INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SERIE A

GALERIE FOTO AS Roma - Juventus 1-1 » Igor Tudor a oprit seria de victorii a lui Claudio Ranieri

FOTO: Getty Images
FOTO: Getty Images

Articol de - Publicat duminica, 06 aprilie 2025 21:00 / Actualizat duminica, 06 aprilie 2025 23:52

AS Roma și Juventus au terminat la egalitate derby-ul de pe Olimpico, scor 1-1, în etapă cu numărul 31 din Serie A.

Rezultatele etapei #31 din Serie A

Prima șansă de gol a venit după doar trei minute de la fluierul de start al partidei. Timothy Weah a intrat în posesia balonului în flancul stâng și a expediat un șut puternic din afara careului, însă Svilar a reușit să respingă.

Replica „giallorossilor” a venit în minutul 29, atunci când Bryan Cristante a pătruns în careul advers și a trimis spre poarta lui Di Greogrio, dar șutul acestuia a fost blocat excelent de Kalulu.

Manuel Locatelli a deblocat tabela pe Olimpico cu o reușită de excepție

În minutul 37, „bianconeri” au fost din nou aproape de deschiderea scorului. În urma unei centrări venite din flancul stâng, Dusan Vlahovic a reluat cu capul în bara transversală a porții gazdelor.

Elevii lui Igor Tudor au reușit însă să deblocheze tabela înainte de pauză. După trei minute de la ratarea lui Vlahovic, căpitanul Manuel Locatelli i-a adus pe oaspeți în avantaj cu un voleu superb din afara careului, la care Svilar nu a mai putut face nimic.

Astfel, Juventus a intrat la cabine cu un avantaj minim, scor 1-0.

+5 FOTO

„Giallorossi” au restabilit egalitatea imediat după pauză

Avantajul torinezilor nu a durat mult. Imediat după reluarea jocului, mai exact în minutul 49, nou-intratul Eldor Shomurodov a restabilit egalitatea pe Olimpico.

În urma unei lovituri de la colțul terenului, fundașul Stefan Ndicka a trimis cu capul spre poarta lui Di Gregorio, portarul italian a respins mingea până la Shomurodov, iar fotbalistul uzbec a finalizat cu succes.

Odată cu primirea golului, Juventus a început să atace din ce în ce mai mult, însă nu a izbutit să revină în avantaj. Romanii s-au apărat și au încercat să creeze pericol pe contraatac, însă nici ei nu au reușit să dea lovitura decisivă.

Așadar, cele două echipe și-au împărțit punctele. De asemenea, duelul din această seară a reprezentat primul meci din ultimele opt etape pe care trupa lui Claudio Ranieri nu a reușit să-l câștige.

Totuși, formația de pe Olimpico a rămas singura echipă neînvinsă în Serie A în 2025.

În urma acestui rezultat, „giallorossi” au acumulat 53 de puncte, însă au coborât pe locul 7 în clasament, după ce Lazio s-a impus pe terenul Atalantei.

De cealaltă parte, „bianconeri” au rămas pe 5, cu 56 de puncte, și au egalat-o pe Bologna, formația de pe poziția a 4-a. Formația „gialloblu” va evolua însă mâine pe teren propriu cu Napoli.

În etapa viitoare din Serie A, Roma va da piept cu marea rivală Lazio, în timp ce Juventus va primi vizita celor de la Lecce.

Clasament Serie A:

FINAL » AS Roma - Juventus 1-1

  • Au marcat: E. Shomurodov (49') / M. Locatelli (40')
  • Click AICI pentru statistici

AS Roma - Juventus » Echipele de start:

AS ROMA (3-4-2-1): Svilar - Mancini, Hummels, Ndicka - Celik, Kone, Cristante, Angelino - Soule, El Shaarawy - Dovbyk
Rezerve: De Marzi, Gollini - Baldanzi, Buba, Gourna-Douath, Nelsson, Paredes, Pellegrini, Pisilli, Rensch, Salah-Eddine, Shomurodov
Antrenor: Claudio Ranieri

JUVENTUS (3-4-2-1): Di Gregorio - Kalulu, Veiga, Kelly - Weah, Locatelli, Thuram, McKennie - Gonzalez, Yildiz - Vlahovic
Rezerve: Daffara, Pinsoglio - Cambiaso, Conceicao, Costa, Kolo Muani, Koopmeiners, Luiz, Mbangula, Rouhl, Savona
Antrenor: Igor Tudor

Stadion: Stadio Olimpico (Roma)
Arbitru: Andrea Colombo

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:

Distanța de la care radarele din România înregistrează șoferii vitezomani. Când rămâi fără permis auto

Chinezii atacă piața SUV-urilor din România » Cum arată modelele care vor concura cu Dacia Bigster și Duster


Comentarii (4)
angheldavid15  •  07 Aprilie 2025, 00:01
Postat de danutztoparcean pe 06 Aprilie 2025, 21:19

Naah, nu joaca Dybala. Cine sa creeze faze? El Sharawy? :)))

Spre surprinderea mea, au jucat bine *** domnului Tudor. Nu inteleg totusi atitudinea Romei. De ce s-au multumit acasa cu egalul? Mai ales ca situatia din clasament nu ii ajuta...

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

danutztoparcean  •  06 Aprilie 2025, 21:19
Postat de angheldavid15 pe 06 Aprilie 2025, 19:58

O sa-i bata Roma fara probleme. Igor Tudor este antrenor de Superliga Romaniei, nu de Serie A!

Naah, nu joaca Dybala. Cine sa creeze faze? El Sharawy? :)))

angheldavid15  •  06 Aprilie 2025, 19:58

O sa-i bata Roma fara probleme. Igor Tudor este antrenor de Superliga Romaniei, nu de Serie A!

Vezi toate comentariile (4)
Comentează