Articol de GSP - Publicat luni, 11 aprilie 2022 08:19 / Actualizat luni, 11 aprilie 2022 09:10
FC Barcelona s-a impus cu mari emoții în deplasarea de la Levante, scor 3-2, într-un meci în care gazdele au beneficiat de 3 lovituri de la 11 metri.
După egalul din Europa League cu Frankfurt, Barcelona părea că va avea o misiune ușoară pe terenul celor de la Levante, echipă aflată pe penultimul loc în Spania.
Nu a fost cazul. Levante a pus presiune încă din primul minut pe „Ciudad de Valencia”, iar Barcelona nu a avut replică în prima repriză. Actul secund a debutat furibund. În minutul 50 Dani Alves l-a faultat în careu pe Son, iar Morales a transformat de la punctul cu var. 6 minute mai târziu, gazdele primeau încă un penalty.
De această dată, Eric Garcia a atins mingea cu mâna după un corner. Levante a schimbat executantul, Roger Marti executând. Acesta a fost ghicit de Ter Stegen, care a apărat. Din acest moment Barcelona s-a trezit. Aubameyang (59) după o centrare perfectă a lui Dembele și Pedri (63) au întors scorul pentru catalani.
Barcelona, salvată de Look de Jong
Levante a mai primut un penalty în minutul 83 după ce Clement Lenglet, abia intrat pe teren, l-a faultat pe Montero în careu. Molero a executat de această dată, marcând fără emoții.
Puștiul Gavi putea să o readucă pe Barcelona în avantaj în minutul 88, dar a ratat încredibil singur cu portarul. Totuși, catalanii aveau să plece cu cele 3 puncte. Rezerva Look de Jong a marcat spendit cu capul după o centrare a lui Jordi Alba în minutul 90+2, iar catalanii au urcat din nou pe locul secund în clasament.
Pentru Barcelona urmează acum returul din „sferturile” Europa League cu Frankfurt, joi, 14 aprilie.
VIDEO Rezumatul meciului Levante - Barcelona
Citește alte știri din fotbalul internațional:
![Avantaj City! Trupa lui Guardiola rămâne la mâna ei în lupta la titlu și după derby-ul spectaculos cu Liverpool](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/10042022/40d387f6-ab5d-45e6-9b47-2f0ff903d330.jpg?width=195&height=130)
![Barcelona și Real Madrid l-au refuzat pe Mircea Lucescu: „Noi am făcut demersuri”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/10042022/789f9f8f-726c-4d5e-95d9-75befad86373.jpg?width=195&height=130)
![Dan Petrescu, invidios pe rivali: „FCSB cumpără pe bandă rulantă toți jucătorii buni din România” » Ce a spus despre succesul de la PAOK](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/1bc86ff7-b490-40e6-acee-f428f4c14217.jpg?width=195&height=130)
![Noi reacții în scandalul Sinner » Medvedev, Wawrinka, Kyrgios și Kafelnikov atacă: „WADA e cea mai coruptă organizație! Poți ajunge la orice înțelegere vrei, chiar dacă ești vinovat”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/0098eb32-61c6-4686-bb69-cac80fd263da.jpg?width=195&height=130)
![Spaniolii scriu din nou despre transferul lui Andrei Rațiu la Barcelona » Cât vor să achite catalanii pentru el + Ce alte cluburi îl mai urmăresc](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/08022025/b3f3a977-9f16-4dec-bcbf-9bc76b76bfd9.jpg?width=195&height=130)
Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul