Articol de GSP - Publicat joi, 03 iunie 2021 19:28 / Actualizat joi, 03 iunie 2021 19:39
Gigi Becali are concurență serioasă pentru transferul lui Bogdan Stancu (33 de ani). Atacantul este dorit de două formații de primă ligă din Turcia.
Contractul lui Bogdan Stancu la Genclerbirligi expiră la finalul lunii iunie. Gigi Becali l-a pus în fruntea listei de transferuri, dar „Motanul” ar putea rămâne în Superliga turcă. Altay și Giresunspor ar fi intrat pe fir și au înaintat oferte, conform Yurtspor.
Bogdan Stancu, dorit de Becali la FCSB
Gigi Becali este încrezător în privința mutării. Finanțatorul celor de la FCSB susține că mutarea depinde de alegerile pentru postul de președinte de la Genclerbirligi, care vor avea loc pe 15 iunie.
A zis că a jucat mult timp acolo și că a promis ceva. Dacă e ales unul dintre bașkani, rămâne. Dacă nu, pleacă. Pe data de 15 sunt alegerile. Nu depinde doar de asta. Dacă nu îi dă cât trebuie, 100% vine la voi. A zis că nici nu se gândește. Băiatul chiar a venit să se întâlnească cu mine. Mi-a zis că nu va juca la altă echipă din România. Doar la FCSB! Niciodată!
- Gigi Becali
Bogdan Stancu, transfer important în era Becali
Bogdan Stancu a fost primul mare transfer reușit de Gigi Becali. În 2011, atacantul era cumpărat de Galatasaray, în schimbul sumei de 5 milioane de euro. Din acel moment, „Motanul” a evoluat doar în Turcia, pentru Orduspor, Genclerbirligi și Bursaspor.
41 de goluriare Bogdan Stancu în tricoul celor de la FCSB