Articol de Adrian Jitea - Publicat joi, 20 iulie 2023 21:41 / Actualizat joi, 20 iulie 2023 21:48
Fabrizio Romano, cea mai credibilă voce din perioada de mercato, petrece zeci de ore săptămânal pe telefon. Recordul a fost stabilit pe 5 iulie, când a petrecut 17 ore și 37 de minute cu dispozitivul în mână.
Fabrizio Romano este un adevărat guru al transferurilor. Dacă italianul zice că o mutare se face, în 99,9% din cazuri așa este.
Romano știe să exploateze foarte bine rețelele de socializare și și-a creat un adevărat brand, chiar dacă spune că nu îi place termenul și nu asta caută, ci doar conexiuni reale și relații de prietenie, în lumea fotbalului și în afara ei.
Cât timp petrece Fabrizio Romano în fața telefonului
Celebritatea vine și cu sacrificii. Fabrizio petrece o mulțime de timp pe telefon, în căutarea și așteptarea exclusivităților.
O captură de ecran scăpată pe internet i-a lăsat mască pe urmăritori. Zilnic petrece peste 10 ore pe telefon, recordul verii fiind atins pe 5 iulie, nu mai puțin de 17 ore și 37 de minute
Cum a devenit Romano „GOAT” în transferuri?
Podcastul 433 l-a intervievat pe ziaristul italian, iar în continuare puteți citi cele mai interesante detalii despre munca sa și despre cum a ajuns în acest punct.
„Cel mai bun moment pentru mine este când am informații despre un transfer, un breaking news. E ca atunci când înscrii în finala Ligii Campionilor! Oamenii reacționează, sunt încântați, iar eu ador asta. Când primesc informația și o împart cu alții e cel mai frumos moment.
E incredibil să ai puterea de a face oamenii fericiți în acest mod. Unii jurnaliști sunt atacați când se înșală, inclusiv eu, iar asta nu-mi place, pentru că ceilalți nu știu ce e în spate. Trebuie să muncești săptămâni întregi să-ți creezi relații, încredere, pentru o informație. Unii nu înțeleg”, povestea Romano.