Articol de Vlad Roșu - Publicat joi, 02 martie 2023 14:49 / Actualizat joi, 02 martie 2023 15:15
Răzvan Burleanu (38 de ani), președintele Federației Române de Fotbal, a reacționat, după ce a fost surprins stând în primul rând la gala „The Best”, organizată luni seară, la Paris.
Oficialul FRF a spus că își dorește ca, în 5-10 ani, pe scena unei asemenea gale să fie prezent cel puțin un jucător român. De asemenea, Răzvan Burleanu a menționat că acest eveniment a reprezentat pentru el „o sursă de motivare suplimentară”.
Răzvan Burleanu, președintele FRF, după ce a fost surprins stând în primul rând la gala „The Best”: „Pentru mine a fost o sursă de motivare suplimentară”
„Pentru mine a fost o sursă de motivare suplimentară prezența acolo. În sensul în care, când participi la un asemenea eveniment, trebuie să pleci de acolo cu această motivație. Aș vrea să transpunem asta în ceea ce facem la nivelul FRF, în depunerea unui efort și mai mare în ceea ce privește implementarea strategiei tehnice. Din 2021, avem un asemenea document, care sintetizează foarte bine toate acțiunile noastre.
Ne dorim ca, peste 5 sau 10 ani, pe o asemenea scenă, când are loc o asemenea ceremonie, să avem cel puțin un jucător român. Eu chiar cred acest lucru, pentru că obiectivele înalte sunt cele care te ajută permanent în viață și în activitatea dintr-un întreg ecosistem pe care dorești să-l influențezi. Dorința aceasta vreau să ne ghideze toate acțiunile.
Fără obiective înalte, care presupun ca întreg ecosistemul fotbalistic din România să contribuie la formarea unor jucători români adaptați fotbalului european, nu am putea să mai vorbim de înaltă performanță. Obiectivul pe care îl avem noi astăzi, ca federație, împreună cu cluburile, prin dialogul deschis cu cele mai importante academii de fotbal din România, este să pregătim fotbaliști adaptați fotbalului european de cel mai înalt nivel.
În momentul în care vom putea să producem un asemenea profil de jucători, cu siguranță și rezultatele cluburilor în competițiile europene vor fi mai bune, cu siguranță rezultatele financiare ale cluburilor vor fi mai bune.
Și, bineînțeles, rezultatele echipelor naționale vor performa și ele, în mod automat. După care, cu cât vom crește numărul jucătorilor români, care să joace în Europa la cel mai înalt nivel, ne vom îndrepta spre acest obiectiv, care poate fi realizabil, să avem un jucător român pe o asemenea scenă, în primul «11» la nivel mondial", a declarat Răzvan Burleanu, potrivit Sport.ro.
Răzvan Burleanu, președintele FRF, surprins lângă Nasser Al-Khelaifi, președintele lui PSG, la gala „The Best FIFA Awards”
Răzvan Burleanu a fost mereu în prim-plan de la gala „The Best FIFA Awards”. Șeful fotbalului românesc a fost surprins stând lângă Nasser Al-Khelaifi (49 de ani), președintele campioanei Franței, PSG, și al European Club Association (n.r. - Asociația Cluburilor Europene).
În dreapta lui Nasser Al-Khelaifi a stat Amaju Pinnick, fost președinte al Federației nigeriene în perioada octombrie 2014 - octombrie 2022.
Nici el nu are în spate o carieră de fotbalist, exact ca-n cazul lui Burleanu. A fost, de asemenea, prim-vicepreședinte al FIFA pe zona Confederației Africane.
Pe rândul din spate se mai aflau Emilio Butragueno (59 de ani), președintele campioanei Spaniei, Real Madrid, și Pierluigi Collina (63 de ani), șeful arbitrilor din cadrul FIFA.
VIDEO. Burleanu, despre baza de pregătire pe care o deține în județul Bacău
Citește și:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”