INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SERIE A

FOTO AS Roma - Inter 0-1 » „Nerazzurri” câștigă pe Olimpico și rămân aproape de liderul Napoli

Articol de - Publicat duminica, 20 octombrie 2024 23:40 / Actualizat marti, 22 octombrie 2024 00:31

Inter s-a impus pe terenul celor de la AS Roma, scor 1-0, în derby-ul etapei cu numărul opt din Serie A.

Rezultatele etapei a 8-a din Serie A

Prima șansă de gol a partidei a venit în minutul 6 și le-a aparținut oaspeților.

După o acțiune colectivă, balonul a ajuns la Marcus Thuram, care a trimis un șut în forță spre poarta Romei, însă Svilar a reușit să respingă.

Inter a pierdut doi oameni importanți în prima repriză

În minutul 11, Simone Inzaghi a fost nevoit sa facă prima schimbare. Hakan Calhanoglu a acuzat probleme musculare și a fost înlocuit cu Davide Frattesi.

Două minute mai târziu, Henrikh Mkhitaryan a fost aproape de a-și aduce echipa în avantaj. Mijlocașul în vârstă de 35 de ani al „nerazzurrilor” a primit balonul în afara careului advers și a trimis în transversala porții gazdelor.

Tehnicianul lui Inter a mai primit o lovitură grea. În minutul 27, fundașul Acerbi a părăsit și el terenul, tot din cauza problemelor musculare. În locul său a fost introdus pe teren olandezul Stefan de Vrij.

Prima ocazie a gazdelor a venit abia în minutul 41, când căpitanul Lorenzo Pellegrini a trimis un șut din afara careului, la care Sommer a reușit să intervină.

Astfel, cele două echipe au intrat la egalitate la cabine, scor 0-0.

+1 FOTO

Primul sfert de ora din actul secund a fost extrem de echilibrat, în care nu au existat șanse majore de gol pentru niciuna dintre echipe.

Lautaro Martinez a adus victoria pentru campioana Italiei

Tabela a fost deblocată însă în minutul 60. Formația lui Simone Inzaghi a profitat de greșeala lui Zalewski de la mijlocul terenului și a declanșat contraatacul, la capătul căruia s-a aflat Lautaro Martinez, iar căpitanul lui Inter l-a executat pe Svilar cu un șut violent din interiorul careului.

Paulo Dybala a fost aproape de a restabili egalitatea după 10 minute de la deschiderea scorului, însă șutul argentinianului din afara careului a fost deviat și a trecut peste poarta lui Sommer.

Astfel, scorul final al partidei a rămas cel stabilit de Lautaro Martinez, 1-0 pentru oaspeți.

După acest rezultat, Inter acumulează 17 puncte și rămâne pe poziția secundă în Serie A, la 2 lungimi în spatele liderului Napoli.

De cealaltă parte, Roma ocupă doar poziția a 10-a, cu tot atâtea puncte.

În etapa viitoare din Serie A, Roma va merge la Firenze pentru disputa cu Fiorentina, în timp ce Inter va primi vizita lui Juventus, pentru primul „Derby d'Italia” din acest sezon.

Pană atunci însă, pentru cele doua echipe urmează confruntările din cupele europene.

Trupa lui Simone Inzaghi va evolua în Liga Campionilor pe terenul lui Young Boys Berna, iar trupa lui Ivan Juric va juca pe teren propriu, împotriva lui Dynamo Kiev, în Europa League.

Clasament Serie A:

FINAL » AS Roma - Inter Milano 0-1

AS Roma - Inter Milano » Echipele de start:

AS Roma (3-5-2): Svilar - Mancini, Ndicka, Angelino - Celik, Cristante, Kone, Pellegrini, Zalewski - Dybala, Dovbyk
Rezerve: Marin, Ryan - Abdulhamid, Hummels, Hermoso, Sangare, Paredes, Dahl, Le Fee, Baldanzi, Pisilli, Shomurodov, Soule
Antrenor: Ivan Juric

Inter Milano (3-5-2): Sommer - Pavard, Acerbi, Bastoni - Darmian, Barella, Calhanoglu, Mkhitaryan, Dimarco - Thuram, L. Martinez
Rezerve: J. Martinez, Di Gennaro - Arnautovic, Berenbruch, Bisseck, Carlos Augusto, Correa, De Vrij, Dumfries, Frattesi, Palacios, Taremi
Antrenor: Simone Inzaghi

Stadion: Stadio Olimpico (Roma)
Arbitru: Davide Massa

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Nationala
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează