Articol de GSP - Publicat sambata, 15 august 2020 08:33 / Actualizat sambata, 15 august 2020 08:49
Barcelona a fost învinsă de Bayern Munchen în sferturile Ligii Campionilor la un scor greu de crezut, 2-8, iar urmările încep să se vadă la nici măcar o zi de la eșec. Antrenorul Quique Setien (61 de ani) și directorul sportiv Eric Abidal (40) au bagajele făcute.
Eșecul usturător împotriva bavarezilor are consecințe drastice. Primele două nume importante ale căror demiteri vor deveni oficiale în curând sunt Quique Setien, antrenorul principal, și Eric Abidal, directorul sportiv al catalanilor.
Quique Setien părăsește Barcelona
Fabrizio Romano, jurnalist Sky Sports renumit pentru sursele sale de încredere din lumea fotbalului, a anunțat la câteva ore după fluierul de final al meciului că Barcelona a decis să îl demită pe Setien.
7 lunia rezistat Quique Setien la Barcelona. Spaniolul l-a înlocuit pe Ernesto Valverde în luna ianuarie a acestui an
Totodată, jurnalistul italian Gianluca Di Marzio a anunțat plecarea lui Eric Abidal, directorul sportiv al Barcelonei. Numit în această funcție în iulie 2018, francezul a rezistat puțin peste doi ani în funcția executivă de la clubul spaniol.
GALERIE FOTO. Imagini spectaculoase din Barcelona - Bayern 2-8
Alte știri despre Barcelona - Bayern:
Rușine ISTORICĂ pentru Barcelona! A 6-a oară în 4.440 de meciuri când pățește asta