Articol de Alexandru Stanciu - Publicat joi, 25 ianuarie 2024 01:10 / Actualizat joi, 25 ianuarie 2024 01:15
Athletic Bilbao a eliminat-o pe Barcelona în sferturile de finală ale Cupei Regelui Spaniei după un meci spectaculos pe Estadio San Mames, încheiat cu scorul de 4-2 în prelungiri, după 2-2 în timpul regulamentar.
În semifinalele competiției Bilbao o va întâlni pe rivala Real Sociedad, care a trecut în sferturi de Celta Vigo, scor 2-1. În cealaltă semifinală, Mallorca o așteaptă pe învingătoarea dintre Atletico Madrid și Sevilla.
Final. Athletic Bilbao - Barcelona 4-2
- Au marcat: Guruzeta 1, Sancet 49, I. Williams 105+2, N. Williams 120+1/ Lewandowski 26, Yamal 32
Athletic Bilbao - Barcelona, echipele de start:
Athletic Bilbao (4-2-3-1): Agirrezabala - Lekue, Vivian, Paredes, Berchiche - Prados Diaz, Vesga - Ares, Sancet, N. Williams - Guruzeta
Antrenor: Ernesto Valverde
Barcelona (4-3-3): Pena - Kounde, Araujo, Christensen, Balde - De Jong, Gundogan, Pedri - Yamal, Lewandowski, Torres
Antrenor: Xavi
Gorka Guruzeta a deschis scorul pentru gazde în primul minut al jocului, după ce a profitat de o respingere greșită a defensivei și a trimis mingea în plasa porții apărate de Pena.
Robert Lewandowski a restabilit egalitatea în minutul 26 după un cadou din partea defensivei adverse. Lamine Yamal a adus-o pe Barcelona în avantaj 6 minute mai târziu după un șut fantastic din afara careului.
La doar 4 minute de la reluarea jocului, Oihan Sancet a restabilit egalitatea cu un gol marcat cu capul, după o centrare superbă a lui Nico Williams. Lamine Yamal a avut șansa de a aduce victoria Barcelonei în minutul 82, dar a trimis inexplicabil peste poartă după ce a driblat portarul advers. Prelungiri!
Inaki Williams a readus-o pe Athletic Bilbao în avantaj în minutul 105+2. Atacantul lui Bilbao a șutat în stâlpul din dreapta al porții, iar mingea i-a revenit cu noroc și a plasat mingea în plasa porții apărate de Pena.
Nico Williams a stabilit scorul final în minutul 120+1 cu un șut cu exteriorul superb și a adus calificarea echipei sale.
VIDEO: Transfer oficializat de Barcelona: „Tigrul” de 40 de milioane a venit să-i ia locul lui Lewandowski
Vezi și alte știri:
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!