INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  UEFA

Bayern Munchen, mesaj împotriva Super Ligii Europei » Agnelli, înlocuit în conducerea UEFA

Karl-Heinz Rummenigge, președintele consiliului executiv de la Bayern
Karl-Heinz Rummenigge, președintele consiliului executiv de la Bayern

Articol de GSP - Publicat luni, 19 aprilie 2021 18:52 / Actualizat luni, 19 aprilie 2021 19:22

Karl-Heinz Rummenigge (65 de ani), președintele consiliului executiv de la Bayern, îl înlocuiește pe Andrea Agnelli (45), președintele lui Juventus, în funcția de șef al Comitetului Executiv al UEFA. 

UEFA i-a găsit înlocuitor lui Andrea Agnelli - care a demisionat pentru a deveni vicepreședintele Super Ligii Europei - pentru funcția de președinte al Comitetului Executiv. Karl-Heinz Rummenigge, reprezentantul celor de la Bayern Munchen, îi ia locul italianului. Semn important că Bayern se opune ideii Super Ligii, competiția înființată de 12 cluburi importante ale continentului european!

De altfel, Rummenigge s-a declarat încântat de schimbările pregătite de UEFA pentru Liga Campionilor, care vor fi adoptate începând din sezonul 2024/2025.

Karl-Heinz Rummenigge: „FC Bayern nu a participat la planificarea Super Ligii”

„FC Bayern nu a participat la planificarea unei Super Ligi. FC Bayern salută reformele din Liga Campionilor, suntem de părere că reprezintă pasul potrivit pentru dezvoltarea fotbalului european. Nu cred că Super Liga va rezolva problemele financiare cauzate cluburilor europene de către coronavirus. 

Mai degrabă, toate cluburile din Europa ar trebui să lucreze solidar pentru a se asigura că va exista o ajustare a costurilor, în special a salariilor jucătorilor și a comisioanelor pentru reprezentanții acestora”, a spus Rummenigge, citat de Kicker.

UEFA nu se oprește: a adoptat proiectul revoluționar al noii Ligi a Campionilor
LIGA CAMPIONILOR
UEFA nu se oprește: a adoptat proiectul revoluționar al noii Ligi a Campionilor

Tot astăzi, alte două cluburi importante din Europa, Borussia Dortmund și FC Porto, s-au opus aderării la Super Ligă. 

Agnelli este cea mai mare deziluzie din viața mea. Nu credeam să existe un om care să poată minți încontinuu, e cu adevărat incredibil. Am discutat cu Agnelli sâmbătă după-amiază și mi-a spus că nu e vorba decât despre zvonuri, că nu este nimic adevărat. Mi-a promis că dacă află ceva mă sună, apoi și-a închis telefonul. Evident că aviditatea atât de puternică poate să învingă toate valorile umane. 
- Aleksander Ceferin, președintele UEFA

Mai multe știri despre Super Liga Europei: 

E oficial » Super Liga Europei a fost lansată: Florentino Perez e președinte! Nu mai depind de campionatele interne, lipsesc Bayern și PSG

Primul fotbalist de top care contestă Super Liga Europei » Mesaj-manifest: „Gata cu visurile și iluziile fanilor! Nu cred în liga bogaților care fură ceea ce a creat poporul”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (1)
rocky5
rocky5  •  20 Aprilie 2021, 01:50

"Evident că aviditatea atât de puternică poate să învingă toate valorile umane." Deci Agneli a fugit cu ciolanul lui Ceferin? E senzațional ce război pentru bani incepe!:)))

Vezi toate comentariile (1)
Comentează