INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  CEL MAI BUN FOTBALIST DIN EUROPA

Charismă şi sînge de golgeter » Ovidiu Ioaniţoaia a fost martor la încoronarea lui Cristiano Ronaldo

Ronaldo a sărutat, satisfăcut, trofeul!
Ronaldo a sărutat, satisfăcut, trofeul!

Articol de GSP - Publicat vineri, 29 august 2014 00:00 / Actualizat vineri, 29 august 2014 00:43

Cristiano Ronaldo, 29 de ani, a fost desemnat aseară cel mai bun fotbalist din Europa de juriul de presă din care am făcut parte.

De data aceasta, pot spune că am nimerit-o! Aşa cum am intuit, portughezul Cristiano Ronaldo, cîştigător cu Real Madrid al Ligii Campionilor, al Supercupei Europei şi al Cupei Spaniei în ultimul sezon, a fost răsplătit cu titlul de cel mai bun jucător al Continentului.

Un semn că va cîştiga a fost şi simpla sa prezenţă la Monte Carlo: anul trecut, simţind că şansele sale sînt aproape nule, a preferat să joace cu echipa de club într-un turneu amical fără importanţă, "Teresa Herrera", organizat de Deportivo La Coruna.

Aseară, şeptarul madrilenilor a apărut. Şi nu oricum, ci întocmai unui june-prim, îmbrăcat ca la Hollywood! Din vestimentaţie n-au lipsit pantofii de lac şi papionul, iar toate privirile au fost captate de cele două diamante. Cîte unul în fiecare ureche!

Charisma sa a contat fără îndoială. Principalul adversar din acest an, olandezul Arjen Robben, a părut mai degrabă un contabil! În plus, nu trebuie neglijate calităţile lui de golgeter, Ronaldo fiind cel mai bun marcator al ultimului sezon din UEFA Champions League, 17 goluri. Un record pentru un singur an competiţional!

Totuşi, jurnaliştii prezenţi la eveniment au avut şi un regret. Că n-a venit însoţit de prietena sa, superba rusoaică Irina Şaik. Care, la ultima ei prezenţă, a înlemnit asistenţa prin eleganţă şi frumuseţe!

632002-castigatori.jpg

Citește și:
Dinamo, negocieri avansate pentru transferul dorit de Kopic » Craiova și CFR Cluj au intrat pe fir: oferte concrete înaintate
Superliga
Dinamo, negocieri avansate pentru transferul dorit de Kopic » Craiova și CFR Cluj au intrat pe fir: oferte concrete înaintate
Poliția pe teren la meciul din „Liga Florilor” » Gheorghe Tadici s-a aflat în prim-plan
Handbal
Poliția pe teren la meciul din „Liga Florilor” » Gheorghe Tadici s-a aflat în prim-plan
Singurul stadion din Superliga cu „trei tribune 1”, inaugurat oficial astăzi » Cum arată după modernizare
Superliga
Singurul stadion din Superliga cu „trei tribune 1”, inaugurat oficial astăzi » Cum arată după modernizare
Fostul fotbalist legitimat la FCSB se iubește cu Elena, solista trupei Mandinga » Primele imagini împreună
Altele
Fostul fotbalist legitimat la FCSB se iubește cu Elena, solista trupei Mandinga » Primele imagini împreună
Schimbări la apartamente în România: atât de mici încât producătorii de mobilă au probleme
Profit.ro
Schimbări la apartamente în România: atât de mici încât producătorii de mobilă au probleme
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Orașul are și alte nevoi...” » Primarul din Botoșani a reacționat după dezvăluirile de pe GSP: „Mi-au cerut un milion de lei”

Sabalenka are echipament nou pentru Australian Open » Fosta ei rivală a făcut topul costumelor din tenisul feminin: Sorana Cîrstea e pe podium!


Comentarii (5)
effe994
effe994  •  30 August 2014, 00:22
Postat de adriann_ pe 29 August 2014, 16:48

Mi se pare ireal ca poponautul asta portughez a primit trofeul in vreme ce Neuer a ramas cu buza umflata iar Sergio Ramos, care a adus La Decima realului cu GOLURILE date ca fundas central, nu a fost nici macar in primii trei. Comentariile sunt de prisos, in ziua de azi trebuie sa vinzi sampon ca sa fii mare vedeta, nu sa fii fotbalist.

din pacate Ramos nu o sa ia niciodata un trofeu pt. el e slab ca fundas si pt.cateva goluri nu i se sterg evolutiile slabe.

adriann_
adriann_  •  29 August 2014, 16:48

Mi se pare ireal ca poponautul asta portughez a primit trofeul in vreme ce Neuer a ramas cu buza umflata iar Sergio Ramos, care a adus La Decima realului cu GOLURILE date ca fundas central, nu a fost nici macar in primii trei. Comentariile sunt de prisos, in ziua de azi trebuie sa vinzi sampon ca sa fii mare vedeta, nu sa fii fotbalist.

talkzilla
talkzilla  •  29 August 2014, 16:45
Postat de shogun_blue pe 29 August 2014, 10:09

Irina Şaik era cu mine; acesta este motivul

vezi ca mirosi a praz.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează