INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BUNDESLIGA

Bayern începe cursa de recuperare a titlului, dar are o mare necunoscută! » Bayer Leverkusen și-a păstrat toți jucătorii

Leverkusen a câștigat 4 puncte din 6 posibile în meciurile cu Bayern din sezonul trecut / Foto: Imago
Leverkusen a câștigat 4 puncte din 6 posibile în meciurile cu Bayern din sezonul trecut / Foto: Imago

Articol de - Publicat vineri, 23 august 2024 12:50 / Actualizat vineri, 23 august 2024 12:50

Campioana Bayer Leverkusen dă startul sezonului 2024 - 2025, în deplasare, contra Borussiei Monchengladbach. Echipa lui Xabi Alonso pare pregătită să reziste asaltului lui Bayern, după ce a revenit în Supercupă, contra vicecampioanei VfB Stuttgart, și s-a impus la penalty-uri.

Programul complet al primei etape din Bundesliga

Pentru prima oară, din 2012, Bayern se găsește în postura neplăcută de a recupera un titlu care i-a stat vreme de 11 ani la rând în vitrină. Trofeul este cum la Leverkusen și campioana se gândește că i-ar prinde bine o „dublă”. Argumente are.

Bayer Leverkusen și-a păstrat toți jucătorii importanți cu care a câștigat titlul sezonul trecut

Cel mai important, Xabi Alonso a reușit să păstreze toți jucătorii importanți din stagiunea trecută. Nici măcar Jonathan Tah, într-o vreme dat ca sigur la Bayern, n-a mai plecat. Și asta chiar poate fi văzută ca o primă victorie în fața gigantului din sud.

Pe de altă parte, în Supercupa Germaniei, contra vicecampioanei VfB Stuttgart, a arătat că nu și-a pierdut acea calitate decisivă în 2023 - 2024, în speță mentalitatea de învingătoare. Deși a jucat multă vreme în zece și a fost condusă cu 2-1, a reușit să egaleze în minutul 88, 2-2, pentru ca apoi să-și adjudece trofeul la penalty-uri.

Vincent Kompany e marea necunoscută la Bayern

Bayern? Poate părea surprinzător, dar majoritatea specialiștilor germani n-o văd trecând linia de sosire înaintea lui Bayer Leverkusen. Pe bancă are un antrenor nou, Vincent Kompany, fost mare internațional belgian, dar fără experiență pe banca unei echipe de top.

Altfel, și-a pierdut cel mai bun fundaș, Matthijs de Ligt, pe care l-a vândut lui Manchester United, iar campania de transferuri a fost „subțire” și deloc spectaculoasă: Michael Olise (Crystal Palace), Joao Palhinha (Fulham) și Hiroki Ito (VfB Stuttgart), care s-a și accidentat grav.

Borussia Dortmund l-a pierdut pe Jadon Sancho

În lupta la titlu va conta cu siguranță și Borussia Dortmund. Galben-negrii au schimbat la rându-le antrenorul, preferând un fost jucător, fără cine știe ce experiență pe bancă, Nuri Sahin, în locul lui Edin Terzic.

Pe piața transferurilor, vicecampioana Europei s-a „înfruptat” de la adversarele din Bundesliga. De la VfB Stutgart i-a luat pe golgheterul Serhou Guirassy și pe fundașul Waldemar Anton, pe Hoffenheim a deposedat-o tot de un om de gol, în persoana lui Maximilian Beier. A pierdut, în schimb, un jucător decisiv stagiunea trecută: Jadon Sancho, întors la Manchester United.

RB Leipzig? S-a numărat printre favorite și sezonul trecut, după ce a bătut-o pe Bayern în Supercupa Germaniei. Dar linia de sosire a trecut-o la 25 de puncte distanță de campioana Bayer Leverkusen. Rămâne o echipă imprevizibilă, o nucă tare, capabilă oricând să producă surprize.

Principalele favorite la titlu

Leverkusen: Hradecky - Tapsoba, Tah, Hincapie - Frimpong, G. Xhaka, Andrich, Grimaldo - Hofmann, Boniface, Wirtz
Antrenor: Xabi Alonso

Bayern: Neuer - Laimer, M.-J. Kim, Upamecano, Guerreiro - Kimmich, Pavlovic - Gnabry, T. Müller, Musiala - Kane
Antrenor: Vincent Kompany (nou)

Dortmund: Kobel - ANTON, Süle, N. Schlotterbeck - Ryerson, Can, P. GROSS, Gittens - Sabitzer, Brandt - Adeyemi
Antrenor: Nuri Șahin

Bundesliga se vede la Prima Sport și la Digisport

Ca și sezonul trecut, Bundesliga va fi transmisă de Prima Sport și de Digi Sport. Meciul inaugural al ediției 2024 - 2025, Monchengladbach - Leverkusen, de vineri, poate fi văzut pe Prima Sport 3 și pe Digi Sport 3, cu începere de la 21:30. Duminică, Wolfsburg - Bayern se transmite pe Prima Sport 3 și Digi Sport 3.

527 de jucători,dintre care 51,7 la sută străini, activează la cele 18 cluburi din Bundesliga

130 de milioanede euro valorează cel mai bine cotat jucător din Bundesliga la ora actuală, în persoana lui Florian Wirtz, de la Bayer Leverkusen

4,41 miliardede euro este valoarea de piață totală a loturilor celor 18 formații care vor evolua în Bundesliga 2024 - 2025

Top 5 transferuri în Bundesliga, în această vară

Jucător

De la.../La...

Preț

Michael Olise

Palace/Bayern

53 milioane euro

Joao Palhinha

Fulham/Bayern

51 milioane euro

Maximilian Beier

Hoffenheim/Dortmund

28,5 milioane euro

Deniz Undav

Brighton/Stuttgart

26,7 milioane euro

Hiroki Ito

Stuttgart/Bayern

23,5 milioane euro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Primul chix pentru Rapid în mercato? „Sunt fericit aici, nu plec în altă parte”
Superliga
Primul chix pentru Rapid în mercato? „Sunt fericit aici, nu plec în altă parte”
Simona Halep a pierdut la dublu, în a treia zi a World Tennis League
Tenis
Simona Halep a pierdut la dublu, în a treia zi a World Tennis League

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează