Articol de Daniel Scorpie - Publicat luni, 04 septembrie 2023 22:31 / Actualizat luni, 04 septembrie 2023 23:41
Invitat de cotidianul El Mundo pentru a-și prezenta ultimul film, Coup de Chance, Woody Allen (87 de ani) a minimizat fapta lui Luis Rubiales, președintele federației spaniole de fotbal, care a sărutat-o pe gură pe Jennifer Hermoso, din naționala feminină, campioană mondială.
Într-o perioadă în care Luis Rubiales e criticat și pus la zid de toată lumea în Spania și în lume, președintele federației spaniole de fotbal și-a găsit avocat nesperat în persoana unui celebru regizor american.
Woody Allen, ajuns la al 50-lea film din carieră, a fost provocat, în interviul acordat cotidianului El Mundo, cu prilejul prezentării ultimei sale pelicule, Coup de Chance, să discute și pe tema „Kissgate”.
Scandalul provocat de gestul lui Rubiales față de Jennifer Hermoso în timpul festivității de premiere a campioanei mondiale feminine.
Woody Allen îi ia apărarea lui Luis Rubiales: „Doar n-a violat-o! Ce rău i-a făcut?”
Allen a minimizat sărutul lui Rubiales și și-a exprimat o poziție contra curentului de opinie împotriva sa, făcând unele declarații suprinzătoare: „E dificil să-ți imaginezi că o persoană își poate pierde serviciul pentru un sărut în public! Doar n-a violat-o.
Nu este ceva nedrept să săruți o prietenă. Ce rău i-a făcut?”, a spus Woody Allen în interviul acordat.
Woody Allen, acuzat de abuz, s-a însurat cu fata iubitei, cu 35 de ani mai tânără
Woody Allen a fost acuzat, în 1992, de partenera sa, Mia Farrow, că a molestat-o sexual pe una dintre fiicele sale, Dylan, faptă pe care a negat-o mereu și pentru care nu a fost condamnat. Fosta iubită l-a acuzat și că, înainte de Dylan, ar fi abuzat-o sexual și pe Soon-Yi Previn, fiica adoptată cu fostul partener.
Woody Allen și Soon-Yi, cu 35 de ani mai tânără, ar fi început o relație după despărțirea regizorului de Mia Farrow. Cei doi s-au și căsătorit în 1997 și încă sunt împreună. În timpul procesului dintre Allen și Farrow, nu au fost descoperite dovezi că și-ar fi abuzat viitoarea soție, iar concluzia a fost că relația dintre cei doi a început după ce aceasta a împlinit 21 de ani.
Și naționala masculină l-a criticat pe Luis Rubiales
Rubiales, suspendat temporar de FIFA, refuză să-și dea demisia, în ciuda valului de proteste venite din toate sferele, inclusiv sportivi în activitate sau retrași, de genul lui Casillas și De Gea.
Și componenții reprezentativei masculine de fotbal, convocați pentru meciurile din preliminariile Euro 2024, s-au pronunțat împotriva lui. „Este inacceptabil”, au declarat, la unison, la conferința de presă de azi, Morata, Azpilicueta, Asensio și Rodrigo.
Și ministrul Muncii și al Economiei, Yolanda Diaz, și premierul Pedro Sánchez i-au cerut să plece, dar președintele RFEF refuză cu îndârjire.
Jucătoarele noastre au câştigat de două ori: o dată pe teren, apoi dând lumii o lecţie, o lecţie de egalitate între bărbaţi şi femei.
- Pedro Sanchez, premierul Spaniei
VIDEO. Luis Rubiales, președintele Federației de Fotbal Spaniole, a sărutat-o pe Jennifer Hermoso
Citește și:
Transfer rezolvat de FCSB! A semnat și vrea direct la echipa națională
România sună adunarea pentru dubla cu Israel și Kosovo » 5 „tricolori” n-au apărut pe gazon