Articol de Theodor Jumătate - Publicat marti, 10 mai 2022 13:26 / Actualizat marti, 10 mai 2022 13:45
Jody Lukoki ar fi fost bătut la o petrecere de familie, ar fi ajuns spital, i s-a amputat un picior, a intrat în comă și a murit. Fostul coleg al lui Moți, Keșeru și Dragoș Grigore la Ludogoreț avea 29 de ani.
Fotbalistul cu dublă cetățenie olandeză și congoleză, care a jucat cinci ani cu Moți și Keșeru (2015-2020) și doi alături de Dragoș Grigore la Ludogoreț, s-a stins din viață luni, 9 mai.
Jody Lukoki, internat cu dureri mari la cap și genunchi
Inițial, nu s-a știut nimic despre cauza decesului. Era însă o moarte suspectă, pentru că atacantul ce își începuse cariera la Ajax, evoluând ultima oară la Twente, nu suferea de o maladie incurabilă. Și nici nu pierise într-un accident rutier. De aceea, vestea dispariției sale, la doar 29 ani, a șocat Țările de Jos. Astăzi, două jurnale batave, De Telegraaf și Algemeen Dagblad, fac dezvăluri uluitoare.
Totul ar fi plecat de la o petrecere de familie. O simplă discuție s-ar fi transformat într-o încăierare între rude. Jody ar fi primit lovituri dure, fiind internat de urgență la spital, cu „dureri extrem de mari la cap și genunchi.”
Jody Lukoki, condamnat pentru violență domestică
Starea de sănătate s-a deteriorat însă foarte repede. Încercând să-i salveze viața, medicii i-au amputat un picior, din cauza unei infecții la genunchi. I s-a indus coma artificială, dar a făcut stop cardiac și a murit, luni dimineață, la spital.
Lukoki nu mai juca din februarie, când Twente l-a concediat, după ce fusese condamnat la două săptămâni de închisoare cu suspendare pentru violență domestică.
Citește și alte știri din fotbalul internațional:
Suma colosală din spatele transferului » Cât costă afacerea Haaland la Manchester City
Neymar caută revanșa pentru ratarea Ligii Campionilor: „Mi-aș da viața pentru titlul mondial!”
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!