INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  FRANȚA

Probleme cu mafioții pentru Gennaro Gattuso! Ce taxă de protecție a fost obligat să achite antrenorul italian

Fostul mare fotbalist italian Gennaro Gattuso este la a doua experiență de antrenor în străinătate // Foto: Imago
Fostul mare fotbalist italian Gennaro Gattuso este la a doua experiență de antrenor în străinătate // Foto: Imago

Articol de - Publicat sambata, 03 februarie 2024 13:19 / Actualizat sambata, 03 februarie 2024 14:01

Gennaro Gattuso (46 de ani) a fost șantajat de două persoane și constrâns să plătească 3.000 de euro, în două tranșe, după ce două mașini ale surorii tehnicianului lui Marseille au fost incendiate de infractori aparținând de 'ndrangheta. Procurorii au interceptat convorbiri telefonice cu ajutorul cărora au ajuns la cei doi mafioți.

Gennaro Gattuso nu are doar probleme fotbalistice în Franța, în încercarea de a o duce cât mai sus pe Marseille, ci și în afara gazonului, în Italia natală. 

Revoluție în mercato. FIFA vrea să inventeze un algoritm pentru calculul sumelor de transfer!
FIFA
Revoluție în mercato. FIFA vrea să inventeze un algoritm pentru calculul sumelor de transfer!

Gazzetta dello Sport a aflat că familia fostului campion mondial a ajuns să fie supusă unui șantaj de către doi mafioți aparținând filierei 'ndrangheta. Potrivit cotidianului roz, mâna dreaptă a antrenorului lui OM a trebuit să plătească, în numele familiei Gattuso, o taxă de protecție. 

Este vorba despre o sumă de 3.000 de euro, în două tranșe, achitată de Salvatore Pipieri! Numele acestuia și al surorii lui Rino, Ida Elvira, au apărut în convorbirile telefonice interceptate de procurorul Chiara Esposito și așa au ajuns anchetatorii să facă legătura cu cei din crima organizată.

Infractorii voiau să pună mâna pe 80.000 de euro!

Procurorii au descoperit că șantajul a început de la panourile fotovoltaice pe care Gennaro Gattuso voia să și le monteze acasă și pentru care obținuse finanțare de la statul italian, în valoare de 80.000 de euro. 

Pe acești bani încercau să pună mâna Aldo Abbruzzese (51 de ani), element proeminent în cadrul celulei infracționale active în Corigliano Rossano, și marocanul Mustapha Hamil (43 de ani), rezident în Schiavonea. 

Ambii au fost arestați sub acuzația că au pretins ilegal și au extorcat familia fostului campion mondial din 2006. Mai mult, pe Ida Elvira au și amenințat-o cu moartea și au intimidat-o după ce i-au dat foc la două mașini, parcate chiar în fața casei, forțându-i familia să achite taxa de protecție!

Ida Gattuso: „Plătim și scăpăm de întreg calvarul!”

Ziarul Il Fatto Quotidiano a dezvăluit că firul anchetei a dus la o convorbire între sora lui Gennaro și o prietenă a acesteia în care apărea numele lui Aldo Abbruzzese, ca destinatar al plății realizate de Salvatore Pipieri către mafioți: „Povestea asta o poate rezolva doar fratele tău. Plătim și scăpăm odată de tot calvarul. Salvatore s-a dus în Calabria și poate că de-acum nu ni se va mai întâmpla nimic". 

20de meciuri are Gennaro Gattuso la activ ca antrenor al lui Marseille, cu care a semnat contract până pe 30 iunie. În ultimii șapte ani le-a pregătit pe Milan, Napoli și Valencia

Primul episod al incendierii mașinii a avut loc în octombrie trecut, când Opelul Adam al Idei a fost cuprins de flăcări, riscând ca focul să se extindă la casele din jur dacă nu interveanu repede pompierii.

Citește și alte știri de fotbal internațional:

Pușcaș, sub nota de trecere, Nedelcearu, de nedepășit! Ce scriu ziarele italiene despre cei doi „tricolori”
ITALIA 2
Pușcaș, sub nota de trecere, Nedelcearu, de nedepășit! Ce scriu ziarele italiene despre cei doi „tricolori”
Au reacționat imediat: 4 cluburi îl acuză pe Joan Laporta că minte!
REACȚIE
Au reacționat imediat: 4 cluburi îl acuză pe Joan Laporta că minte!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (6)
rav410wrc
rav410wrc  •  03 Februarie 2024, 15:17
Postat de cpt.ahab pe 03 Februarie 2024, 14:39

Sunt elevi la Școala de Mafioți și fac practică. Urmează să-i aducă în România la instituțiile statului, să învețe ce înseamnă să fii mafiot cu experiență.

Dc vor si masteratu', la CJ Prahova !! :))))

Catalin1987
Catalin1987  •  03 Februarie 2024, 15:01

Eu stau chiar aici langa Gattuso focul la masini e la ordinea zilei ieri de dimineata iau arestat Dar fiti siguri ca au mai ramas alti

cpt.ahab
cpt.ahab  •  03 Februarie 2024, 14:39
Postat de rav410wrc pe 03 Februarie 2024, 14:02

Nici mafia nu mai e ce-a fost, dc Gattuso a fost "constrans" sa plateasca taxa de protectie de 3000 EUR, in rate !? :))))

Sunt elevi la Școala de Mafioți și fac practică. Urmează să-i aducă în România la instituțiile statului, să învețe ce înseamnă să fii mafiot cu experiență.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează