INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

FOTO Ce a pățit cel mai bun marcator spaniol din La Liga în timp ce își ridica premiul. Familia e în stare de șoc!

Articol de - Publicat miercuri, 13 noiembrie 2024 10:07 / Actualizat miercuri, 13 noiembrie 2024 11:13

Borja Mayoral (27 de ani), atacantul lui Getafe, a rămas fără vila sa luxoasă cu două etaje din capitala Spaniei, după un incendiu devastator, care a mistuit-o până la temelie. Din fericire, n-au existat victime, pentru că în casă nu erau decât cei doi câini ai familiei, ce au fost salvați de pompieri.

Momente de spaimă și groază trăite la începutul acestei săptămâni de unul dintre cei mai buni golgheteri ai sezonul trecut din campionatul de elită al Spaniei.

Locuința cu două etaje, aflată în apropiere de La Finca, un cartier exclusivist din Pozuelo de Alarcon (orășel bogat din vestul Madridului și al doilea cu cel mai mare venit pe cap de locuitor din Spania, după Girona), a fost distrusă de flăcări, pompierii chemați nemaiputând salva nimic!

+6 FOTO

Borja Mayoral a reușit 15 goluri în LaLiga ediția 2023-2024

Luni spre seară, atacantul (însoțit de logodnica sa) a răspuns invitației celor de la Marca pentru a primi „Trofeul Zarra", premiu acordat celui mai bun marcator spaniol al sezonului trecut.

Grație celor 15 goluri reușite în 2023-2024 (și acordat și lui Alvaro Morata, acum la AC Milan), în acest timp reședința acestuia luând foc, din cauza unui scurtcircuit la instalația electrică.

În zona exclusivistă respectivă mai locuiesc mulți jucători de la Real Madrid, cum ar fi și Kyilian Mbappe (atunci când nu stă la megavila din Alcobendas), fostul portar Iker Casillas și antrenorul celor de la Atletico, Diego Simeone.

16goluri în 31 de selecții la reprezentativa de tineret a Spaniei are Borja Mayoral între 2015 și 2019, evoluând în martie 2019 și într-un amical contra României (1-0)

Borja Mayoral: „Familia este bine. A fost doar o sperietură”

Așa cum a scris presa iberică, incendiul a izbucnit într-una dintre camerele de la etaj și s-a extins imediat la acoperiș. Pompierii și poliția au ajuns de urgență la fața locului, unde s-au luptat zadarnic cu vâlvătaia teribilă!

Ce a pățit cel mai bun marcator spaniol din La Liga în timp ce își ridica premiul. Familia e în stare de șoc!
Borja Mayoral a fost vândut în vara lui 2022 de Real Madrid pentru 10 milioane de euro lui Getafe / Foto: Imago

33de goluri în 92 de meciuri a reușit Borja Mayoral în tricoul lui Getafe. În campionatul trecut, spaniolul s-a clasat pe locul al optulea în topul marcatorilor, câștigat de Artem Dvbyk (Girona, 25 de goluri). Borja a fost la egalitate cu Alvaro Morata

Borja Mayoral a ținut să-și liniștească rudele, prietenii și fanii de pe rețelele sociale. „Din fericire, eu și familia suntem bine și totul s-a dovedit a fi numai o sperietură. Vă mulțumesc foarte mult pentru mesajele voastre!", a scris jucătorul pe contul său de Instagram

Ce a pățit cel mai bun marcator spaniol din La Liga în timp ce își ridica premiul. Familia e în stare de șoc!
Borja Mayoral (în duel cu Pau Cubarsi, în meciul contra Barcelonei) are un singur în 126 de minute jucate în acest sezon la Getafe / Foto: Imago

Iubita lui Mayoral: „Sunteți niște eroi și vă mulțumim!”

Și iubita acestuia, Flavia Natalini, a publicat două povești pe profilul de Instagram. „Sunteți atât de mulți care ne întrebați ce s-a întâmplat. Ne aflăm în stare de șoc, dar suntem cu toții bine și acesta e cel mai important lucru.

Vă mulțumim tuturor foarte mult că sunteți alături de noi", este mesajul postat, completat de o fotografie care arată o parte complet carbonizată a casei.

Logodnica fotbalistului crescut de Real Madrid a pus și o poză a uneia dintre cele două echipe de pompieri: „Ce aș putea zice despre voi? Sunteți niște eroi! Vă mulțumim". În casă se aflau cei doi câini ai cuplului, care au fost scoși din flăcări de salvatori.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează