Articol de Theodor Jumătate - Publicat duminica, 22 noiembrie 2020 12:23 / Actualizat duminica, 22 noiembrie 2020 12:30
Barcelona a ajuns la trei înfrângeri și două egaluri în primele opt meciuri jucate în acest campionat, după 0-1 cu Atletico Madrid. Nu s-a mai întâmplat niciodată în ultimul sfert de secol pe Camp Nou.
După cel mai înfiorător coșmar trăit sezonul trecut, 2-8 cu Bayern în "sferturile" Ligii și niciun trofeu câștigat, Quique Setién a fost concediat și a venit Ronald Koeman, dar Barcelona nu a reușit să iasă din acest vârtej teribil. Rezultatele sunt și mai proaste. 0-1 cu Atlético (lipsită de Luis Suárez, bolnav de coronavirus), a treia înfrângere în ultimele șase etape, sunt șapte săptămâni în care echipa are un singur succes în campionat.
Atletico - Barcelona. Cu Van Gaal și Rijkaard, 12 puncte
A jucat opt meciuri în LaLiga și a adunat doar 11 puncte, mai puțin decât jumătate din totalul posibil. Cel mai slab start de stagiune din ultimii 25 de ani, a analizat Marca. De când a fost aplicat sistemul cu trei puncte pentru victorie în Spania, în 1995-1996, niciodată nu a pornit atât de împotmolit. Nici în 2002-2003, cu Louis van Gaal, nici în 2003-2004, cu Frank Rijkaard. Atunci, avea 12 puncte. Iar în 2000-2001, cu Lorenzo Serra Ferrer, 13.
Atletico - Barcelona. „Revoluția promisă a fost o minciună”
Barcelona se clatină pe picioare, gata să se prăbușească. Și nici Messi nu mai poate să o resusciteze. "Barça și-a aruncat sezonul la gunoi", a comentat jurnalistul spaniol David Sánchez (Marca). E la nouă puncte în spatele lui Atlético și la șase de Real. Jaime Rincón, tot de la Marca, e la fel de tăios: "Revoluția promisă a fost o minciună". În cotidianul catalan Sport, Pichi Alonso, fost atacant pe "Camp Nou", unul dintre cei patru blocați de Duckadam în finala CCE din 1986, are un titlu sugestiv: "Barça impotentă". Și "capacitate de reacție nulă" ca intertitlu.
Ce spune olandezul Ronald Koeman? "Muncesc, încerc să găsesc cea mai bună formulă pentru fiecare partidă... Ce aș putea face mai mult?". Aceasta este concluzia primului antrenor cu 11 puncte în 8 runde în ultimul sfert de secol blaugrana.
Atletico - Barcelona. Piqué, doar entorsă sau și ruptură de ligamente?
Catalanii s-au speriat când l-au văzut pe Gerard Piqué ieșind în lacrimi de pe teren. În minutul 62, Ángel Correa i-a căzut pe genunchi. Piciorul drept i s-a îndoit în lateral sub greutatea corpului adversarului și genunchiul drept a avut cel mai mult de suferit. Oficialii Barcelonei s-au temut de o ruptură a ligamentelor încrucișate, dar primul diagnostic a fost entorsă. O rezonanță magnetică va elucida această problemă. Nu doar Piqué s-a accidentat sâmbătă. Sergi Roberto a ajuns și el mai devreme la vestiar. Are o leziune la cvadriceps.
Prima victorie în fața Barçei în campionat. Are Simeone echipă de titlu?
Pentru Diego Simeone, acesta a fost întâiul succes împotriva Barcelonei în LaLiga. La a 18-a tentativă. După 11 înfrângeri și 6 egaluri, Cholo a zâmbit în sfârșit. Atlético este singura echipă neînvinsă în actualul campionat și împarte locul de lider cu Real Sociedad (ambele au 20 de puncte și golaveraj Ă16, bascii având mai multe goluri marcate). Jurnaliștii spanioli se întreabă dacă "los colchoneros" pot cuceri titlul din nou, după șapte ani. Simeone mai are doar 3 jucători din lotul campioanei 2013-2014: Diego Costa, Koke și José Giménez. "Acest grup de jucători este foarte valoros, o spun de multă vreme", afirmă antrenorul în vârstă de 50 de ani, din 2011 la clubul madrilen. "Atlético atacă titlul", a titrat Marca. z
Citește mai multe știri din fotbalul internațional:
Autogol uluitor în Bundesliga! Cum a comis-o portarul lui Bayer Leverkusen