INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

BREAKING NEWS Primele consecințe după ce Italia a ratat Mondialul din Rusia! Președintele federației a demisionat

Foto: Guliver/GettyImages
Foto: Guliver/GettyImages

Articol de GSP - Publicat luni, 20 noiembrie 2017 14:55

Carlo Tavecchio, președintele Federației Italiene de Fotbal, și-a prezentat demisia, după ce naționala Italiei a ratat calificarea la Campionatul Mondial din Rusia, de anul viitor.

"Îmi pare rău. Plec pentru că am pierdut, le cer scuze tuturor italienilor. Am eșuat, așa că voi pleca acasă. Ambițiile și dezbinarea politică ne-au împiedicat să înfruntăm motivele care au dus la rezultatul echipei naționale", a spus Tavecchio înainte de a-și înainta demisia.

Decizia a fost făcută publică în cadrul unei întâlniri a Consiliul General care a avut loc luni la Roma, iar în zilele următoare vor fi anunțate detalii referitoare la posibilii înlocuitori ai lui Tavecchio.

Tavecchio se afla în fruntea Federației Italiene din august 2014, iar în luna martie a acestui an fusese ales pentru un al doilea mandat la conducerea fotbalului italian.

60 de anitrecuseră de la ultima calificarea ratată a Italiei la un Mondial, cel din 1958, când a fost eliminată de Irlanda de Nord

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dan Petrescu, invidios pe rivali: „FCSB cumpără pe bandă rulantă toți jucătorii buni din România” » Ce a spus despre succesul de la PAOK
Superliga
Dan Petrescu, invidios pe rivali: „FCSB cumpără pe bandă rulantă toți jucătorii buni din România” » Ce a spus despre succesul de la PAOK
Noi reacții în scandalul Sinner » Medvedev, Wawrinka, Kyrgios și Kafelnikov atacă: „WADA e cea mai coruptă organizație! Poți ajunge la orice înțelegere vrei, chiar dacă ești vinovat”
Tenis
Noi reacții în scandalul Sinner » Medvedev, Wawrinka, Kyrgios și Kafelnikov atacă: „WADA e cea mai coruptă organizație! Poți ajunge la orice înțelegere vrei, chiar dacă ești vinovat”
Spaniolii scriu din nou despre transferul lui Andrei Rațiu la Barcelona » Cât vor să achite catalanii pentru el + Ce alte cluburi îl mai urmăresc
Stranieri
Spaniolii scriu din nou despre transferul lui Andrei Rațiu la Barcelona » Cât vor să achite catalanii pentru el + Ce alte cluburi îl mai urmăresc

Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul

ULUITOR: A jucat în două finale de Liga Campionilor și acum va evolua pentru Adunații Copăceni! » Cum a ajuns în campionatul județean din Giurgiu


Comentarii (8)
thirteen
thirteen  •  20 Noiembrie 2017, 21:50

Noi suntem romani!!!! de aproape 30 de ani nu a demisiont nimeni,nici din fotbal nici din politica,ministere....toti sunt lipiti de scaun odata ajunsi

10206088110775210
Enver Hoxha  •  20 Noiembrie 2017, 19:18

Bun, și ce ați vrea, să plece Burlică? E salvatorul tânăr și eroic al federației, cioloșul fotbalului românesc, revoluționarul anticomunist al peluzelor, nu un macaronar oarecare.

ungurul_vesel
ungurul_vesel  •  20 Noiembrie 2017, 18:14
Postat de simonhalep pe 20 Noiembrie 2017, 16:18

ce fraier! burleanu e mai zmecher, a zis că e vina lui daum, nu a lui. el e perfect, nu a mâncat usturoi, *** ***. la români nu există instituția demisiei de onoare. *** ***!

Din poza se vede clar cata onoare ai.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează