Articol de GSP - Publicat duminica, 06 februarie 2022 00:12 / Actualizat duminica, 06 februarie 2022 15:10
Camerunul a învins-o pe Burkina Faso în finala mică a Cupei Africii pe Națiuni. A fost 3-3 după 90 de minute, 5-3 la loviturile de departajare.
- Marea finală, dintre Senegal și Egipt, se joacă duminică, de la ora 21:00.
Camerunul pornea cu prima șansă în fața reprezentativei din Burkina Faso. Avantajul terenului propriu, fanii gălăgioși din tribune și lotul, aproape de două ori mai valoros, toate duceau spre o victorie a „leilor”. Pe teren, lucrurile au fost mult mai echilibrate.
Burkina Faso - Camerun, în finala pentru „bronz” la Cupa Africii pe Națiuni
Steeve Yago, fundașul lateral al celor de la Aris Salonic, a deschis scorul în minutul 24. A venit lansat, nemarcat, și a reluat sub bara transverală, din 5 metri.
Andre Onana, portarul camerunez aflat sub contract cu Ajax, a comis o o gafă copilărească. A încercat să prindă o centrare din flancul drept, dar și-a trimis mingea în propria poartă. Onana devine primul goalkeeper care marchează în propria poartă la Cupa Africii.
Imediat după reluare, în minutul 48, Djibril Ouattara, atacant la Safi, în Maroc, a punctat cu o lovitură de cap, din plojon.
Gazdele au pus stâpânire pe joc, iar în minutul 72 au redus din diferență. Stephane Bahoken, vârful lui Angers, a îndeplinit o formalitate, din interiorul careului mic. Finalul i-a aparținut lui Vincent Aboubakar.
Atacantul în vârstă de 32 de ani a înscris în minutul 85, iar în minutul 88 a egalat, la o fază confuză. Farid Ouedraogo, portarul celor din Burkina Faso, a ieșit hazardat, s-a izbit de un coleg, și i-a pus mingea pe tavă lui Aboubakar. Farid a fost scos pe targă de pe teren, din cauza loviturii suferite în momentul impactului cu gazonul.
Dacă în semifinala contra Egiptului, camerunezii au irosit 3 din 4 lovituri de pedeapsă, astăzi au fost impecabili. Din tabăra adversă a ratat Ibrahim Toure.
Camerun, națională cu istoric în Liga 1
Camerunul a fost naționala de la Cupa Africii cu cele mai puternice legături în fotbal românesc. Selecționerul Toni Conceicao a pregătit CFR Cluj în trecut, Collins Fai a evoluat la Dinamo, iar Michael Ngadeu a îmbrăcat tricoul lui FC Botoșani.
8 prezențepe podium are Camerunul la Cupa Africii pe Națiuni. A câștigat trofeul de 5 ori
Citește și alte știri din fotbalul mondial:
Răsturnare incredibilă în Inter - Milan! Giroud rezolvă meciul în 3 minute
VIDEO Știm prima semifinală de la Campionatul Mondial al Cluburilor! Săptămână de vis pentru Egipt