Articol de Emanoil Ursache - Publicat duminica, 21 ianuarie 2024 15:56 / Actualizat duminica, 21 ianuarie 2024 16:03
Adrian Mazilu (18 ani) urmează să fie împrumutat de către Brighton la Vitesse Arnhem, ocupanta locului 17 din Eredivisie, prima ligă de fotbal din Olanda.
Împrumutul lui Mazilu va fi valabil până în vara anului curent, cu opțiune ulterioară de prelungire, potrivit presei din „Țara Lalelelor”.
Nivel intermediar pentru Adrian Mazilu
„În căutarea unei întăriri pentru atac, Vitesse s-a oprit la un român. Clubul din Arnhem vrea să-l ia împrumut pe Adrian Mazilu”, anunţă jurnaliștii olandezi de la gelderlander.nl.
Mutarea are șanse mari de reușită, deoarece conducerea clubului Vitesse Arnhem se află în relații foarte bune cu omologii de la Brighton. Polonezul Kacper Kozlowski (20 de ani) a fost împrumutat de olandezi de la englezi pentru două sezoane, iar mijlocașul central a oferit 3 pase de gol în 16 meciuri din Eredivisie pentru Vitesse.
Antrenorul Roberto De Zerbi apreciază că Adrian Mazilu are nevoie de un pas la un nivel intermediar pentru a fi pregătit să facă față meciurilor din Premier League.
2.500.000de euro este cota de piaţă a lui Adrian Mazilu, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt
Adrian Mazilu, adus de Brighton ca un jucător de perspectivă
Formația engleză Brighton a anunțat, oficial, în urmă cu 6 luni transferul lui Adrian Mazilu (extremă dreapta, 18 ani), de la campioana en-titre a României, Farul Constanța.
Trupa care a încheiat pe locul 6 sezonul trecut de Premier League, aflată pe 8 în prezent, a precizat încă de atunci că Adrian Mazilu se va alătura „pescărușilor” în ianuarie 2024.
Directorul tehnic al lui Brighton, David Weir, declarase pentru site-ul oficial al celor de la Brighton: „Adrian este un jucător pe care îl urmărim de ceva vreme și abia așteptăm ca el să se alăture echipei noastre anul viitor. Am ajuns la un acord cu cei de la Farul Constanța. Vom vedea cum va progresa până în luna ianuarie și apoi vom decide care vor fi următorii pași pe care acesta îi va urma”.
Farul Constanța a obținut 3 milioane de euro de la Brighton în schimbul transferului lui Adrian Mazilu.
Adrian Mazilu a devenit al patrulea jucător român din istoria lui Brighton, după Ștefan Iovan, Florin Andone și Tudor Băluță.
VIDEO Adrian Mazilu pleacă de la Farul după meciul cu Rapid: "Visul e să debutez în Premier League și să ajung la echipa națională"
Citește și:
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor