Articol de Romeo Ene - Publicat marti, 16 aprilie 2024 09:21 / Actualizat marti, 16 aprilie 2024 09:55
Chelsea a făcut instrucție cu Everton, scor 6-0, în etapa #33 din Premier League. Cole Palmer (21 de ani) continuă să scrie istorie și a bifat un nou record în tricoul lui Chelsea. Venit de la City, Palmer este noul golgheter din Premier League, la egalitate cu Erling Haaland (20 de goluri).
Palmer are, însă, mai multe assist-uri decât norvegian, 9 față de 5. Un moment tensionat a avut loc la scorul de 4-0 pentru trupa lui Pochettino. Chelsea a obținut o lovitură de la 11 metri, iar jucătorii s-au certat din cauza faptului că mai mulți își doreau să execute penalty-ul. În cele din urmă, Palmer a înscris și a făcut poker-ul într-un meci de neuitat pentru el.
VIDEO. Palmer, noul golgheter din Premier League după Chelsea - Everton 6-0
Gazdele au deschis balul în minutul 13, după o acțiune superbă din partea lui Palmer. Acesta a combinat cu Nicolas Jackson (22 de ani) și a finalizat cu stângul de la marginea careului.
A realizat „dubla” peste 5 minute cu o lovitură de cap și a realizat hat-trick-ul în minutul 29. Astfel, Cole Palmer a devenit primul jucător din istoria lui Chelsea care înscrie în 7 meciuri consecutive disputate pe Stamford Bridge, în campionat.
4-0 s-a făcut chiar înainte de pauză. De această dată Nicolas Jackson a apărut la finalizare. Cucurella i-a centrat, iar senegalezul l-a executat pe Jordan Pickford (30 de ani).
Jucătorii lui Chelsea s-au îmbrâncit înainte de executarea penalty-ului » Pochettino, dezamăgit la final: „O rușine”
Prestația a fost, însă, umbrită de un moment petrecut în a doua repriză, înainte de golul marcat de Palmer din penalty în minutul 64.
Fostul jucător al lui Manchester City s-a certat cu Noni Madueke (22 de ani), colegul său, care își dorea foarte mult să execute. Jackson a ținut să-l apere pe Madueke și l-a îmbrâncit pe Palmer, care a încercat să-i convingă să execute el lovitura. Gallagher a sărit în apărarea lui Palmer, iar după secunde bune de discuții, Cole a realizat poker-ul.
La final, Pochettino, managerul echipei, a fost foarte dezamăgit de scenele incredibile petrecute înainte de executarea loviturii de pedeapsă. El a menționat faptul că aceste evenimente nu se vor mai repeta.
„Palmer este executantul nostru de penaltyuri. Aşa ceva nu se va mai întâmpla, nu pot să se comporte ca nişte copii. E o ruşine. Le-am spus jucătorilor că e ultima oară când voi accepta acest tip de comportament, nu este o glumă. Din nou, foarte clar: Cole Palmer este executantul nostru de penaltyuri”, a explicat Pochettino, potrivit Dailymail.
În urma acestui rezultat, Chelsea a urcat pe 9, cu 47 de puncte. De cealaltă parte, Everton este pe 16, cu 27.
Ești expert în Superligă? Plasează gratuit predicțiile tale pe derby-ul FCSB - Rapid și câștigă premiile puse în joc!