 1 01 aprilie 2025Arsenal 2:Fulham 1 | 67 |
3 |  | Newcastle | 34 | 19 | 5 | 10 | 65 – 44 | 26 aprilie 2025Newcastle 3:Ipswich 0 19 aprilie 2025Aston Villa 4:Newcastle 1 16 aprilie 2025Newcastle 5:Crystal Palace 0 13 aprilie 2025Newcastle 4:Manchester United 1 07 aprilie 2025Leicester 0:Newcastle 3 | 62 |
4 | ) | Manchester City | 34 | 18 | 7 | 9 | 66 – 43 | 22 aprilie 2025Manchester City 2:Aston Villa 1 19 aprilie 2025Everton 0:Manchester City 2 12 aprilie 2025Manchester City 5:Crystal Palace 2 06 aprilie 2025Manchester United 0:Manchester City 0 02 aprilie 2025Manchester City 2:Leicester 0 | 61 |
5 |  | Chelsea | 34 | 17 | 9 | 8 | 59 – 40 | 26 aprilie 2025Chelsea 1:Everton 0 20 aprilie 2025Fulham 1:Chelsea 2 13 aprilie 2025Chelsea 2:Ipswich 2 06 aprilie 2025Brentford 0:Chelsea 0 03 aprilie 2025Chelsea 1:Tottenham 0 | 60 |
6 |  | Nottingham Forest | 33 | 18 | 6 | 9 | 53 – 39 | 21 aprilie 2025Tottenham 1:Nottingham Forest 2 12 aprilie 2025Nottingham Forest 0:Everton 1 05 aprilie 2025Aston Villa 2:Nottingham Forest 1 01 aprilie 2025Nottingham Forest 1:Manchester United 0 15 martie 2025Ipswich 2:Nottingham Forest 4 | 60 |
7 | ) | Aston Villa | 34 | 16 | 9 | 9 | 54 – 49 | 22 aprilie 2025Manchester City 2:Aston Villa 1 19 aprilie 2025Aston Villa 4:Newcastle 1 12 aprilie 2025Southampton 0:Aston Villa 3 05 aprilie 2025Aston Villa 2:Nottingham Forest 1 02 aprilie 2025Brighton 0:Aston Villa 3 | 57 |
8 |  | Fulham | 34 | 14 | 9 | 11 | 50 – 46 | 26 aprilie 2025Southampton 1:Fulham 2 20 aprilie 2025Fulham 1:Chelsea 2 14 aprilie 2025Bournemouth 1:Fulham 0 06 aprilie 2025Fulham 3:Liverpool 2 01 aprilie 2025Arsenal 2:Fulham 1 | 51 |
9 |  | Brighton | 34 | 13 | 12 | 9 | 56 – 55 | 26 aprilie 2025Brighton 3:West Ham 2 19 aprilie 2025Brentford 4:Brighton 2 12 aprilie 2025Brighton 2:Leicester 2 05 aprilie 2025Crystal Palace 2:Brighton 1 02 aprilie 2025Brighton 0:Aston Villa 3 | 51 |
10 | ) | Bournemouth | 33 | 13 | 10 | 10 | 52 – 40 | 19 aprilie 2025Crystal Palace 0:Bournemouth 0 14 aprilie 2025Bournemouth 1:Fulham 0 05 aprilie 2025West Ham 2:Bournemouth 2 02 aprilie 2025Bournemouth 1:Ipswich 2 15 martie 2025Bournemouth 1:Brentford 2 | 49 |
11 | ) | Brentford | 33 | 13 | 7 | 13 | 56 – 50 | 19 aprilie 2025Brentford 4:Brighton 2 12 aprilie 2025Arsenal 1:Brentford 1 06 aprilie 2025Brentford 0:Chelsea 0 02 aprilie 2025Newcastle 2:Brentford 1 15 martie 2025Bournemouth 1:Brentford 2 | 46 |
12 | ) | Crystal Palace | 34 | 11 | 12 | 11 | 43 – 47 | 23 aprilie 2025Arsenal 2:Crystal Palace 2 19 aprilie 2025Crystal Palace 0:Bournemouth 0 16 aprilie 2025Newcastle 5:Crystal Palace 0 12 aprilie 2025Manchester City 5:Crystal Palace 2 05 aprilie 2025Crystal Palace 2:Brighton 1 | 45 |
13 |  | Wolverhampton | 34 | 12 | 5 | 17 | 51 – 61 | 26 aprilie 2025Wolverhampton 3:Leicester 0 20 aprilie 2025Manchester United 0:Wolverhampton 1 13 aprilie 2025Wolverhampton 4:Tottenham 2 05 aprilie 2025Ipswich 1:Wolverhampton 2 01 aprilie 2025Wolverhampton 1:West Ham 0 | 41 |
14 |  | Everton | 34 | 8 | 14 | 12 | 34 – 41 | 26 aprilie 2025Chelsea 1:Everton 0 19 aprilie 2025Everton 0:Manchester City 2 12 aprilie 2025Nottingham Forest 0:Everton 1 05 aprilie 2025Everton 1:Arsenal 1 02 aprilie 2025Liverpool 1:Everton 0 | 38 |
15 |  | Manchester United | 33 | 10 | 8 | 15 | 38 – 46 | 20 aprilie 2025Manchester United 0:Wolverhampton 1 13 aprilie 2025Newcastle 4:Manchester United 1 06 aprilie 2025Manchester United 0:Manchester City 0 01 aprilie 2025Nottingham Forest 1:Manchester United 0 16 martie 2025Leicester 0:Manchester United 3 | 38 |
16 |  | Tottenham | 33 | 11 | 4 | 18 | 61 – 51 | 21 aprilie 2025Tottenham 1:Nottingham Forest 2 13 aprilie 2025Wolverhampton 4:Tottenham 2 06 aprilie 2025Tottenham 3:Southampton 1 03 aprilie 2025Chelsea 1:Tottenham 0 16 martie 2025Fulham 2:Tottenham 0 | 37 |
17 | ) | West Ham | 34 | 9 | 9 | 16 | 39 – 58 | 26 aprilie 2025Brighton 3:West Ham 2 19 aprilie 2025West Ham 1:Southampton 1 13 aprilie 2025Liverpool 2:West Ham 1 05 aprilie 2025West Ham 2:Bournemouth 2 01 aprilie 2025Wolverhampton 1:West Ham 0 | 36 |
18 |  | Ipswich | 34 | 4 | 9 | 21 | 33 – 74 | 26 aprilie 2025Newcastle 3:Ipswich 0 20 aprilie 2025Ipswich 0:Arsenal 4 13 aprilie 2025Chelsea 2:Ipswich 2 05 aprilie 2025Ipswich 1:Wolverhampton 2 02 aprilie 2025Bournemouth 1:Ipswich 2 | 21 |
19 |  | Leicester | 34 | 4 | 6 | 24 | 27 – 76 | 26 aprilie 2025Wolverhampton 3:Leicester 0 20 aprilie 2025Leicester 0:Liverpool 1 12 aprilie 2025Brighton 2:Leicester 2 07 aprilie 2025Leicester 0:Newcastle 3 02 aprilie 2025Manchester City 2:Leicester 0 | 18 |
20 |  | Southampton | 34 | 2 | 5 | 27 | 25 – 80 | 26 aprilie 2025Southampton 1:Fulham 2 19 aprilie 2025West Ham 1:Southampton 1 12 aprilie 2025Southampton 0:Aston Villa 3 06 aprilie 2025Tottenham 3:Southampton 1 02 aprilie 2025Southampton 1:Crystal Palace 1 | 11 |