Articol de GSP - Publicat duminica, 23 februarie 2020 20:45
Sevilla, adversara celor de la CFR Cluj în șaisprezecimile Europa League, a câștigat un meci vital în Spania, 3-0 în deplasarea de la Getafe.
- Manșa retur dintre Sevilla și CFR Cluj se joacă joi, de la 22:00, liveTEXT pe GSP.ro.
Miza imensă, calificarea în Liga Campionilor, a stat la baza unei prime reprize încâlcite. Sevilla a furat finalul. Ocampos a marcat în minutul 43, după o pasă ideală venită de la Reguilon. Tot andaluzii au fost mai periculoși și după pauză. Fernando a făcut 2-0 în minutul 67, dintr-o fază la limită. Sistemul VAR a confirmat poziția regulamentară. Rezultatul final a fost stabilit în minutul 75. Kounde a fructificat un contraatac purtat în flancul drept.
Sevilla, pregătită de meciul cu CFR
Sevilla urcă pe locul 3 în Spania, cu 43 de puncte, și o depășește pe Getafe. Lupta pentru locurile de Liga Campionilor este una mai încinsă ca niciodată. Real Sociedad și Atletico Madrid pot egala formația andaluză în cazul în care își câștigă partidele restante.
Clasament La Liga
Vezi și:
Dan Petrescu, impresionat până la lacrimi de golurile lui Ianis Hagi: „Am rămas o oră în vestiar”
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”