INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BUNDESLIGA

AVANCRONICA ETAPEI 34 Bayern vs VfB Stuttgart pentru locul 2. La retrogradare se iau deciziile finale!

Bayern și Stuttgart și-u împărțit victoriile în duelurile directe (3-0, 1-3) // foto: Guliver/gettyimages
Bayern și Stuttgart și-u împărțit victoriile în duelurile directe (3-0, 1-3) // foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat sambata, 18 mai 2024 12:00 / Actualizat sambata, 18 mai 2024 16:46

Bayern și VfB Stuttgart dau bătăliile finale pentru locul doi. Fosta campioană are 2 puncte avans. La baraj și la retrogradarea directă sunt implicate 4 echipe, Bochum, Mainz, Union Berlin și FC Koln, în condițiile în care Darmstadt e deja în 2.Bundesliga.

Programul etapei 34

Bundesliga se află în fața ultimei etape a sezonului. Tradițional, toate cele 9 meciuri ale rundei 34 se dispută sâmbătă, de la aceeași oră, 16:30, dar cu adevărat fierbinte se anunță în acest moment doar lupta pentru evitarea celei de-a doua poziții care duce direct în liga a 2-a, în condițiile în care Darmstadt e deja retrogradată.

Clasamentul la zi în Bundesliga

La vârf se mai dă doar ultima bătălie pentru titlul neoficial de vicecampioană. Bayern pare favorită în duelul de la distanță cu VfB Stuttgart, având 2 puncte avans, însă nimic nu e bătut în cuie. Fosta campioană are o deplasare dificilă, la Hoffenheim, în timp ce VfB primește vizita unei formații, Borussia Monchengladbach, care a dezamăgit în aces sezon.

Bayern merge la Hoffenheim fără Harry Kane

Ca și în meciul cu VfL Wolfsburg (2-0), din runda trecută, Bayern va trebui să se descurce și la Hoffenheim fără golgheterul Harry Kane. Autorul a 44 de goluri în 45 de partide, în toate competițiile din 20223 - 2024, atacantul englez are probleme și acum cu spatele, astfel că, pentru el, sezonul s-a încheiat după returul cu Real Madrid din semifinalele Ligii Campionilor (1-2).

Hoffenheim, 43 de puncte, e pe loc de Conference League, 7, iar o victorie consistentă cu Bayern ar putea-o propulsa pe o poziție mai sus, de Europa League, în caz că Eintracht (46p) ia bătaie acasă de la RB Leipzig. La fel de bine, Hoffe poate și pierde trenul de Europa dacă se împiedică și Freiburg, aflată la doar un punct în urmă (42p), profită.

Meci de 1 solist pentru VfB Stuttgart

În tur, mai precis în ianuarie, la Monchengladbach, Borussia a dispus de VfB Stuttgart cu 3-1. Dar situația s-a schimbat mult de atunci. Pentru șvabi, acest eșec a fost doar un accident, peste care au trecut rapid, în vreme ce „mânjii” au plonjat ulterior în mediocritate. Bilanțul general al întâlnirilor directe: 43 de victorii VfB Stuttgart, 30 de remize, 36 de victorii Monchengladbach.

FC Koln trebuie să câștige ca să aibă o șansă la baraj

„Țapii” din Koln, locul 17, 27 de puncte, mai pot spera doar la baraj. În cazul unei victorii cu Heidenheim și al unui eșec al lui Union Berlin (locul 16) în fața lui SC Freiburg, FC Koln și Union ar fi la egalitate de puncte: 30. Iar FC va ajunge la baraj doar dacă va avea golaveraj mai bun, care în prezent îi e favorabil lui Union (-29, respectiv -26).

Dacă diferența de goluri este aceeași, precum și numărul de goluri marcate, atunci Union s-ar impune la duelurile directe, după 2-0 la Berlin și 2-3 la Koln. Un eșec sau o remiză cu Heidenheim ar însemna pentru FC retrogradarea directă!

Cum poate Union să rămână în Bundesliga

Union Berlin, locul 16, de baraj, poate rămâne în Bundesliga dacă o bate pe Freiburg și, în același timp, Bochum pierde la Bremen sau Mainz la Wolfsburg. O remiză cu Freiburg îi garantează locul la baraj, iar în cazul unui eșec depinde de rezultatul partidei Heidenheim - FC Koln.

Lui Mainz îi ajunge o remiză la Wolfsburg pentru a rămâne în Bundesliga

FSV Mainz, locul 15, cu 32 de puncte, 2 mai mult decât Union (30p), are nevoie doar de-un egal în deplasarea de la Wolfsburg pentru a-și asigura prezența în Bundesliga și în sezonul viitor. Și dacă ar ajunge la egalitate de puncte cu berlinezii, are avantajul unui golaveraj net superior: - 14, față de -26. Ajunge la baraj doar dacă pierde la Wolfsburg, iar Union câștigă cu Freiburg.

Bochum are emoții doar în cazul unui eșec la Bremen

Minerii din Bochum, locul 14, cu 33 de puncte, sunt salvați dacă bat sau remizează la Bremen. Dacă pierd, pot ajunge la baraj dacă Mainz (32p) punctează la Wolfsburg și Union (30p) câștigă cu Freiburg.

VIDEO. GSP Live / Vlad Munteanu dezvăluie cum au fost Drăgușin și Stanciu la un pas să ajungă în Bundesliga

Mai puteți citi:

Incredibilă răsturnare: Xavi va fi dat afară de Barcelona, deși abia anunțase că vrea să continue! De la ce a plecat scandalul

Nebunie în Anglia » Leeds și-a distrus adversara și e la un meci de revenirea în Premier League

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează