Articol de Alexandru Stanciu - Publicat vineri, 15 martie 2024 11:37 / Actualizat vineri, 15 martie 2024 11:55
Fanii lui Brighton au răspuns ironic ultrașilor Romei, după ce aceștia au afișat în tur un mesaj scandalos la adresa Reginei Angliei, Elisabeta a II-a, decedată în septembrie 2022, la vârsta de 96 de ani.
Suporterii Romei au afișat atunci un mesaj reprobabil: „The Queen gave blowjobs”(„Regina făcea sex oral”). Fanii britanici au rămas stupefiați de lipsa de respect a italienilor.
Fanii lui Brighton le-au răspuns romanilor: „Totti adoră pizza cu ananas”
Fanii lui Brighton le-au răspuns ironic romanilor după scandalul din meciul tur. Fanii „pescărușilor” au afișat mesajul „Totti adoră pizza cu ananas” la meciul din Marea Britanie.
Este cunoscut faptul că italienii, inventatorii pizzei, detestă oamenii care au adăugat ananasul în rețeta celebrului fel de mâncare.
Francesco Totti (47 de ani) este un jucător legendar al Romei, singurul club pentru care a evoluat în întreaga carieră. Campion mondial cu naționala Italiei în 2006, Totti a bifat 786 de meciuri pentru AS Roma, marcând 307 goluri.
Meciul retur s-a încheiat cu scorul de 1-0 în favoarea britanicilor, grație golului marcat de Danny Welbeck în minutul 31. Calificarea s-a decis încă din meciul tur, când italienii s-au impus cu scorul de 4-0.
Înaintea meciului tur, doi fani ai lui Brighton au fost înconjurați, răniți și jefuiți de hoți mascați la Roma
Suporterii lui Brighton au fost atacați de hoți mascați în centrul Romei înaintea meciului tur. Doi au ajuns la spital, răniți.
În cartierul Monti din centrul metropolei, doi fani britanici (în vârstă de 28 și 29 de ani) au fost înconjurați de șase-șapte indivizi mascați și înarmați cu arme albe, a susținut un purtător de cuvânt al poliției romane.
Amândoi au fost înjunghiați și au ajuns la spital. Din fericire, viața lor nu a fost pusă în pericol. Rănile de pe coapse sunt superficiale. Hoții italieni i-au furat unuia „centura" în care se aflau portmoneul și actele sale.