INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

Procurorii din Spania cer aproape 5 ani de închisoare pentru Carlo Ancelotti! Italienii susțin că, de fapt, antrenorul ar avea de recuperat bani de la Fisc!

Carlo Ancelotti, antrenorul lui Real Madrid // foto: Guliver/gettyimages
Carlo Ancelotti, antrenorul lui Real Madrid // foto: Guliver/gettyimages

Articol de , - Publicat miercuri, 06 martie 2024 12:19 / Actualizat miercuri, 06 martie 2024 16:46

Parchetul din Madrid cere 4 ani și 9 luni de închisoare pentru Carlo Ancelotti (64 de ani), antrenorul lui Real Madrid, pe care-l acuză că a fraudat Fiscul cu puțin peste un milion de euro în 2014 și 2015. Clubul din capitala Spaniei nu este implicat în proces.

Carlo Ancelotti, aflat la al doilea mandat pe banca lui Real Madrid, înfruntă acuzații serioase. Parchetul din Madrid cere 4 ani și 9 luni de închisoare pentru reputatul tehnician italian, pe care-l acuză că a fraudat Trezoreria cu 1.062.079 euro în anii fiscali 2014 și 2015, în primul lui mandat pe banca blanca.

Procurorii susțin că deși Ancelotti a avut statutul de rezident al Spaniei, domiciliat în Madrid, el a trecut în declarațiile de venit doar remunerația primită pentru prestațiile de la Real Madrid, nu și câștigurile de pe urma gestionării drepturilor de imagine (deținute în părți egale cu clubul), pe care le transferase către două companii off-shore.

Mărturia șocantă a unui fost mare fotbalist dependent de alcool: „Înainte eram un bețiv fericit, acum sunt un bețiv trist!”
ANGLIA
Mărturia șocantă a unui fost mare fotbalist dependent de alcool: „Înainte eram un bețiv fericit, acum sunt un bețiv trist!”

Procurorii din Spania cer aproape 5 ani de închisoare pentru Carlo Ancelotti

În raportul Parchetului, citat de MARCA, Ancelotti este acuzat că „pentru a evita taxarea venitului din drepturile de imagine”, primit atât de la Real Madrid, cât și de la alte firme pentru diferite evenimente, italianul „a apelat la o rețea complexă și neclară de trusturi și companii desemnate să-i colecteze veniturile”.

Conform acuzațiilor, Ancelotti ar fi „căutat opacitate în fața Fiscului și să ascundă beneficiarul real al veniturilor din drepturile de imagine, astfel încât nici el, nici respectivele companii să nu plătească taxe pentru sumele mari primite în Spania sau în afara țării noastre”.

În 2014, veniturile lui Ancelotti de pe urma drepturilor de imagine au fost de 1.249.590 euro. În 2015, de 2.959.768 euro, fără ca Ancelotti sau cele două entități cărora le-a „cedat” drepturile să plătească taxele aferente. Pe deasupra, anchetatorii au descoperit că Ancelotti nu a trecut în declarații două proprietăți pe care le deține în afara granițelor Spaniei.

Ca atare, procurorii au calculat că Ancelotti ar fi prejudiciat statul cu 386.361 euro în 2014 și 675.718 euro în anul fiscal 2015.

Gazzetta dello Sport: Ancelotti are de primit 1,2 milioane!

Presa italiană are însă o cu totul altă versiune asupra acestui caz. Potrivit Gazzettei dello Sport, „solicitarea procurorului general se referă la un recurs al Fiscului, după ce, în iulie anul trecut, un judecător i-a dat dreptate tehnicianului în privința acuzațiilor care i se aduc. Ancelotti este acuzat de două infracțiuni fiscale, câte una pentru fiecare sezon petrecut pe banca tehnică a lui Real în primul mandat.

Carlo s-a apărat și pierdut procesul pentru 2014 și l-a câștigat pentru 2015. El a plătit ceea ce datorează, pentru ambii ani, și, întrucât pe 12 iulie 2023, judecătorul însărcinat cu cazul i-a dat dreptate în cele din urmă pentru 2015, antrenorul are dreptul la o rambursare de peste 1,2 milioane de euro. A

Autoritățile fiscale spaniole au făcut apel, iar cererea din această dimineață este rezultatul acestor noi proceduri. Statul nu vrea să returneze ceea ce a plătit Ancelotti, iar procurorii insistă să îl găsească vinovat de fraudă fiscală și pentru 2015, susținând că Ancelotti avea încă rezidență fiscală în Spania. Lucru contestat de tehnicianul madrilen, ceea ce l-a convins și pe judecător.

Match Quiz Rapid - FCSB

Te pricepi la Superligă? Plasează gratuit predicțiile tale pe derby-ul Rapid - FCSB și câștigă premiile puse în joc!

Mai multe știri din fotbalul internațional:

Kane l-a dat de gol pe Carragher și a produs hohote de râs în studio: „Scuze, dar nu pot minți la televiziunea națională!”
BAYERN - LAZIO 3-0
Kane l-a dat de gol pe Carragher și a produs hohote de râs în studio: „Scuze, dar nu pot minți la televiziunea națională!”
Fugarul olandez » Pentru ce l-a arestat poliția din Dubai pe atacantul căutat pentru două condamnări!
ȚĂRILE DE JOS
Fugarul olandez » Pentru ce l-a arestat poliția din Dubai pe atacantul căutat pentru două condamnări!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Nationala
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”
Nationala
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (4)
elgabri
elgabri  •  06 Martie 2024, 23:02

Nu e adevarat eu l am vazut pe banca chiar acum ;)))

brera30
brera30  •  06 Martie 2024, 13:44

Doar pentru atat? La noi se fura cu miliardele ....

Stelian66
Stelian66  •  06 Martie 2024, 13:43

Procurorii au calculat ? Penibil . Fiscul face calculele .

Vezi toate comentariile (4)
Comentează