INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

Care este campionatul din elita Europei cu cei mai mulți antrenori schimbați în acest sezon? Două echipe au ajuns la al treilea, iar una la al patrulea!

Maurizo Sarri este cel mai cunoscut antrenor plecat în acest sezon din Serie A / Foto: Imago
Maurizo Sarri este cel mai cunoscut antrenor plecat în acest sezon din Serie A / Foto: Imago

Articol de - Publicat vineri, 29 martie 2024 16:45 / Actualizat vineri, 29 martie 2024 17:43

Serie A e o devoratoare de antrenori în acest sezon. Prima ligă italiană conduce Top 5 Europa la capitolul tehnicienilor demiși ori ce au renunțat ei, cu nu mai puțin de 14, schimbările afectând 8 cluburi. Salernitana au ajuns la al patrulea nume, iar Napoli și Empoli, la al treilea în 30 de etape. Tudor și Colantuono sunt ultimii veniți.

Președinții de cluburi din Italia au cea mai puțină răbdare cu antrenorii pe care îi plătesc în Top 5 campionate ale Europei. Serie A a ajuns, după pauza rezervată meciurilor interțări, la 14 schimbări de bancă tehnică, incluzându-i aici și pe cei ce au asigurat doar interimatul.

Mărturia incredibilă a lui Acerbi: „M-am temut mai mult când am primit amenințări în cazul Juan Jesus decât atunci când aveam cancer!”
ITALIA
Mărturia incredibilă a lui Acerbi: „M-am temut mai mult când am primit amenințări în cazul Juan Jesus decât atunci când aveam cancer!”

Sunt opt cluburi ce nu mai au același antrenor ca în debutul sezonului, iar două dintre acestea au al treilea nume și unu pe al patrulea în 30 de etape! E vorba despre Salernitana, Napoli și Empoli, ce au vrut să redreseze situația prin despărțirea de cei neperformanți.

Nu s-a mai întâmplat ca o campioană să aibă trei antrenori în același sezon!

Primul concediat a fost Paolo Zanetti, plecat de la Empoli pe 19 septembrie 2023. Succesor i-a fost Aurelio Andreazzoli, care, la rândul lui, a fost îndepărtat pe 15 ianuarie 2024 și substituit cu Davide Nicola. Nici Aurelio De Laurentiis nu l-a păsuit mult pe Rudi Garcia, demis pe 14 noiembrie, la campioana Italiei revenind Walter Mazzarri.

Șocul n-a provocat rezultatele dorite și Napoli a mai tras un loz, prin numirea lui Francesco Calzona, selecționerul Slovaciei, adversara "tricolorilor" la Euro 2024. Al treilea club, Salernitana, a exagerat și a mers de la Paulo Sousa (demis pe 10 octombrie 2023), Filippo Inzaghi (11 februarie 2024), Fabio Liverani (19 martie 2024) și până la Stefano Colantuono (19 martie 2024).

Doi interimari la Sassuolo și Lecce: Martusciello și Bigica

Lista formațiilor care nu mai au pe banca tehnică pe antrenorul cu care au pornit în sezonul în curs se mai află cinci: Udinese, Roma, Sassuolo, Lecce și Lazio, ultima cu mențiunea că Giovanni Martusciello, fostul secund al lui Maurizio Sarri a asigurat trecerea la noul tehnician, Igor Tudor, produsă în recenta pauză din campionate. Udinese l-a pus pe liber pe Andrea Sottil (24 octombrie 2023) și l-a adus pe Gabriele Cioffi.

Roma a făcut rocada între Jose Mourinho și Daniele De Rossi (16 ianuarie 2024), Sassuolo l-a înlocuit pe Alessio Dionisi (25 februarie 2024) cu Davide Ballardini (și aici a asigurat interimatul Emiliano Bigica), iar la Lecce s-a operat ștafeta între Roberto D'Aversa și Luca Gotti (11 martie 2024).

13antrenori au fost demiși în LaLiga în acest sezon, locul al doilea după Serie A. Urmează Ligue 1 cu nouă, Bundesliga cu opt și Premier League cu 5. Doar Serie B întrece la tehnicieni înlocuiți pe Serie A, cu 17!

Citește și alte știri de fotbal internațional:

Dani Alves, amenințat pe stradă după ce miercuri a dat petrecerea de eliberare: „Dacă erai în Brazilia, te-ar fi ucis deja!”
SPANIA
Dani Alves, amenințat pe stradă după ce miercuri a dat petrecerea de eliberare: „Dacă erai în Brazilia, te-ar fi ucis deja!”
Dezastru lăsat de Arturo Vidal după transferul de la Flamengo. Ce daune are de plătit internaționalul chilian!
CHILE
Dezastru lăsat de Arturo Vidal după transferul de la Flamengo. Ce daune are de plătit internaționalul chilian!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează